Sex şi violenţă

Catchy

13 October 2015

Din 23 octombrie intră pe marile ecrane filmul “Lumea e a mea” semnat de Nicolae Constantin Tănase, acesta fiind primul său lung-metraj care deja a obţinut nu mai puţin de trei premii: Premiul de debut la Zilele Filmului Românesc (Festivalul Internațional de Film Transilvania 2015), Trofeul ANONIMUL la Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL 2015 şi Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West la Festivalului de la Karlovy Vary 2015.

LEAM_AFIS_PREVIEW

Filmul este o ilustrare a dramei generaţiei „Facebook”, oglindind fără menajamente fragmente din viaţa unor adolscenţi, aşa cum este ea: dură şi violentă. Cei mai slabi sunt prinşi în mecanismul prin care fiecare îşi construieşte imaginea, căutând supremaţia şi respectul celor din jur, chiar dacă sunt obţinute în urma unor minciuni sau a unor principii care puţin au de a face cu adevăratele valori.

Filmul nu este unul social, după cum a declarat Tănase, deoarece regizorul şi-a propus să se implice în intimitatea personajelor sale, pentru a le înţelege, descoperind totuşi, dincolo de aparenţele durităţii, sensibilitate.

Participarea producătorului Tudor Giurgiu a permis ca filmul să ajungă la un standard la care nici regizorul nu se aştepta, ceea ce a făcut ca inclusiv castingul să fie făcut cu mare atenţie, pe o perioadă de două luni. În rolurile principale joacă astfel trei tinere talentate, aflate la debut, alese din peste 200 de candidate.

„Am repetat fără scenariu până aproape de prima zi de filmare, improvizând pe momentele din scenariu și construind personajele și relațiile dintre ele. După ce am fost sigur că actrițele au înțeles traiectoriile personajelor și acțiunea filmului, le-am dat scenariul și am început repetițiile pe text. Din punctul acela nu am mai improvizat deloc, iar scenariul a fost respectat cu rigurozitate” povesteşte Nae Tănase. Acesta este absolvent al UNATC (secția regie de film) și a studiat timp de un an și la Academia de Arte din Praga (FAMU). Scurtmetrajul de absolvire, Outrageously Disco (2009), a câștigat câteva premii, confirmând succesul dobândit cu scurtmetrajul realizat în anul III de facultate, Zombie Infectors 3. BLU, primul său film realizat după absolvire, a câștigat premii importante la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2012, la Best International Short Film din Portugalia și Premiul „Tânără Speranță” la Gopo.

lumea e a mea2

În rolul principal (Larisa) joacă Ana-Maria Guran, în vârstă de 19 de ani și actualmente este studentă la UNATC, secția actorie, acesta fiind primul ei rol în cinema. „Larisa este sensibilă, rătăcită într-o lume care pare împotriva ei. Uneori, este propriul său dușman. Are multă energie interioară, are un suflet bun, dar este o persoană care calcă peste multe lucruri pentru a înceta să mai sufere. Îmi place Larisa, mă face să vreau să urlu la ea și, în același timp, să o iau în brațe și să îi spun că totul va fi bine”, spune Ana Maria Guran despre personajul pe care îl interpretează.

Celelalte roluri feminine sunt jucate de Ana Vătămanu (18 ani), elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Emil Racoviță din București, rolul Olimpiei din Lumea e a mea fiind prima ei întâlnire cu actoria; „A fost prima mea ocazie să joc un personaj adevărat. Ne-am dezvoltat personajele cu ajutorul regizorului, dar ne-am și ajutat între noi, completându-ne. Aș vrea să mai joc în filme și să dau admitere la UNATC”, spune ea; de Iulia Ciochină de 25 de ani, absolventă în 2015 a Masteratului la UNATC, secția actorie şi de Oana Rusu (17 ani) elevă la Colegiul de Arhitectură I. N. Socolescu din București, rolul Aurorei din Lumea e a mea fiind, de asemenea, prima ei întâlnire serioasă cu actoria. „În timp ce ne documentam pentru film, am fost martora unor bătăi între fete de liceu, cam ca cele din film. Restul, prieteniile și îndrăgostelile, știm toți că sunt pe bune, iar determinarea asta a Larisei de a fi iubita unui anume băiat o are orice adolescentă”, a declarat Oana.

Florin Hrițcu are 26 de ani și angajat la Teatrul din Piatra Neamț, personajul Florin din Lumea e a mea constituindu-se şi pentru el în primul său rol consistent în cinema.

„E un debut promițător al regizorului Nicolae Constantin Tănase și al scenaristei Raluca Mănescu, amândoi au un ochi bun pentru legăturile feminine și dinamica puterii lor. Cu o cameră practic lipită de fețele protagonistelor, care trec prin chinurile și suferințele iubirii și maturizării, filmul aduce foarte mult cu La vie d’Adèle al lui Kechiche”, apreciază „The Hollywood Reporter”.

Filmul este produs de Libra Film Productions, în baza scenariului scris de Raluca Mănescu şi va fi distribuit de Transilvania Film, începând din 23 octombrie.



Citiţi şi

Dar dacă mă înșală?

Și a fost TIFF 2017

Aproape 3000 de spectatori au asistat la deschiderea TIFF

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
781 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro