Sexul tare, ăl frumos şi liberalizarea preţului la energie

Florin Otrocol

14 October 2013

Măi oameni buni, io nu zic că nu-i faină treaba cu procedura din spatele tablei înmulțirii demografice, chiar îi tare faza aia cu endorfinele și adrenalina, mai ales la pipăit și gustat, dar marea mea îngrijorare se referă la proporționalitatea directă dintre înmulțirea demografică și gradul prostiei la individ, o chestiune care îmi scapă și parcă îi spune creștere exponențială. Știu că nu sunteți obișnuiți să mă citiți astfel, dar lăsați naibii la o parte fixațiile și cetiți-mă printre rânduri și cuvinte, că pe-acilia îmi vor scăpa și câteva mizerii străvechi precum „ritualul împerecherii“ sau arhaice precum cele din Codul Penal de pe la 1750 care vorbea despre utilizarea neconformă a penisului astfel : „Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire.“

Ș-acum să purcedem la drumul gândirii și al izbăvirii pe cele două caste.

Patriarhatul

Stă în natura individului să își respecte gena de vânator sau pescar, chiar de provine dintr-un trib de puturoși; cred (nu am dovezi) că în cazul ăstora din cauza oboselii, tot ce ținea de curățirea și întrebuințarea cu știință a lăncii era apanajul purtătoarelor de blană deux pieces. Sclipirea aia din ochii nehămesitului este singura dovadă autentică a miilor de ani de existență; atunci îl ajuta înduioșând fiara (hrana), care avea parte de ritualul normal de împerechere, azi înduioșează fiara cu tanga, silicoane și botox, care se dă sedusă și neputincioasă până o trădează juisarea. Icnetele, ejacularea precoce și prostata s-au moștenit genetic de asemenea. Patriarhatul a evoluat, ocupă fotoliile decizionale și conduce turmele cu același instinct al supraviețuirii (oleacă mai șlefuit), dar același instinct îl trădează și îl vulnerabilizează când este vorba (și fapta) despre procreare. Cu cât etatea devine mai evidentă, cu cât tăria lăncii devine o ofensă adusă sedentarismului, cu atât mai mult crește bugetul site-urilor pronografice și se înmulțesc violurile afective și psihice, care, conform legii, nu se pedepsesc. Singura învârtoșare va fi a mâinii pe șoarecul pc-ului, telecomanda tv-ului și cutia bulinelor albastre. Pentru patriarhi nu mai contează nimic, nici măcar că pe ele este desenată emblema UNICEF-ului, trebuie doar să moară împingând deshidratat și flasc.

Matriarhatul

Să fim serioși. Ele nu-s apărute degeaba pe Terra. Dotate genetic cu toate simțurile, inclusivcele extraterestre  (vezi inuiția, de exemplu, care dă naștere unor scenarii înfiorătoare), ele sunt cele care au condus ce și-au dorit. Tăria lăncii și șeful de trib au fost mereu alegerea lor. Tu le trimiți la școală și te chinui, atâta cât te duce și pe tine gena, să le dai educație. Singura școală acceptată este cea a vieții, căci fără de ea nu poți controla nici un ștromeleag modificat chirurgical, deci cu potențial financiar evident. Nu contează că tocmai au vizitat clădirea UNICEF  sau au fost incluse în patrimonial UNESCO, contează doar că ele cunosc la perfecție etapa de tranzit numită PETA și tot ce înseamnă liber la instinct, sub protecția instituțiilor cu regim animalier. NE cunosc la perfecție, dacă nu, atunci, până la cunoaștere, trăiască intuiția! Singura lor temere este singurătatea, mai ales în pragul unei etăți soră Siberiei. Tot ce știu este că depindem de ele, șantajul din pântece funcționează mai mereu, deci le aparținem pe vecie.

Fără voința de a fi măgar (deja, cred eu, îndeplinită), pot a declara după spusele altora că industria pornografiei produce cumulul industriei Hollywoodului și a muzicii. Tocmai de aceea, io propun liderilor învârtoșați ai lumii liberalizarea prețului la energie. Decât să mai văz, auz și ascult accidentele genetice ale lumiilor politice și guvernelor, mai bine dăm energie gratis fiecărui patriarh care folosește declarat vreaun aparat sexos care produce plăcere Evelor sau autoinduce placere Adamilor ori își îndoapă sedentarismul în fața sticlelor led cu imaginație pornografică. Dacă stratul de ozon nu mai poate fi purificat, măcar să decretăm „purificația“ genei. Amin!

 



Citiţi şi

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Ce vor femeile în dormitor

„Vreau să fii femeia mea”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
756 views

Your tuppence

  1. Pornografie sau erotism? Câteva diferenţe | Catchy / 25 October 2013 10:37

    […] }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Tweet Ce este pornografia? Ce anume desparte pornografia de erotism? Mai este posibilă o asemenea diferenţiere în epoca noastră, în care […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. E plină lumea de… Doamne | Catchy / 16 October 2013 23:37

    […] a senectuţii. Au ales atât de mult în viaţă încât o scuză de tipul „nu am găsit sufletul pereche“ devine atât de penibilă încât un tractorist recomandat de mătuşa de la ţară devine un […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro