Şi acum, încotro?

Carmen Sveduneac

23 January 2017

carmen-sveduneacBucureşti, dragostea mea. Am zâmbit la aceste rânduri. On ecrit sur le murs!… le priveam din spatele geamului aburit al cafenelei în care ne-am adăpostit preţ de o lectură şi ceva fierbinte. Mi-am tras o pernă sub fund şi m-am aşezat printre flori, în glastră, unde mă aştepta „Decât o revistă” cu poveşti despre locuri şi oameni.

După istorioara unei încă viitoare femei care se mutase singură şi înfrunta cu stoicism o reţea electrică deficitară şi căratul propriilor cumpărături, rămăsesem puţin pe gânduri. Se împlineşte un veac de singurătate, vorba lui Garcia Márquez. M-am deprins şi cu schimbatul siguranţelor, cu schimbatul roţii de rezervă la maşină şi cu absolut toate lucrurile pe care credeam că le poate face doar un bărbat. În timp ce-mi rulau prin minte începuturile convivenţei mele cu mine, ochii îmi rămaseră pe acel grafitti. Bucureşti, dragostea mea! Brusc, m-am simţit A coté de chez Swann, locul unde şi-a înmuiat Proust madlena în cafeaua lui cu lapte. Inscripţia asta era madlena mea care mă adusese în faţa timpului pierdut, în faţa timpului regăsit. Inscripţia asta ar putea fi totul despre un acasă pe care l-am părăsit. Acel acasă din care te dai greu dus pentru că a fost primul loc în care ai locuit fără părinţi, locul pe care l-ai împărţit cu două colege de cameră cu care împărţeai rafturile din frigider, ţigările şi rândul la cumpărat detergent de vase şi hârtie igienică. Un acasă în care ţi-ai pierdut virginitatea pe Loreena Mckennitt şi ai suferit pentru fiecare despărţire pe It must have been love a celor de la Roxette. Un acasă în care ai poposit elev şi te-ai trezit într-o clipită fost student cu o diplomă în mână, bătând la porţi înalte, cu oameni mari înăuntru.

femeie fereastra

Inscripţia asta poate fi despre toate lucrurile astea, despre Bucureşti, despre dragostea mea, despre mine cea care am fost şi cea care pot să devin cât încă mă simt nedesăvârşită. Mă uit pe zid, prin zid, prin mine. De multe ori mă uit pe afişele de pe stradă, pe desenele de pe trotuar, de pe ziduri, intru în librării în cautarea unor titluri şi fac toate astea căutând semne. Ceva să mă îndrume şi să-mi răspundă la furnicarul de întrebări care îmi roiesc prin minte. Deschid „decât revista” şi cineva îl citează pe Kafka: „Dincolo de un anumit punct nu mai există cale de întoarcere”. Zâmbesc, mă uit la vară-mea cât e de tânără, părul ei castaniu îmi aminteşte de mine la vârsta ei. Eram ca ea când am plecat, doar părul mi-l vopsisem în roşu. A nins atât de mult. Atâtea căi albe. Şi acum, încotro? Sunt în acel punct, la masă cu Proust şi cu mine cea de atunci. Am în faţă timpul pierdut şi timpul regăsit, vorbele lui Kafka şi inscripţia dizolvată de un şal de promoroacă: Bucureşti, dragostea mea. Iau virgula şi pun verbul a fi la prezent.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Dintr-o mie de femei, o ţii minte pe cea care te părăseşte

Mentorul meu e o femeie de 50 de ani

Nu este amantul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
289 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro