Și dacă ai dreptate, tot ești un imbecil

Andi Valachi

20 January 2015

Andi ValachiCum catalogăm un individ care, la înmormântarea cuiva decedat într-un accident de motocicletă, ar spune văduvei: „Păi, ce, el nu știa că e periculos cu motocicleta?! A găsit ce a căutat.” Sau ce gândim despre el atunci când, la parastasul unui fumător, decedat de cancer pulmonar: „De ce sunteți surprinși și întristați? Doar știa și știți și voi că fumatul reduce speranța de viață.” Individul nostru ipotetic are dreptate, foarte mare dreptate și totuși nu l-am clasifica drept un individ inteligent. Am spune că-i un imbecil, ba i-am mai da – după bunul obicei moldovenesc – și un șut în partea corpului cu care intuim că a cugetat în acel moment: posteriorul.

Am fi îndreptățiți, nu pentru că individul a spus o enormitate, un lucru neadevărat sau cretin, ci pentru că momentul ales este cumplit de nepotrivit. Pe scurt, omul dă dovadă de o tâmpenie emoțională – opusul „inteligenței emoționale” – și asta ne mânie, atât de mult încât adevărul rostit nu mai contează câtuși de puțin.

Nu pot decât să fiu aproape emoțional de acești imbecili. Nu pot număra de câte ori în viața mea am oferit celor din jur câte un astfel de adevăr necerut, nedorit, nepotrivit. Deși acum încerc să autocenzurez ce este deplasat, faptul că vorbesc mai repede decât gândesc, mă face să scap uneori „porumbelul” și în prezent. Calitatea mea salvatoare, îmi place însă mie să gândesc, este că sunt conștient că sunt un imbecil și mă rușinez de scăparea involuntară, de dâra maronie care mi se vede la colțul gurii. Mulți dintre concetățenii noștri sunt mândri de ce le scapă pe gură și, în loc să-și vâre piciorul în gură – cum ne recomandă, prin zicală, anglosaxonii – continuă, insistă și își argumentează afirmația.

Citeam articole și comentarii despre atacul de la Charlie-Hebdo, despre saltul catastrofal al francului elvețian și, incidental, despre legionari și Corneliu Zelea-Codreanu. Ce pot avea aceste subiecte în comun? Imbecilii! Imbecilii sunt punctul comun.

Comentariile despre Charlie-Hebdo argumentau într-un mod care mie mi se pare barbar: „Da, îngrozitor DAR nici ei nu trebuiau să jignească o religie. Au meritat ce li s-a întâmplat.” Aceeași opinie ieșea din sute de comentarii și articole de ziar sau blog. O parte a omenirii era cutremurată de modul abject în care niște oameni fuseseră executați. O altă parte rânjea doct, trecea în goană peste mizeria atentatului, peste teroarea unor oameni împușcați la locul lor de muncă, peste familiile distruse și rostind un simplu DAR spălau de vină niște imbecili frustrați. Este discutabil ce și cum făceau cei din redacție, dacă e bine sau rău, dacă sunt nostimi sau dezgustători. Poate că erau și ei niște imbecili – care împungeau frustrările unor oameni limitați pentru că nu știau proverbul românesc „cu prostul să nu glumești”. N-are însă nici o importanță. Imbecilii nu trebuie uciși: poate certați, amendați, ignorați. Momentul traumatic în care acești comentatori, profesioniști sau nu, alegeau să-și mănânce rahaturile pseudo-analitice îi clasifică printre idioți.

atentat paris

Deasupra acestor atitudini generale, apare un curent care postează „Je suis Codreanu” pentru a-și arăta simpatia pentru Căpitan. Înțeleg bine de ce este ales momentul: „au fost victime în magazinul koșer, ei bine, și noi, cei care suntem antisemiți (Doamne păzește să recunoască vreunul că e antisemit!) am avut victime, e război și așa este la război”. Dincolo de prostul gust al cuiva care își face idol dintr-un asasin, dincolo de libertatea de expresie și dreptul de a avea propriile convingeri politice, indiferent de cât de absurde și ticăloase sunt acestea (drepturi pe care le susțin), momentul ales pentru a pedala pe antisemitism îi clasifică și pe acești oameni drept imbecili. Desigur, după ce punctez – într-un caz concret -, fără să identific despre cine este vorba, că este extraordinar de insensibil să pui semnul egal între niște mâzgâlici dintr-o redacție și Căpitan, persoana – perfect mândră de imbecilitatea ei – îmi sugerează să mai citesc. Nu știu ce lectură m-ar putea convinge să gândesc că un criminal – idealist sau de drept comun – merită admirația mea.

După 3 ani în care l-au ținut în căpăstru, guvernul Elveției a eliberat francul elvețian. Peste noapte, mulți români s-au trezit că situația lor dificilă a devenit critică, imposibilă. Îmi pot numai imagina disperarea oamenilor care se confruntă cu creșteri de 30% la rata de la casă. Acesta este momentul când un om foarte inteligent și foarte bine informat, pe care îl respect foarte mult – Moise Guran – se trezește să devină imbecil. „Prostia se plătește. Acum, în franci elvețieni” scrie el online. Punctele lui de vedere referitoare la creditele în valută, pe care și le-a exprimat atât de des și de articular, au mare merit. Cu toate acestea, îmi pot imagina că familiile disperate că-și vor pierde casele și afacerile au nevoie de jigniri și de „ți-am spus eu” cum au nevoie de sare pe rană.

Aș putea continua cu cazul lui Băsescu, care comentând despre tăierile salariale la bugetari rânjea de parcă-i ieșiseră numerele la 6/49 și care le-a recomandat  doctorilor nemulțumiți de salarizarea mizeră din România, să plece. Sau despre Dubbaya Bush care, vorbind despre atacurile din Irak împotriva soldaților săi a rostit „Bring them on” („Hai să vă vedem”), declanșând un val susținut de terorism. Exemplele se perindă în mintea mea ca ropotele unei ploi de vară dar cred c-ați înțeles ideea. Încercați să nu fiți imbecili. Când eșuați – eșecul este inevitabil – încercați măcar să nu rămâneți blocați în această stare, rânjind cu gura până la urechi, mândri nevoie mare.



Citiţi şi

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

L-am șters pe unu’ din listă

Arăt a loser treaz cu c*aiele turtite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,946 views

Your tuppence

  1. Cristian / 22 January 2015 19:59

    Sa ne intelegem…Depinde pe ce parte a baricadei esti. Iti garantez ca fara nici o problema poti fi categorisit drept imbecil pentru articolul asta. Drept pentru care probabil ca o sa fi tentat sa ma scoti din lista de pe FB. Noroc ca nu sunt in lista D
    Si sa iti mai spun ceva. Imbecil e si cel ce inflameaza spiritele, imbecil e si cel care face pe altii imbecili crezand ca detine adevarul. Daca nu ai aflat, adevarul e relativ. Depinde de cine a castigat.

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
    • Andi V. / 23 January 2015 2:48

      @Cristian: Daca dadeai o citire mai atenta – nu spun ca o merita – vedeai ca m-am facut deja imbecil, o stiu, o accept si nu simt ca asta ma injoseste cat de putin. Ai dreptate – TOTUL este relativ. Adevarul nici macar nu exista – exista numai puncte de vedere. Poate de aceea sunt in mirare cand vad cat de absolut este totul in cultura noastra, vehementa cu care orice subiect, oricat de indepartat, ne poate inflacara si ne aduce la paroxism.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
  2. Andi V. / 21 January 2015 19:23

    Moise Guran mi-a validat punctul de vedere. I-am trimis, cu scuzele de rigoare, articolul “Si daca ai dreptate, tot imbecil esti”. Pentru aceasta mi-a spus ca trebuie sa ma dea afara dintre prieteni pentru ca n-ar vrea sa fie acuzat si de ipocrizie.
    Spun ca mi-a validat punctul de vedere pentru ca a confirmat ceea ce stiam de mult: atunci cand numesti un om “imbecil”, chiar si intr-un context general, restul cuvintelor pe care le rostesti nu mai ajung in urechea omului. De aceea, cand vrei sa faci educatie, putina delicatete merge departe, tine urechile interlocutorului deschise.
    Oricum, am gresit folosind cuvantul “imbecil” – nu este calea catre dialogul atat de necesar in Romania. Este un cuvant bun pentru monolog. La fel si “prost”, “manipulat”, “idiot”, “comunist”.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro