Și dacă ar fi fost adevărat?…

Catchy

22 September 2016

Mă întorceam din străinătate în România, pentru totdeauna şi cu gând să încep o nouă viaţă. A câta? Şi am ales călătoria cu trenul, căci îmi place mult să mă uit pe fereastra lui şi să mă gândesc, să visez cu ochii deschişi în timp ce câmpuri şi case şi oameni rămân în urmă. Şi îmi mai plac oamenii din compartiment care îşi povestesc viaţa. Îi ascult, mă uit pe fereastră şi reflectez, uneori vorbesc, dar eu sunt timidă şi vorbesc puţin. Mai degrabă scriu…

Două valize mari şi late sus, la bagaje, iar geanta mare şi albă, cu fundă, lângă mine, loc la geam, călători foarte plăcuţi în compartiment, zi foarte foarte frumoasă de septembrie. Cu toţii mergeam la Bucureşti şi, de acolo, fiecare către orăşelul lui. Eu mergeam la Bârlad. Când împarţi un spaţiu cu semenii tăi mai mult timp, te împrieteneşti, te îmblânzeşti, capeţi curaj şi încredere. Iar eu am căpătat curaj şi încredere şi mi s-a mai topit din încrâncenare şi din timiditate.

Eram deja intraţi în România, prin Ardeal, când într-o staţie am avut aşa, un gând, să cobor să-mi cumpăr o revistă – îmi era dor de o revistă românească – şi o sticlă cu apă. I-am întrebat pe ceilalţi dacă vor şi ei ceva, au zis nu, am luat un ban din geanta albă cu fundă şi, grăbită, m-am dus. Cât putea să dureze totul? Câteva minute, chiar unul singur, chioşcul era pe peron. Am cerut revista, am cerut apă, am plătit, mi s-au dat frumos toate – revista, apa şi restul – am mulţumit, mi s-a răspuns, am salutat, ne-am salutat şi când să urc în tren… trenul pleca. Era plecat. Oamenii reacţionează în mod diferit la o aşa …întâmplare. Eu am rămas complet paralizată. Să strigi? Dar trenul se opreşte dacă strigi? Nu ştiu. Să-ţi smulgi părul? Să plângi, să înjuri, să vorbeşti cu un trecător ori cu un angajat al căilor ferate? Nu ştiu. Eu am rămas aşa… nemişcată, cu revista şi cu apa în mâini.

femeie-confuzie-durere

După o oră poate că două am început să mă mişc. Nu aveam telefon, banii – nu o avere, dar cât să-mi încep o nouă viaţă – au rămas în geanta albă cu fundă şi ea era în tren şi trenul cine ştie pe unde o fi. Aveam doar un bănuţ dat rest, apoi o eşarfă la gât şi hainele de pe mine şi atât. Am umblat aşa prin oraş – dacă mă întrebaţi nici măcar nu ştiu ce oraş – câteva ore, fără să ştiu ce să fac. Mă uităm la oameni, dar nu-i vedeam, frunzele care mie îmi plac atât de mult şi florile şi toată toamna, în general, îmi păreau umbre pe străzi, eu însămi eram o umbră. Eram într-un oraş necunoscut, în ţara mea aproape nerecunoscută şi ea, în sfârşit, puteam vorbi în limba mea de care mi-a fost atât de dor, dar eram complet mută.

S-a lăsat şi seara… Undeva aproape am văzut un fel de cetate şi mi-am zis că noaptea o voi petrece acolo, cumva adăpostită, ascunsă. Când am ajuns la zidul acela de piatră veche m-au speriat nişte oameni, dar şi eu pe ei. Să fi fost în jur de zece, poate treisprezece… „Unde-s cartoanele?”, m-au întrebat mai mulţi. „Ce cartoane?” „Păi, aici aşa-i, fiecare cu casa lui de carton, voluntarii dau o pătură, ceva de mâncare şi ceai cald, dar tu trebuie să vii cu cartoanele tale!”. Începeam să înţeleg şi am ridicat din umeri, nu, nu aveam cartoane. Şi s-au pus ei să-mi dea câteva şi chiar mi-au făcut un mic adăpost, cineva avea două paturi şi mi-a dat una mie. „Ai mâncat azi? Nu pari de multă vreme pe străzi, eşti îngrijită, dar ai privirea pierdută. Ia bucată asta de pâine!” „Fumezi, bei?”. În jurul meu se adunaseră toţi. Aveau bărbi lungi bărbaţii, iar femeile erau sărăcăcios îmbrăcate, dar curate. Aproape toţi fumau şi beau vin fiert şi mecanic am aprins şi eu o ţigară – nu mai fumam de ani buni.

…Şi m-am trezit.

Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Cum recunoşti o fiță de fetiță

Nu mai am timp pentru oamenii răi

„Te-am confundat, iubi…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
656 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro