Și, dacă te-aș ierta, ce-ai face?

Lacrima Andra

17 June 2015

Lacrima Andra

Îl auzisem de departe, glas pătrunzător și viu. Acum îi priveam umerii încordați sub presiunea greutății instrumentului și a burdufului contorsionat în mișcarea de pliere-depliere. În orizont se profilau sunete când tânguitoare, când sfâșietoare, când alerte. Am rămas pentru o clipă în tăcere. Apoi m-am așezat pe o piatră. Mi-am acordat instrumentul să poată răspunde glasului ce colora seara aceea fierbinte. Nici nu s-a întors. A grăbit ritmul. Apoi a schimbat măsura. A provocat un staccato, ca un râs sonor. Am râs schimbând ritmul într-un tempo condimentat  de dans amețitor, rupt din coastele Balcanilor. S-a ajustat tot printr-un staccato. Dansau iele pe apă în luciri de soare de apus mediteranean. Apoi se făcu liniște. Am rămas așa amândoi privind în adâncurile cerului. Eu vedeam liniștea. El, cine știe ce vedea?! Când s-a întors i-am zărit cu coada ochiului privirea umezită. Mi-am coborât pleoapele. Nu sfredelești emoția nepoftit.

– Maia?

L-am privit. Nu, nu eram Maia. Ar fi trebuit să știe. Dar poate nu conta. Am tăcut.

– Maia, să mă ierți că atunci când ai avut tu nevoie n-am răspuns cum trebuia, ori n-am fost acolo pentru tine.

Un ghemotoc aspru mi se așezase pe laringe. Îmi sfredelea respirația.

–  Contai, Maia, dar credeam că știi. Și știu că știai, dar n-am luat în seamă când omenescul din tine își cerea dreptul la viață. Mă ierți, Maia?

M-am cutremurat.  S-a întors și și-a eliberat emoția în sunete sfâșietoare ori sacadate. Am rămas înțepenită pe piatră, incapabilă să-mi lipesc instrumentul de stomac, să-mi plec suflarea cât să-i alin lemnul gâtului subțire.

– Nu-l băgați în seamă, domnișoară. Vine mereu pe malul lacului seara și cântă. Anul trecut a rămas singur. Nu știe nimeni ce s-a întâmplat. E divertismentul turiștilor, atrage oamenii pe terasele astea. E un biet suflet chinuit, mi-a vorbit cu blândețe o voce, undeva în spatele meu.

– Cine e Maia?

– A fost iubita lui, sau poate soția lui. E doar unul dintre cazurile atât de tipice de oameni care cred că în doi celălalt se contopește exclusiv în așteptările unuia. Maia a iubit pe cât a suferit. O știam, vag. Când nu s-a mai regăsit a dispărut. Poate a murit.

– Cum ”poate”?

– S-a topit,  domnișoară, cum se topește gheața la soare până când într-o zi n-a mai văzut-o nimeni. Au căutat-o o vreme, apoi oamenii locului au uitat de ea. De căutat, el n-a participat vreodată la căutări. Doar a stat și a cântat mereu cum îl vedeți, pe malul apei. L-au înjurat echipele de căutare și sătenii, dar până la urmă lunatic și distant a fost mereu. Poate nu i-a păsat de femeia lui suficient cât s-o caute și el.

– Ori poate știe unde e.

– La asta nu m-am gândit.

S-a întors spre mine, privindu-mă insistent. Mi se făcu frig.

– Maia?

– Da?

– Mă ierți?

maia

Pentru o clipă trebuii să-mi domolesc cutremurarea. Sub imperiul unor furtuni interioare, mă zbăteam între vii și morți.

– Și dacă te-aș ierta ce-ai face?, mă roase pe mine brusc la viață curiozitatea.

Vocea din spatele meu murmură indescifrabil ceva, parcă a negație. Vocea din fața mea contura suflete în șoapte. L-am trimis în lume să iubească.  În serile care au urmat, clienții obșnuiți ai teraselor îl așteptară inutil. Nu mai veni. Omul cu acordeonul se topise de pe chipul pământului și toți vorbeau că îi găsiseră doar instrumentul abandonat undeva pe malul lacului. Avea burduful pliat și înțepenit. Săptămâni mai târziu, într-un ziar local o oarecare Maia D. vorbea despre dispariția neelucidată a iubitului ei, un mare virtuoz al instrumentelor cu clape și despre cum avea să deschidă un mic festival local pentru muzicieni, cu premii și mari perspective de viitor.  Pe cerul gurii mi se profila gustul amar al cinismului iubirii lumii.

Citiţi şi

„Mi-a fost dor de tine, fetița lui tata!”

Iubește-mă tu când…

Eu nu pot și nici nu vreau să fiu prietenă cu fostul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,900 views

Your tuppence

  1. Orfeu alternate ending / 18 June 2015 5:12

    Pai daca muzica lui nu mai vrajeste nici macar o fata venita singura la malul marii, ba i-o mai da si la temelie punand-o mai degraba de un flirt cu aeru’, sanchi, cica vorbitor, Maia lui “e de negasit” intr-o localitate care de-abia si-a meritat o amarata de fituica, da’ de fapt sta ascunsa trei case mai incolo si cum aude ca-n sfarsit poate sa iasa, da la ziar dinastea semi-voalate ca ofera o sansa “tinerilor performanti”, si-o fi zis si omu’, las’ c-o gasi vreun tanar Adonis acordeonu’, asa cum l-a gasit si el cand fu vremea lui !

    https://www.youtube.com/watch?v=CgFSm-jQnA8

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. L / 17 June 2015 22:06

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro