Și eu sunt feminist!

Radu Tudor Ciornei

13 November 2014

Radu Tudor CiorneiConstat cu plăcere că, odată cu apropierea deznodămîntului campaniei electorale, se întețește și războiul sexelor, așa că am să îmi arunc și eu în arenă “my 2 cents“.

Am citit dueluri interesante pe tema feminismului și a unui așa zis misoginism. Mi s-a părut foarte interesant și simptomatic în același timp faptul că nimeni, în context, nu a pomenit despre misandrie. De ceva vreme apar în peisajul online articole care mustesc de păreri de o misandrie feroce, dar aud extrem de puține voci feminine care să se ridice împotriva autoarelor. Reacțiile cele mai vehemente și vocale apar tot în cazul în care un bărbat, chiar și în glumă, reacționînd la misandria ințială, pomenește despre misoginism.

Să revenim însă la oaia feminismului. Mulți bărbați aruncă în față termenul de “feministă” unor femei ce dau în seminția masculină la grămadă. Înainte de toate am vrut să îmi fac un “refresh“, să îmi împrospătez cunoștințele despre feminism, așa că m-am dus la definiții. Am recitit  istoria mișcării feministe, despre diferitele curente și direcții și acum pot spune clar : “Și eu sunt feminist!”  

Susțin fără echivoc dreptul femeii la egalitate socială, la funcții de conducere, la acces în politică, la vot, la salarizare egală în caz că ocupă aceeași funcție cu un bărbat, la alegerile vizavi de propria sănătate și persoană (aici, tema cea mai fierbinte fiind avortul – cu care sunt de acord că e o decizie personală și inatacabilă) și detest violența. Ce mă face să rîd de-a binelea sunt atitudinile radicale, ideile imbeciloide și ridicole de-a dreptul care propovăduiesc inferioritatea masculină, faptul că orice act sexual este de fapt un viol, care susțin că femeile nu ar trebui să se epileze și să se înfrumusețeze pentru că așa se degradează și devin sclavele sexuale ale bărbaților etc.

hyperliteratura-alba-ca-zapada

Nu neg că există legiuni întregi de bărbați care cred că li se cuvine să fie spălați, îmbrăcați, hrăniți și satisfăcuți sexual la fel ca în filmele porno ori de cîte ori li se scoală, iar cînd nevoile Maslow-iene nu sunt îndeplinite întocmai cred că au dreptul regal de a-și impulsiona femeia cu niște poace educative. Lîngă toate aceste animale abuzive, care cred că toate cele de mai sus li se cuvin ca daruri din naștere, stau milioane de femei care trăiesc o viață ce e în cel mai bun caz anostă și resemnată, care cred că asta e soarta ce li se cuvine și că așa e dat pentru ele de la Dumnezeu.

Însă despre această categorie atavică, neandertaliană, de bipezi nu vreau să discut prea mult. Imensa majoritate a cititorilor Catchy nu fac parte din această categorie și nu văd de ce am stărui asupra lor. Îmi repugnă atitudinea unor onorate doamne care de fiecare dată cînd vor să arunce anatema asupra tuturor purtătorilor de penis pun reflectorul pe această categorie de dihănii, trag concluziile și aruncă găleata cu lături din avion. Da, uneori discursul e ceva mai elaborat însă concluzia se învîrte tot în jurul clasicului “bărbații e porci și nu știe ce e aia sensibilitate“.

În jocul acesta peren apar masculii vexați care le aruncă și ei virtual concluzia voalată: “om fi noi porci, dar voi sunteți curve” și gata distracția. Eu cred că e timpul să privim în jur și să recunoaștem deschis că idealurile inițiale ale feminismului sunt în mare măsură îndeplinite. Faptul că există categorii de bărbați, cu creierul cit nuca, care fluieră femeile pe stradă, le trimit la cratiță și le înjură la volan – din principiu – ține de întunericul minții și de grotele morale în care mulți semeni de-ai noștri își duc metabolica lor existență. În familia normală a secolului XXI, ambii parteneri muncesc și nu se mai pune problema că o anumită sarcină domestică este apanajul bărbatului sau alta, a femeii. Fac parte din categoria bărbaților care știu să “căsnească” și oalele, nu mă pierd în fața mașinii de spălat și, dacă rămîn singur cu copilul acasă, nu îmi trebuie liste peste liste și zeci de telefoane de impulsionare și verificare; iar zdrobitoarea majoritate a bărbaților pe care îi cunosc sunt la fel.

Într-un parteneriat modern ambii membri ai familiei fac ce pot și cînd pot. Am o repulsie organică față de oamenii care cred că anumite treburi casnice sunt apanajul unui anumit sex. Disprețuiesc în mod total nediscriminator pe bărbații care se căsătoresc ca să aibă “o masă caldă, rufe călcate și o femeie în pat” și pe femeile care spun vexate “nu am și eu un bărbat în casă să îmi ducă gunoiul și să îmi schimbe uleiul la mașină”. Oamenii de genul acesta nu se merită unii pe alții, după cum s-ar grăbi unii să afirme. Ei nu merită să aibă un alt om în viață lor. Punct. Nu merită să crească copii care să perpetueze aceste clișee pernicioase ce stau la baza atitudinilor incriminate, pe bună dreptate, de oamenii care văd viața altfel.

Cred că într-o familie în care partenerii se iubesc și se respectă reciproc toate corvezile se fac echilibrat, cu înțelegere și cu respect. Cînd unul din termenii binomului conjugal sesizează că omul lui e obosit sau în incapacitate de a-și îndeplini o obligație, fie ea și prestabilită sau mutual acceptată, e normal să pună umărul sau să spună: “hai că n-o fi foc, speli mîine, comandăm mîncare gata făcută, poți repara priza asta și în weekend, o să ne descurcăm”.  Dacă alege să stea în vîrful patului și să se uite la meci sau la telenovele, în timp ce celălalt se chinuie, spunindu-și: “e treaba lui/ei, să se descurce” atunci e clar că relația lor e bolnavă, unul din milioanele de cupluri care s-au luat doar pentru că era un loc liber de partea cealaltă a jugului.

Din păcate, la fel ca în politică, subiectele delicate sunt tratate cu o lipsă cronică de înțelepciune. Feministele de circumstanță extrag cu aplomb din context toate uscăturile machiste cu care mențin vie flacăra sub cazanul în care fierb constant la foc mic toată gloata “purtătorilor unei bucăți de carne în plus”, iar masculii le arată zîmbind cratița. Femeile divorțate se vor pune spate în spate, mîngîindu-se și canonizîndu-se unele pe altele, în timp ce bagă ace înroșite în foc în păpușile voodoo ale “ex”-ilor, uitînd convenabil să menționeze că “obsedatul” dormea pe canapea de doi ani. Ei vor ciocni o navetă de bere cu amicii care îi vor consola spunînd : “lasă, frate, că are balta broaște, că doar n-o avea de aur…” Între toate aceste degete întinse acuzator din toate părțile există totuși cîțiva oameni, de fiecare parte a baricadei în flăcări, care și-au însușit lecția și spun: “Data viitoare va fi altfel!”

Și cît de frumos e pentru ei când chiar așa este!

Pe Radu îl găsiți și aici.



Citiţi şi

Aici suntem, Georgia!

Am strâns-o în brațe cu toată puterea mea de copil de 10 ani

Accepți să vă mutați împreună, dar să plătești și jumătate din chirie?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,437 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro