Și n-am să plâng…

Catchy

11 August 2017

Bun. Şi eu ce zic acum ?

Am rămas fără cuvinte. Din nou.

Mi-e greu să mă exprim. Cu pixul în mână sau cu degetele alunecând pe tastatură. N-am idei şi nici metafore azi. N-am nici măcar un ambalaj drăguţ pentru golul ce îl lăsăm în urmă.

Am o mie de întrebări. Şi sunt din ce în ce mai nemulţumită. De mine. Pentru că n-am reuşit să fiu ce îţi trebuie. Pentru o viaţă. Şi dacă ţi-am fost aproape, a fost pentru că aşa am simţit. Şi dacă ţi-am fost eroină, a fost pentru că tu ai fost doctorul meu. De suflet. Şi dacă te-am făcut să mă urăşti, iartă-mă.

Şi nici măcar scrisori de „Bun venit” sau de „Adio” nu mai pot scoate din mine azi. Nici măcar vorbe goale de rămas bun nedefinit.

Nici măcar eu nu mai ştiu ce simt. Se spun lucruri noi în fiecare zi. Se repetă cu încăpăţânare alea deja spuse. Ca un tratament. Zilnic. Dimineaţă. Prânz. Seară.

love

Şi nici nu-i momentul potrivit pentru o rupere de nori. Pentru o izbucnire fără scăpare. Şi nici pentru un cinism continuu amestecat cu un regret apăsător. Dar n-ai ce-i face. Ne-a lovit trenul ăsta din plin. Şi eu urăsc să-mi fii prim gând în fiecare dimineaţă. Urăsc să fiu electronul care rătăceşte în jurul atomului. Urăsc să-mi fii lume. Căci eu sunt pasager.

Suntem kriptonită unul pentru celălalt. Şi atunci, de ce nu merge? De ce nu-i cale de mijloc şi drum lin între noi? De ce ar trebui să luptăm pentru un sentiment care ne ţine încă deasupra tuturor? De ce-i război? De ce suntem adulţi? De ce ne ascundem în spatele unui perete opac de orgoliu, mândrie şi indiferenţă?

A., ştii că mi-eşti destin. Ştii că îmi eşti o lume. Ştii că nu eşti perfect şi te-am iertat. Ştii că ai săpat în sufletul meu. Şi mi-ai apucat inima cu ambele mâini. Şi ai decis că e a ta. Şi eu nu m-am împotrivit. Că te-adoram. Pătimaş şi îndărătnic.

Dar am săpat şi eu. Şi nu cu lopata. Am folosit o daltă. Şi multă răbdare. Multă pasiune şi simţ de observaţie. Am săpat şi eu atunci. Acum doi ani. Am săpat cu grijă şi cu atenţie. Să nu cumva să ating vreo venă. Şi să sângerezi. Să nu faci hemoragie. De lacrimi şi de suflet.

Şi-mi cer iertare. Din nou şi pentru a mia oară. Că nu mai sunt eu. Că m-am schimbat. Că eşti încă aici pentru o iluzie. Îmi cer iertare pentru că nu ţi-am fost sprijin cum ai vrut tu, ci cum am ştiut eu mai bine. În egoismul meu, nu voiam decât binele tău.

Şi n-am să plâng de se termină. Dacă tu eşti fericit, eu o să mă regăsesc. Şi ştim amândoi că opţiuni vor fi mereu. Probabil asta e problema mea. Opţiuni omniprezente.

Şi n-am să mai lansez nimic. Nici măcar acuze. Hai, măcar acum, la sfârşit de drum, la răscruce de destine, să ne îmbrăţişăm frumos, să ne zâmbim prieteneşte, să ne strângem în braţe şi să privim în urmă. Să ne amintim cu drag de serile în doi, hoinărind printre străini, de „busola pe două picioare”, de tipurile de alune, de pasiuni şi de prima îmbrăţişare timidă. Aia am s-o păstrez.

Eşti şi-mi vei rămâne călăuză pentru ceea ce înseamnă maturitate. Eşti şi-mi vei rămâne exemplu pentru calmul tău şi pentru controlul nebănuit pe care îl poţi afişa. Eşti inexpugnabil în mii de feluri. Şi, cu toate astea, o bucăţică din inima ta îmi va rămâne aşternut.

Cred că te iubesc şi te voi iubi o viaţă.

Guest post by Mădălina

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iubitule, tu mă…?

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

40 de ani, al treilea divorț

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,063 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro