Și noi vrem să vă f_tem. Dar pe sărite, selectiv.

Ioana Duda

19 May 2015

Ioana DudaBogdane, dă-te-ncoace, să-ți spun două vorbe! Nu te sfii. Știu că tu nu abordezi necunoscute. Eu în schimb, da. Dacă îmi plac. Necunoscuții, adică. Hai, un pic mai aproape! Vreau să îți spun la ureche, să nu audă toată lumea. Uite, îți ofer și ceva de băut, o cafea, dacă vrei. Asta ca să nu stăm de vorbă în mijlocul străzii.

Mi-a plăcut materialul tău. Și ăla cu jeanșii, și ăla despre cât de mult vreți să ne-o trageți. M-au amuzat ambele. Dar voiam să știi că și noi vrem sex. Mult, bun și îndelungat, dacă se poate. Dacă nu, măcar bun. Că suntem înțelegătoare. Găsim mereu circumstanțe atenuante. Ne place sexul de toate felurile: când mai tandru, când sălbatic, când acasă, când pe-afară.

Știi, și noi ne uităm. Cu mai puține bale și mai puțin jind. Chiar și în imaginație. Oferta e largă, așa că, dacă ne scapă unul, vine altul. Cam ca la voi, nu? Doar că noi zâmbim, uneori în gând, și încercăm să găsim cea mai eficientă și rapidă strategie (chiar dacă asta implică, vai mie!, să vă abordăm și să vă chemăm la un suc) de a vă aduce pe calea cea bună, înspre patul nostru. Să știi că nu ne întrebăm dacă vreți copii, nevastă ori dacă l-ați citit pe Schopenhauer sau altul… zi tu altu’ deștept, că mie îmi scapă. Știi, obiectivul nostru nu e să trăim fericite cu voi până la adânci bătrâneți, spălând baia, certându-vă că ați cumpărat mărar în loc de pătrunjel, ori pastele pe care le-ați pregătit nu erau al dente. Nici vorbă. Obiectivul nostru e să ne distrăm. În doi sau singure. Cum o vrea ăl de sus. Vrem să ne bucurăm de tot ce ne oferă viața. Să dansă, să râdem, să citim, să vedem filme, să stăm la cafele și să mergem la coafor când suntem în depresie.

Man-Wanted-15

Spuneam că ne uităm. Nu la țâțe, că un bărbat cu țâțe nu e mișto, dar la c*r, la biceps, la mâini, la față, aruncăm câte o privire. Și știi ce ne mai stârnește interesul? Pieptul. Vrem să știm dacă e destul de puternic încât să ne bizuim când facem sex într-o anume poziție.

Să știi că și noi am vrea ca, atunci când ne trezim, el să fi făcut deja, nu un sandwich, că noi nu avem mizerii in frigider, ba chiar ai mari șanse să îl găsești gol, ci o cafea. Bună, domne’. Să stea lingurița dreaptă-n ea. Atât de bună, încât să ne bată gândul de a-l mai vrea lângă noi și în alte dimineți, strecurându-se în pat printre aburi de cafea.

La fel de mult ca voi vrem să nu facă gălăgie la trezire. Să nu ne dovedească virilitatea lui, urlând cu voce de bariton:”Iuuuubi, e gata cafeaua!”. Vrem să tacă. Cât mai mult. Cel puțin până ne-am întors de la baie și am dat drumul la muzică. Apoi, dacă se mai dovește și util, și dă o gaură cu bormașina ca să ne agățăm tabloul preferat, care stă pe dulap, nu pentru că noi nu am fi putut, dar ne-a fost lene, cu atât mai bine.

Dacă totu-i cum am zis mai sus, și altele câteva, poate ne gândim să îl ținem aproape, să îl prezentăm prietenilor peste câteva luni sau să îl includem în planurile de vacanță de anul viitor.

Pe scurt, cam așa stă treaba. Sau tu credeai că femeile sunt niște fluturași, suspinând în batiste după amor? Or fi, dar le plac multe soiuri de flori, mai ales dacă miros a tutun și whiskey de calitate.

Pe Ioana o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cine e domnișoara, că pare interesantă?

E timpul

De ce mai au nevoie copiii pe lângă iubirea părinților lor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
133,602 views

Your tuppence

  1. Cinci lucruri pe care femeile nu le spun bărbaților și rău fac – Talk Tabu | Catchy / 10 October 2016 7:44

    […] impulsuri erotice intense și finalizări prelungi. Cum să nu ne placă sexul? „Şi noi vrem să vă f*tem. Dar pe sărite. Selectiv.” Dar când sunteți ne-eligibili, ei, bine… asta […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Jane Doe / 5 March 2016 22:34

    Defularile unei misandre, nu?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 4
    Reply
    • Liz / 20 May 2016 19:41

      Nu chiar, face doar alegeri. Ea iubește bărbatul, și le îndeamnă și pe celelalte, să-i iubească mult. 😉

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  3. Koki / 21 November 2015 5:16

    Cand v-aud ….Doamne bine ii insurat ! Bine ca am scapat de voi restu !!!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 8
    Reply
    • nina / 20 May 2016 16:10

      ”Cand v-aud ….Doamne bine ii insurat ! Bine ca am scapat de voi restu !!!” auzi dar tu ce garantie ai ca nevasta ta iubita nu te a cautat la fel pe tine?!?!.. de unde stii tu ce a fost ea inainte de tine.. nu stii nimic , ti a spus doar ce a vrut ea .. asa suntem toate fara exceptie…. si asta in cazul bun ..ca daca vi si imi spui acum ca ai luat o si virgina e si mai rau :)) asta inseamna ca a explorat si alte corpuri ( din curiozitate) doar sa vada cum e ,voi fiind casatoriti :)).. so! sa auzim de bine!!

      Thumb up 5 Thumb down 0
      Reply
  4. altbogdan / 8 August 2015 12:16

    Imi trezesc prietena cu ‘iubi hai la cafea’ si nu pare suparata… .

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 2
    Reply
  5. Adelina / 7 August 2015 23:12

    As citi asta de milioane de ori si nu m-as satura. Ne dorim sex de calitate,doar ca noi,femeile,simtim nevoia de dragoste uneori,nu doar de un corp rece disponibil pentru o noapte fierbinte.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 0
    Reply
  6. adina / 7 August 2015 22:58

    Draga Ioana esti de-a dreptul delicioasa!!! iar Bogdan e un partener pe masura, prin “relatia voastra virtuala” ati apasat niste butoane !! fain de tot!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 1
    Reply
  7. Alex / 11 June 2015 11:51

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 7 Thumb down 22
    Reply
  8. Alex / 9 June 2015 14:30

    Si uite asa il asteptati voi pe Fat Frumos si noi pe Ileana Cosinzeana, dar de fapt niciunul din noi nu e fericit cu adevarat :).

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 22 Thumb down 1
    Reply
  9. alin / 4 June 2015 23:07

    Fanteziile sunt f greu de pus in aplicare , avand in vedere ca tu iti doresti un barbat macar la acelasi nivel , iti complica lucrurile , abordarea directa fiind mult mai complicata decat monologul pe care il ai pregatit in minte. Daca reusesti ei abi atunci se complica lucrurile , incepe sa isi faca loc o nesiguranta , ca si el , la randul lui poate te foloseste doar si nu mai stii cine a “vrajit pe tine ” daca tu il vezi un electrocasnic o sa te simti si tu la fel la un moment dat , deci complica relatiile pe termen lung . Cat despre mirosul de tutun si whiskey ce pot sa spun imaginea de om puternic este bine vanduta insa simtul olfactiv este puternic afectat sa dau un exemplu : ne plac tuturor filmele cu pirati insa realitatea este foarte crunta pe un vas in materie de igiena si miros , deci de acord cu fanteziile insa in practica raman doar fantezii

    Hot debate. What do you think? Thumb up 17 Thumb down 10
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro