Şi politicienii sunt oameni. Eu prefer bărbaţii.

Catchy

10 April 2017

În lumea politică am întâlnit tot felul de oameni. Oameni ca fiecare dintre noi, cei cu drept de vot, şi care, pe cale de consecinţă, ne reprezintă. Pentru că de vreo 15 ani am privilegiul de a fi observatorul lor, îndrăznesc să conturez câteva tipologii de oameni care se evidenţiază în lumea politică actuală din România.

Mascaţii. Le zic mascaţi pentru că se trezeşte în mine instinctul de a fugi. De ei e bine să fugi! Sunt, de fapt, oameni cu măşti grele, care se erijează în deţinătorii adevărului şi puterii absolute şi în susţinătorii valorilor morale, în timp ce politica este pentru ei doar un mijloc prin care îşi satisfac măruntele nevoi proprii. Sunt egoiştii fără substanţă, care folosesc grupul doar pentru interesele lor. De astfel de politicieni ar trebui să ne lipsim, dar, din păcate, acum ei sunt cei care ne oglindesc cel mai bine. Suntem o societate plină de egoişti cu măşti! De aceea, de multe ori, îmi vine să fug de noi înşine…

Frustraţii. Sunt acei oameni pentru care politica e un spaţiu unde îşi pot vărsa furia. E ca atunci când, după ce ai băut un cocktail de lichide care nu îţi plac, vomiţi într-un wc şi împuţi toată baia şi chiar exteriorul ei. Frustraţii furioşi mai primesc şi aplauze. Pentru că într-o societate plină de frustrări, măcar ei au curajul să-şi manifeste furia.

Victimele şi victimizaţii – politicieni cu care o societate ce se complace în neajunsuri empatizează perfect. Cetăţenii le acordă votul din nevoia de a fi salvatorii lor şi de a-i transforma apoi pe ei în salvatorii societăţii. Pe principiul că cineva care se aseamănă cu ei îi înţelege şi îi poate reprezenta cu succes. Îi poate salva… Întrebarea este cine devine primul agresor: cetăţeanul sau politicianul?

politician

Entuziaştii. De regulă, tineri frumoşi care, din dorinţa arzătoare de a creşte mari în viaţa politică, aleg să urmeze modelul „Făt – Frumos”. Vor să crească într-o lună cât alţii într-un an şi aleg să sară etape fireşti într-o evoluţie. Unii sunt Feţi Frumoşi, însă cei mai mulţi sfârşesc prin a se sinucide cu propria lipsă de experienţă. Dacă scapă vii, îngroaşă rândurile victimelor şi victimizaţilor sau ale frustraţilor.

Idealiştii. Oameni care sunt mereu în căutarea şi propovăduirea modului perfect de a face politică şi care, de aceea, nu se pot adapta la comunitatea în care trăiesc. Într-o societate săracă în idealuri şi plină de imperfecţiuni, aceştia sunt privaţi de atenţia la care se aşteaptă şi, prin urmare, de cele mai multe ori ajung să rezoneze cu entuziaştii.

Conştincioşii. Acei oameni care, din nevoia de a le creşte încrederea şi stima de sine, muncesc de rup în politică doar pentru a le fi recunoscute şi apreciate eforturile. Şi pe aceştia îî integrăm în grup pentru că suntem o societate în care este încurajată lipsa de încredere în forţele proprii şi care simte acut nevoia de confirmări din exterior.

Conducătorii. Acei oameni care coalizează, care fac echipe şi organizaţii întregi şi care vor să deţină controlul. Politicieni fără viziune şi falşi strategi. I-aş numi în politica actuală simpli vânători de vise şi colecţionari de trofee. Societatea românească se complace. Pentru că numai o societate puternică e pregătită să aibă lideri.

Mă voi opri din a mai expune tipologii din lumea politică din prisma unei percepţii negative. Am făcut-o brut şi brutal din disperarea a trezi conştiinţa votului. Pentru că am nevoie să trăiesc într-o societate conştientă. De regulă, aleg non judicativitatea şi gândirea constructivă, chiar dacă trăiesc într-o lume care abundă de percepţii negative. Şi politicenii sunt oameni! Ca noi toţi! Cred că deja ne-am regăsit fiecare dintre noi în unele dintre aceste tipologii sau în toate, într-o mai mică sau mai mare măsură. Realitatea, încurajată să se manifeste de câţiva ani în România, este că trăim într-o societate săracă, care alege din ce în ce mai mult să promoveze non-valoarea. O societate care încă se simte confortabil în triunghiul dramatic victimă – salvator – agresor. Iar politicienii aleşi o oglindesc cu succes. Ei sunt proiecţia noastră, a întregii societăţi,  la nivel decizional şi de reprezentare. Şi sunt giraţi de votul fiecăruia dintre noi.

Adevărul e că lucrurile nu stau chiar aşa cum le-am expus. Am ales acele tipologii şi acel mod rigid de a le prezenta şi cu scopul a pune în valoare oameni despre care ştiu că există în politică, pe care eu i-am întâlnit şi pe care îi susţin. Şi nu sunt puţini. Oamenii autentici! Cei care îşi asumă fiecare etapă în evoluţia lor ca oameni şi politicieni deopotrivă. Cei ce îşi conştientizează şi recunosc stările, gândurile, manifestările care, la un moment sau altul, într-o conjunctură sau alta din evoluţia lor, i-au plasat în diverse tipologii. Oameni care s-au reconfigurat ori de câte ori s-au abătut de la ei înşişi şi de la nevoile comunităţii pe care o reprezintă. Da, aceşti oameni evoluează continuu pentru că îşi asumă deschis cine sunt, pentru că au capacitatea de a se adapta la grup, la societatea în care trăiesc, fără a se nega pe ei înşişi, fără a renunţa la propriile principii şi visuri şi totodată, fără a ignora nevoile celorlalţi şi de grup. Aceşti oameni politici conţin toate resursele pentru a oferi societăţii normalitate şi continuitate în dezvoltare.  Oamenii autentici fac parte din tipologia care mă reprezintă şi de aceea îi susţin.

Dar mai cu seamă, în politica actuală, eu prefer bărbaţii. Ăia de merg la luptă nu pentru a fi declaraţi eroi, ci de dragul luptei, a implicării, efortului şi câştigului. Acei bărbaţi care chiar dacă se întorc de la luptă morţi sau amputaţi, sunt mai vii ca niciodată. Pentru că ştiu să lupte până la capăt, cu armele potrivite unei lumi evoluate şi pentru că fac istorie lăsând ceva notabil în urma lor. Acei politicieni care au viziune şi abilităţi în a construi pe termen lung, pentru generaţii prezente şi viitoare. Ei fac parte din tipologia mea preferată. Poate că cei mai mulţi rămân amputaţi din cauză că fac politică într-o societate care este per ansamblu mediocră, în care legea e vulnerabilă şi te face vulnerabil, în care în instituţii s-a instaurat autosuficienţa şi încă mai e loc pentru competenţă. O societate ce supravieţuieşte, fiind de cele mai multe ori pe frecvenţa sărăciei, a răutăţii, a ignoranţei şi egoismului, a lipsei de viziune şi a non valorilor. O societate în care, dacă vrei să dai un imbold evoluţiei şi pui cărămizi la dezvoltarea continuă a acesteia, rişti să te sacrifici şi costurile sunt poate prea mari. Am întâlnit bărbaţi autentici în politică şi ca cetăţean al comunităţii în care trăiesc, le sunt recunoscătoare pentru eforturile depuse şi pentru rezultatele pe care le-au obţinut şi care au condus la o comunitate mai dezvoltată. Amputaţi sau nu, pentru mine aceşti politicieni sunt vii dintotdeauna.

Eu prefer bărbaţii autentici! Pentru că de ei am nevoie acum în politică. Ca să trezească în acest popor valorile, demnitatea şi mândria care îl reprezintă cu adevărat, care îl fac autentic şi puternic, spre continua lui evoluție.

Guest post by Andrușca

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Abia de aici începe viaţa ta…

M-am schimbat, ați înțeles?

Legile moralizării vieții publice au fost promulgate în direct de Președintele Franței

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,281 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro