Și tu crezi că tipul ăsta din capul tău există?

Catchy

14 August 2017

– continuare de aici – 

– Micuțo, îmi zice amicul meu, dacă tu vrei un Bugatti, nu-ți pierde vremea cu Toyotele.

Mă uit la el și știu că, în sufletul lui, se vede orice, numai Toyotă nu.

Nu se poate spune că mă pricep la mașini, dar el se pare că da, și așa a fost discuția noastră. De ce Toyota – cred era o comparație într-o carte de vânzări. De ce Bugatti… nu contează… că povestea nu e despre mașini, ci despre femei și bărbați, înțelegi?

Era o dimineață caldă, acum câteva zile, el era prin Constanța cu niște treburi și m-a invitat să bem o cafea, că apoi, oricât i-ar fi plăcut să mai stea, tot trebuia să plece acasă, la Brașov. Și-am găsit o terasă faină, marea era faină, oamenii erau dezbrăcați pe plajă, soarele strălucea și cafeaua era faină și ea.

Și mi-am lăsat părul pe umeri și m-am gândit cu voluptate la o conversație apetisantă, așa cum numai unii bărbați știu să facă, cu mintea trează-relaxată, cu idei sprințare, rafinate, amuzante sau cinice și împănate cu teasing, pe post de condiment principal.

Și vine vorba despre mașini. Pentru că-l măcinau întrebările despre ce părere am eu despre asta. Adică, de fapt, ce înțeleg prin test-drive? Și cam de câte am nevoie până să mă hotărăsc ce… bărbat vreau, de fapt. Și dacă nu-l vreau pe el.

– Of, n-ai înțeles nimic, i-am zis. Ori n-am știut eu să zic. De ce-aș testa o mașina pe care n-o vreau de tot? Uite, să știi că știu ce vreau și ce nu vreau.

S-a uitat la mine și m-am prins că nu mă crede nici mort. Nu c-aș minți, dar cred că știu și în realitate nu știu, cam asta era în gândul lui.

– Mda, da’ oare de ce-am impresia că ești sensibilă la categoria asta de Toyote cu caroserie de Bugatti…

– Ești răutăcios, zic, dar mă gândesc că, totuși, s-ar putea ca părerea LUI despre mine să fie chiar mai bună decât părerea MEA despre mine.

La urma urmei, cine sunt eu să-mi închipui c-aș putea să mă potrivesc cu vreun prinț?

cuplu masa

Oare ce-o fi fost în capul Cenușăresei când a îndrăznit să meargă la bal…

– Poate pentru că aș vrea să cred că sunt ceva ce nu sunt. Să știi că nu cred în mitul Cenușăresei.

– De ce nu? E perfect posibil.

– Ești optimist. Un prinț nu poate căuta decât o prințesă, iar excepțiile sunt niște rarități ciudate.

– Exagerezi

– Nu, într-un fel se educă o cenușăreasă și altfel o prințesă și e prea greu să o transformi pe una într-alta. Iar un prinț… se prinde.

– Mă rog, depinde ce înțelegi cu prințul ăsta

– Un bărbat… (îmi caut cuvintele, că doar am zis că știu), ăăă, un bărbat (și m-apuc să înșir) inteligent, etic, bun la suflet, cu un caracter puternic, frumos, care înțelege lumea, natura umană și pe el însuși…

Nu mai știu câte n-am zis. La un moment dat, îmi dau seama că el se uita la mine cu mare interes, cam cum te uiți la o furnică ce s-a urcat pe masă și nu mai știe pe unde să coboare.

– Și tu crezi că tipul ăsta din capul tău există?

– Da. Dar nu știu dacă mă vrea pe mine, așa cum sunt. Nici nu știu dacă ar avea vreo tresărire, dacă m-ar vedea pe stradă. Crezi că dacă prințul ar fi văzut-o pe Cenușăreasa în rochia ei cenușie, ar fi avut vreo tresărire? Nope, baby. A fost nevoie să vină Zâna cea Bună și s-o transforme într-o prințesă, ca să intre pe radarul prințului. Înțelegi?

– Da, dar nu sunt de acord.

Și mi-a zis de ce, cu explicații inteligente. Dar eu am rămas la părerea mea.

Și în dimineața aia caldă, când marea era faină, oamenii erau dezbrăcați pe plajă, soarele strălucea și cafeaua era faină și ea, ne-am privit în ochi cu înțelegere și-apoi am plecat fiecare la ale lui. Și ne-am purtat caroseriile cum am putut mai bine, crezându-ne ceva mai mult decât părem la prima vedere, având încă o dată confirmarea că nu ni se pare, uite că mai sunt și alții de aceeași părere.

Pentru că, vezi tu, nici eu, în sufletul meu, nu mă văd Toyotă. Ci un fel de prințesă, dar imperfectă, în rochie de cenușăreasă. Și întrucât îmi lipsește ajutorul dezinteresat al unei zâne profesioniste, trebuie să-mi fac singură rost de grație și maniere suplimentare, rochie și pantofi de bal, înțelegi?

Acum, scuză-mă, mă duc să fac o alergare, se spune că mersul pe jos face piciorul frumos, iar altfel s-ar putea să nu-mi vină bine pantofiorul de cristal. Dacă-l vezi cumva pe prinț, te rog, întreabă-l… când e balul.

***

Update, mesaj de la Brașov:
„Micuțo, uneori ceea ce ne trebuie este chiar în fața noastră, iar o mașina vintage, care este modelată, îngrijită, redescoperită, adusă la valoarea ei, este mult mai scumpă chiar decât un Bugatti, iar balul este aproape, mi-e dor de tine… poți să publici și asta…”

Guest post by Simona Florescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce ne enervează la bărbaţi

De ce femeilor le e mai bine singure

Știi ceva? Ia scrie-ți singură povestea!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,773 views

Your tuppence

  1. Alexandra / 14 August 2017 14:04

    A picat la tanc in viata mea 😉
    Multumesc

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro