Şi vine vremea să batem recorduri

Oana Dușmănescu

11 January 2013

În liceu eram regina bunelor moravuri. Mă rog, până la un punct. Mă dădeam un personaj foarte matur, care strâmba un zâmbet ironic când auzea de relaţii superficiale şi care, mai ales, nu suporta idilele care se înscriau la capitolul recorduri. De genul „Georgică umblă cu o tipă cu 5 (cinci!) ani mai mare” sau „Tăntzica vrea să aibă 12 prieteni până termină clasa a 12-a”.

Mai drăguţ a fost când am crescut şi am descoperit că mai toate relaţiile sunt superficiale. Glumeam. Sau nu chiar.

Acum îmi dau însă seama că, dacă a existat o perioadă propice, la nivel de cerere-ofertă, dar şi la nivel de acceptare socială, să doborâm recorduri, hm, personale, atunci prima tinereţe a fost aceea. Cum ar fi recordurile acum, la 30-35 plus? Care e cea mai tânără colegă pe care pot s-o agăţ? Cu câţi colegi pot să mă combin? Din birou sau din toată clădirea? Atunci sunau bine toate astea, iar eu, ca o fraieră necompetitivă ce eram, le-am evitat grijulie, dedicându-mă din principiu marii iubiri care, evident, nu exista.

Tot în liceu aveam un coleg care ţinea, cu atenţie, aproape chiar cu cuvioşenie, o listă cu gagici. Într-o parte cele cu care fusese, în partea cealaltă cele pe care îşi propusese să le vrăjească de-abia de atunci încolo. Nu am aflat niciodată care bucată a listei era mai lungă. Tot acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că lista cu pricina putea, foarte bine, nici să nu existe. Mitul se născuse deja. Omul era deja recordman, la fel ca şi fetele ale căror nume se înscriseseră pe drum de legendă şi în conştiinţa comunităţii de adolescenţi.

Mi se părea ireal. În dispreţuiam şi îl invidiam. Voiam să fiu superficială şi nu eram. Mare prostie!

Apoi au trecut ani şi, în materie de complicaţii şi chestiuni de suflet, am reuşit să stabilesc propriile recorduri. Cele mai multe mi s-au petrecut fără să am vreo listă pregândită şi mi-am dat seama de ele post factum. Aşa, pentru că unei minţi de femeie îi stă bine să despice firul în patru, să caute coincidenţe pe patru continente şi să stabilească performanţe deosebite chiar şi acolo unde nu sunt. Sau mai ales acolo unde nu sunt.

Tocmai de aceea sper ca în carneţelele roz ale fiecăruia să se regăsească mereu recorduri, oricât de puerile ar fi ele. Numai să fie. La orice vârstă. Când carneţelul va înceta să mai palpite de greutatea listelor, atunci înseamnă că ai părăsit competiţia, oricât de caraghioasă şi de stângace ar fi fost ea. Viaţa e croită din planuri mari şi excepţionale, dar şi din planuri mai mici, mai copilăreşti şi mai lipsite de esenţă la prima vedere.

Visele noastre încă se mai cer împlinite. Chiar dacă nu mai suntem la liceu, chiar dacă băiatul din vecini a pus pe el 15 kilograme, chiar dacă noi însene dăm banii pe creme care să ne destindă puţin ridurile.

Suntem tot noi. Şi carneţelele noastre cu liste nebuneşti, lumile noastre pe care le-am cucerit cu armele noastre.



Citiţi şi

Eu și REGELE

Pariul

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,326 views

Your tuppence

  1. Belle d”Imagination / 11 January 2013 15:59

    Ca să poţi face asta trebuie să te educi să crezi că poţi face asta. Altminteri o să ţi se pară infernal de greu şi să duci gunoiul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro