Sideful iubirii

Mălina Anițoaei

21 April 2015

mălina anițoaeiÎn încăpere aerul era apăsător, căldura devenea abia suportabilă și așternuturile gălbui păreau decupate din secvențele de război sau din casele mici ale săracilor îmbăiați doar cu leșie sau oțet. Viață, câte lecții mi-ai dat! Stăteam și eu pe patul acela de spital de vreo câteva zile, ascultam gemetele bolnavilor până târziu în noapte. Uneori se auzeau zgomote hărști, hârști, iar doi bărbați soseau cu targa și mai scoteau pe cineva din salon. “Gata, ai terminat cu impozitele!”, chicoteau. Oameni învățați cu spectrul morții! Asistentele făceau totul în liniște pentru a nu crea panică. ”Nu-i nimic!”, șoptea îngrijitoarea mai vârstă, iar pacienții se întorceau în saloanele lor smeriți, dar bucuroși în realitate că nu le sosise lor ceasul. Eu aveam în cap ”Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann și, oricât aș fi încercat să cred că nu mi se întâmplă mie, varul de pe pereți se scorojea, depunându-se în straturi pe noptiere. Mă ciupeam de mână și înțelegeam că nu e vis. Eram eu, în România. Da. Dincolo de literatura mustind în sertare.

Femeia de lângă mine avea fix vârsta mamei mele. Mă cuprindea o tandrețe stranie când întindea mâna cerându-mi apă, rugându-mă să-i dau prosopul sau mai știu eu ce. Iar lucrul acesta se repeta de zeci de ori până la extenuarea mea. În definitiv, eram un bolnav amărât care ajută alt bolnav năpăstuit. Dar amărăciunea femeii surclasa toate încercările mele de abandon. ”N-oi fi eu asistentă pe aici!”, mormăiam în clipele de slăbiciune totală, când firea mea ceda și un tremur nervos nu-mi dădea pace.

femeie perle

Bătrâna ținea strâns telefonul mobil și chiar dacă ar fi vrut cineva să o ușureze de povara închisă în carcasa cu taste, nu avea nici cea mai mică șansă de reușită. Când ești neputincios și un fulg ți se pare o piatră.”Trebuie să mă sune fiica din Germania!”, zicea, repetând din când în când numele fetei :”Elena…”. Cineva îi adusese vestea că Elena va veni din Germania, unde plecase de mai bine de un an. Banii o scoseseră din țară pe tânăra fată. Bătrâna era pe patul de moarte și acum orice minciună era binevenită. ”Elena vine mâine!”, o duceau cu vorba unul și altul. Bătrâna mă fixa cu privirea ei cenușie și atunci știam că vrea să o ajut să se ridice. Habar nu aveam de unde căpăta totuși o asemenea forță în braț, căci își încleșta degetele strângându-mă, învinețindu-mă cu repeziciune. Nu mai puteam să fac față. Am cerut în miez de noapte să fiu mutată în alt salon, cu un gol enorm în suflet și cu amarul că mama mea ar putea suferi astfel. O clipă, m-am uitat peste umăr și am întâlnit ochii rugători ai femeii, ca și cum ar fi vrut să-mi încredințeze un secret.

Dar nu a trecut multă vreme și am vrut să revin în camera cu miros respingător și lumină obscură. Mă acomodasem în patul meu, ca un melc în cochilia sidefată. Femeia se liniștise ori cel puțin așa părea, iar eu gândeam că noaptea mea nu va mai fi agitată. Am stat un timp încercând să ațipesc, dar un gând m-a străpuns ca o lamă fierbinte. M-am ridicat, încercând să ascult respirația femeii. Nimic. Am smuls ușa, alergând spre camera de gardă ”Dar bătrâna din salon? Este bine?”, am strigat.”A, nu trebuia să intrați”, a țipat și mai tare o femeie îmbrăcată în alb, cu fața înspăimântată de tremurul meu. Bătrâna murise așteptând să sune telefonul, așteptând să intre pe ușă fetița plecată în Germania.

Am scris aceste rânduri pentru mama mea, Elena.(Ce coincidență de nume!) Toate femeile au fost odată tinere și poate foarte frumoase. Au purtat perle și au râs cu capul dat pe spate, privind lumina strălucitoare a dimineților. Când le fugeam din față prin parcuri (noi, copile fiind) alergau disperate să ne ajungă. Acum, cele care mai sunt în viață, au nevoie de mângâierea noastră. Cât mai avem timp, cât mai avem timp, să ne întoarcem la ele. Eu nu mai am la cine mă întoarce. Nici o iubire nu se aseamănă cu iubirea dintre mamă și fiică. Port pe buze sideful acestui adevăr.

Citiţi şi

Dacă eşti femeie, aici ar trebui să locuieşti!

Ard de dorință, transpiră, fierb, se îmbrățișează, se alintă… și atât

Viața nu se termină la 40 de ani. Uneori abia începe

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,070 views

Your tuppence

  1. lxsp / 23 April 2015 18:51

    corect! 😉

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro