Siluirea cuvintelor, sluțirea poveștilor, sufocarea sufletelor

Dragoș Sorin Nicula

18 February 2014

dragos-sorin-niculaDeschizi mult prea accesatul Facebook și te lovesc din toate direcțiile vorbele prăpădiților care postează pentru diverse site-uri de știri: șoc, bombă, devastator, teribil, incredibil, uluitor, groaznic, cutremurător, exploziv. Ba, va e rău?! Respirați, încercați să nu fiți cretini, gândiți un pic, cu riscul să vi se facă rău, dați-va două palme, beți o gură de apă, pe urmă reveniți în față tastaturii și vedeți cum îi ziceți, fără mizerii de genul asta. Știrile pot fi anunțate și promovate și altfel; țara asta geme și așa de prostie, nu-i mai amplificați inutil chinurile.

Apoi, încerci să te strecori printre ele și, ce să vezi, altă belea, dai de cugetările marilor inițiați în ale socializării cu orice preț și orice ocazie: ăștia, oameni de o deșteptăciune rară și o popularitate fără margini, cum a dat de unu care nu e de acord cu el, cum l-a umplut de toate binefacerile educației lui alese, să se învețe minte respectivul să mai încerce a știrbi din anvergură nemaipomenită a ilustrului maestru emerit. Nu de altă, da ăștia sunt oameni ocupați, care tot timpul găsesc un subiect din cale afară de suculent, pe care îl dezbat furtunos cu fanii lor, degrabă mângâietori de idoli; ei critică cu vehemență și lăuda cu abnegație pe diverși care le vin la mână, cu limbă lor hârșita în atâtea încleștări de fină ținută intelectuală.

Nasture

Treci și de etapă asta și, hop, te izbește o avalanșă de cuvinte stâlcite de vreun creativ lipsit sau parțial văduvit de creier, căruia i s-a părut cool să inventeze nu știu ce “€œstruțo-cămilă lingvistică”, cu care își imaginaeză că va da gata audiența și publicul țintă care se va repezi la raft să cumpere produsul pentru care face el sloganul ăla șmecher rău sau spotul ăla deștept ca 12 noaptea; alături de ei, îi găsim pe înrăiții limbajului specific mediului online, chiar și atunci când nu e nicio nevoie de el, dar și pe cei care vânează like-uri , share-uri, unici și vizulizari, și nu mai știu cum să se dea cu fundul de scaun pentru ele (a se citi că o ard pe drăgălășenii gratuite și alte giumbușlucuri de discurs inept sau mieros, doar-doar or atrage atenția muștelor).

Pe urmă, deschizi un livestream al unei televiziuni de știri și să te mai ții acolo distracție și panaramă; dat fiind că au scăpat pe tv toți dubioșii pământului, toți semianalfabeții și securiștii, toți piloșii și toți derbedeii care știu să se strâmbe și să se prostitueze pentru audiență, aici găsești cea mai largă gamă de mizerii și de gogomănii. Se minte, se exagerează când voit, când datorită lipsei de control, cu o frenezie care i-ar face invidioși pe cei mai veseli pacienți de la spitalul de agitați de la Poroschia.

Te uiți pe urmă să găsești un film și dai cine știe cum de unul mai recent, autohton; mă, și dacă nu ți-o plăcea ce verb au la ei ai noștri, mai cu seamă ăștia care trebuie musai să fie băgați în seamă și n-au alte mijloace. O fi, n-o fi cazul, te mitraliză când și când cu o rafală de mojicii și de înjurături de trei lei, că să vadă publicul ce mari artiști sunt ei și cum le zic de bine. Încă nu s-au prins că trebuie să ai stil, farmec personal și ceva minte că să știi când să înjuri, cum, pe cine și pe ce ton.

Apoi schimbi pe un canal de muzică, din greșeală, și versurile pieselor propuse de cei mai în vogă artiști români care nu pot să cânte zece minute live că se sufocă, te bagă într-o depresie din care cu greu îți mai revii, amintindu-ți cât au câștigat pentru playback-ul de la cel mai recent revelion.

Grafic

Nu mai suporți și cauți să pui mână pe una din cărțile cumpărate de curând; ai fost curios să vezi cum pune problemă noul val de condeie și ai riscat; nasol; viitorii noștri mari scriitori de fițuici, altfel mari promisiuni deșarte, umblă cu sula printre paginile textelor căznite și se cred toți Henry Miller sau Anais Nin. Care diletanți, care impostori, încurajați să mâzgălească nimicuri ieftine pe 15o de pagini cu valoare artistică zero. Păi, băi, dacă nici după atâția ani de libertate a cuvântului nu v-ați dumirit cum e cu mătărângă și cu fofoloanca într-un act artistic, căutați-va măi, meseriașilor, alte precupări, compatibile sau măcar apropiate de moșternirea voastră genetică! Nu oricine poate fi credibil în rolul ăsta; tre’€™ să simți ce scrii, să vină din suflet, să nu fie nevoie să citești fraza cu voce tare ca să te hotărăști dac-o lași sau o ștergi.

Avem miniștri care ori nu știu a scrie -€“ vezi pe coana de la turism -“ , ori nu știu să vorbească – vezi pe conu’ de la cultură sau de la interne -, avem oameni aparent normali, care în viața de zi cu zi își vorbesc că ultimii dobitoci, avem fătuci care nu știu cum să se mai pisicească și să fie ele dulcici și lipicios-prefăcute, avem bărbați, așa zic ei, care se prostesc și chicotesc în jurul unui c*r bombat, care scriu cu o moleșeală nemiloasă, avem bloguri pe care se folosește gratuit un stil de bălăcăreală abjectă, avem certuri care pot ajunge la un nivel de o josnice acră, avem extravaganțe siloase, avem isterii mizere, avem oameni care se ascund după pamflet și nu știu ce e ăla (sunt trei emisiuni de gen pe tv și niciuna nu e ce trebuie), dar slobozesc niște scârboșenii inimaginabile și niște răutăți debile, avem nebuni care se cred dumnezei și se intitulează maeștri sau genii, avem oameni serioși care aruncă prea ușor cu vorbe: fabulos, genial, minunat, uitând că miracolul acestor cuvinte sunt pentru rarele mirări, nu prentru desele nimicuri.

Și atunci nu pot să nu zic că ne batem joc de vorbe, că ieșim din limbă română cu o pasiune oarbă și bolnavă, că lucrurile astea ne fac incapabili să mai dăm viață unor povești care ne fac să tresărim, că ne creăm din nimic o atmosferă în care respirăm greu, pentru că am uitat să avem măsură. Pentru că responsabilitatea pentru ceea ce transmitem, indiferent prin ce mijloace, în ce mediu, pe ce suport și cărui public, nu a fost parcă nicicând mai luată în râs și mai terfelită. Cuvintele noastre ajung tot la oameni și îi ating pe fiecare în alt fel, lasă o urmă în ei, chiar dacă nici noi și nici ei nu suntem mereu conștienți de asta; iar de la ceilalți oameni, ele se întorc la noi într-o formă și mai agresivă și mai perversă, și mai nerușinată, și mai nocivă, și mai răuvoitoare.

Cuvintele nu-s că să fie mânjite poveștile cu care să ne stricăm sufletele. Și nici sufletele nu sunt că să poarte povară poveștilor în care se înghesuie oameni desfigurați și cuvintele lor zălude.

P.S. Acesta a fost un text mai slobod, asumat slobod; pentru că ar fi fost ridicol să scriu scrobit despre un subiect trențăros.

Citiţi şi

Maeștri sau escroci?

Pe facebook şi pe instagram toată lumea pare fericită şi are succes

O femeie nu ar trebui niciodată să se teamă de bărbatul iubit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,337 views

Your tuppence

  1. sorin / 19 February 2014 5:30

    sunt ceva dom’le, astia din generatia asta anglicizata! eu le zic asa: bai, fac iu! numai e nici o sfaraiala sa stii engleza, azi toti o stiu, si cocalarii care vand telefoane furate in talcioc, da’ zi-mi ceva in ungureste sau bulgara ca sunt vecini cu noi, sau macar in germana! e? ciuciu! de ce? nu mai zic de romana… aia e cea mai grea. ai ascultat cum vorbeau comentatorii de la olimpiada? zic aici de siluirea limbii ca forma nu in continut. mi se pare mai tragic sa spui un adevar agramat decat o prostie intr-o formulare corecta. faptul ca un roman nu-si gaseste cuvintele in timp ce vorbeste romana deoarece creierul lui “lucreaza” in alta limba (engleza in 99% din cei care lucreaza in romania, si limba de adoptie la 99% din cei care lucreaza afara) e tragic. e clar: la cea mai mica influenta vocabularul romanului se transforma imediat. creierul e lenes. aud acum un cuvant strain si cand vorbesc, intelesul lui il redau… tot asa! mi-e lene sa caut in vocabular corespondentul in limba mea, a mamei si bunicilor mei. nu cred ca e o similitudine cu francofonismul bunicilor. ei injurau tot in romaneste si ziceau “mon cher” sau “mon amour”, “parol” iar acum nimeni nu zice “my love” sau “my friend” dar injura cu “shit”, “fuck man”. cauza, evident, este ascultatul si cititul continuu, din/pe toate sursele posibile, al limbii engleze. e fortat. o forta care vine din prostia neamului ca altfel nu stiu de unde. pe cutiile de medicamente scrie “comprimate filmate” nu peliculizate… ca si cum pe asfalt nu e o pelicula de polei ci un FILM de polei!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristiana / 18 February 2014 16:17

    Se incearca propagarea ideii de familiaritate unde ea in mod normal n-ar trebui sa existe. Totul este permis, nimic nu este tabu, ca, de, este doar vorba despre libertatea de exprimare! Vrei sa mananci seminte si sa scuipi cojile pe jos? Da-i drumul, scuipa, ca doar n-o sa-ti stea cineva in calea “libertatii de exprimare”. Iar asta chiar am vazut-o cu ochii mei, un pusti replicand ca *asa* se exprima el.

    Daca-i vorbesti cuiva in ziua de astazi, despre onoare, bun simt si loialitate, exista doua variante, fie te va privi ca pe un picat din cer, fie te va recunoaste si va privi, impreuna cu tine, in jos, nu de rusinea lui sau a ta, ci de rusinea zilelor pe care le traim. De penibilitatea si ridicolul in care se imbraca oamenii, singuri si nesiliti de cineva, pentru a (vorba cantecului) impresiona oameni care nici macar nu le plac.

    Este bun articolul si ar incapea completari, poate chiar sub forma unei serii de articole, pentru ca, de ce sa nu recunoastem… inotam in subiecte.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro