simplu, hip-hop

Oana Simionescu

2 December 2013

MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică.

Sentimente, idei şi maniere… La fel ca scrisul, ca desenul, ca dansul, ca dragostea şi ura, muzica izvorăşte din adâncul inimii şi prinde contur sub pleoapele noastre închise, după ce ne face sângele să pulseze pe ritmul ei. Pe ritmul vieţii şi al experienţelor noastre, pe ritmul ideologiilor şi viselor noastre, pe ritmul speranţelor noastre prăbuşite şi de mult uitate.

Iubesc muzica şi ştiu că nu trebuie să o ascult pe genuri. Există genuri mai aproape de sufletul meu decât altele, dar refuz să le ascult doar pe ele. Pot iubi şi o melodie populară africană la fel cum iubesc şi una de jazz, pot trăi poveşti şi pe Beethoven şi pe Ada Milea, deopotrivă. Iar dacă nu pot, încă, promit să învăţ, pentru că muzica se iubeşte şi atât, nu se poate categorisi, eticheta şi aşeza în cutiuţe.

Cheia Sol

De aceea, iubesc şi hip-hopul. Pare absurd să vin să vorbesc despre hip-hop pe un site cu cititori şi autori atent aleşi, ce caută frumosul peste tot? Deloc. E cel mai potrivit subiect, dacă doresc să schimb percepţia societăţii româneşti asupra acestui gen.

Ştiu ce crezi: că hip-hopul se reduce doar la mesaje superficiale, care „merg până la 20 de ani”. Atunci, lasă-mă să-ţi prezint câteva melodii, în încercarea mea de a-ţi schimba viziunea. Şi-am să încep cu o poezie:

Din păcate, în comunitatea hip-hop, şi aşa mică, în ţara noastră, Steleverzi şi restul artiştilor din label-ul lor nu sunt suficient de apreciaţi. De aşteptat, de altfel: publicul lor nu e acolo, publicul lor e departe, printre criticii de artă şi oamenii care pot înţelege puterea unei metafore, emoţia unei poveşti, inspiraţia pe care o dă o muză ca Maria… Radiourile nu au să-i difuzeze niciodată, televiziunile nici atât. Muzica lor e condamnată pieirii, dacă noi, cei care dăm din greşeală peste ei, nu îi ajutăm să fie auziţi. V-aş recomanda, tot din label-ul Rappace şi pe Nasta – Povestea unei pietre şi pe Yawn şi Spooke, cu a lor Statuie din cioburiStropi de sticlă şi poate multe alte piese, însă mai am de vorbit despre câţiva artisti, atât de ignoraţi de oamenii care chiar le-ar putea aprecia versurile.

De altfel, înţeleg. Tu, care nu obişnuieşti să asculţi hip-hop, auzi de genul acesta şi cauţi o piesă. În mână îți vor ajunge formaţiile populare, comerciale, care au reuşit să iasă la lumină din neantul artiştilor necunoscuţi, făcând un compromis în ceea ce priveşte versurile şi calitatea. Ai să rămâi profund dezamagit/ă pentru că tot ce auzi îţi pare superficial, lipsit de educaţie, poate vulgar. O formă fără fond. Nu ai să stai să cotrobăi prin subsolurile internetului după adevărata poezie, nu? Ai să închizi şi ai să ignori, în continuare. Din fericire, există oameni ca mine, care scotocim adâncurile hip-hopului underground pentru a scoate la lumină aceste nestemate.

Şi sunt, printre toţi oamenii aceştia care fac poezie, şi cei care încearcă să educe. Să promoveze cultura. Aşa sunt OBLX şi MP13. Nici ei nu „prind” în comunitatea hip-hop, decât la un nivel minor – mesajul lor poate fi înţeles doar de cei care ştiu cât de multe beneficii poate aduce educaţia. Dar există şi fac artă de atât de mulţi ani şi nu dau semne că au obosit să se lupte cu morile de vânt. Să sperăm că nici nu au să o facă prea curând.

Poate îi ştiţi pe cei doi datorită picturilor lor. Sau poate îl ştiţi pe MP13 din spectacolele de teatru de improvizaţie ale Trupei Idiot, pe care, de asemenea, vi le recomand. Dacă încă nu îi ştiţi, mi-aş dori să îi ştiţi, pe viitor, pentru că, aşa cum puteţi auzi din melodia aceasta, au multe de oferit. De la ei îmi plac foarte mult Ele şi Optimist.

Un alt preferat al meu este Kazi Ploae. Uneori malefic, alteori genial, de multe ori sumbru de simplu, dar greu de înţeles, el este trecut pe Wikipedia ca fiind un poet suprarealist şi hiperrealist modern. Dar face şi hip-hop şi-l face în felul lui aparte, deschizându-ţi porţile inconştientului şi punându-te faţă în faţă cu demonii tăi. Şi scrie şi o carte, pe care abia aştept să o am în mâini şi să o citesc.

Şi pentru că am spus că este greu de înţeles dacă, la o primă vedere, melodia de mai sus pare că este un mesaj pentru tatăl său, de fapt, ea este una în care vorbeşte cu Dumnezeu, Tatăl… Preferatele mele, de la el, sunt Matematica metaforei şi Din adâncuri, pe care, de asemeni, le recomand, dacă nu vă deranjează un limbaj puţin mai colorat.

De ce îmi place hip-hopul? Pentru că este o formă de poezie modernă. Pentru că, dintre toate genurile, oferă cel mai mare spaţiu de descriere a unei idei. Pentru că, nu de puţine ori, ţine loc de mamă şi de tată, în educarea copiilor asupra unei percepţii mai realiste a vieţii. Pentru că sunt melomană şi iubesc arta, iar hip-hop înseamnă şi artă, nu doar banalităţi şi superficialităţi, la fel ca oricare alt gen muzical. Pentru că, folosind genul acesta, poetul poate utiliza şi alte tipuri de artă, pentru a ne face să înţelegem mesajul său mult mai bine. Pentru că iubesc viaţa, cu toate părţile ei, fie ele urâte sau frumoase, şi nicăieri, în altă parte, nu am găsit-o descrisă mai complex, în note muzicale.

Citiţi şi

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Căutări…

Un bădăran înfumurat


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,687 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro