Simţi? Simt!

Oana Dușmănescu

12 April 2013

Dar câteodată este o alegere proastă. Uneori nu trebuie să simţim. Trebuie să ne înţelepţim, să devenim responsabili, să nu ne pierdem în cârlige minuscule, în passé composé-uri (simple nu sunt niciodată, decât dacă ai marele noroc să te loveşti la cap şi să ţi se întâmple o binecuvântată superamnezie).

Simţi? Simt, dar uneori vreau o pauză.

Vreau să stau pe podea, să mă uit la tavan, sa mă traverseze de la nord la sud o ceată de furnici stropite cu chili, iar eu să nu simt nimic. Să-mi citească poezie Baudelaire într-o ureche şi Byron în cealaltă, iar mie să-mi crească florile răului din unghii. Să mă arunc în zăpadă îngheţată şi să nu mă rănesc. Să fiu rea îmi doresc. Oh, wait…

Merg pe stradă şi încerc să citesc pe chipurile oamenilor ce trec pe lângă mine ceva. Orice. De mult ori nu pot citi nimic. Asta înseamnă că ei nu mai simt sau că eu nu-i mai simt? Şi dacă e varianta a doua, e pentru că, de fapt, nu mă interesează ce simt alţii sau pentru că plutesc, pentru că nu pot să înţeleg multe lucruri? Pentru că trebuie să mă iei de mână şi să mi le explici, aşa, ca la proşti, cum merge lumea, ce rotiţe o pun în mişcare, de ce e cald, de ce e frig, de ce uneori avem o pungă de plastic strânsă pe forma capului şi nu mai putem respira în afară. Şi vezi tu, a mă lua pe mine de mână e primejdios. Sunt puternică în vidul meu şi te voi aspira în el, până numeri la 3.

Simţi? Încă mai simt ceva-ceva, dar deja picioarele îmi sunt slăbite şi cred că nu voi ajunge foarte departe în aventura asta cu simţitul. Asta nu e rău.

Sunt sigură că măcar o dată în vieţile voastre v-aţi transforma în pietre pe marginea râului. Se petreceau toate pe lângă voi, iar voi le priveaţi neemoţionaţi şi superiori. „Tu nu ai inimă în tine”, vi s-a spus vreodată aşa ceva? Dacă da, felicitări! Sunteţi pe drumul cel bun. Cineva îmi spunea odinioară: „M-am săturat să sufăr pentru alţii, trebuie să încep să sufăr pentru mine măcar”. Mie nu mi s-a părut nici asta vreo mare realizare la momentul respectiv, apoi însă mi-am dat seama că e tot ce se poate obţine.

Simţi? Că dacă nu mai simţi, nu te speria, nu înseamnă că eşti mort, înseamnă doar că ai ajuns la capătul celulelor care transmit prin ele zgârieturile de scoici, sarea grunjoasă, aripile de păsări sau gloanţele de ciocolată.

Dacă nu mai simţi devii doar un supraom cu înveliş impenetrabil. Dacă nu mai simţi vei creşte mai armonios, în monstruozitatea ta. Îţi va fi bine. Vei avea o pălărie. Îţi va sta perfect cu ea.

Simţi? Nu, nu mai simt nimic. Aleluia! 

Citiţi şi

Cafeaua cu tine

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

E perfect pentru tine, dar e al altei femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,244 views

Your tuppence

  1. Ana / 12 April 2013 18:05

    Foarte mişto! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro