Singurătatea e o gripă ce pare că nu mai trece

Catchy

3 February 2015

Singurătatea este o stare de fapt, dar cei singuri sunt mereu împreună în această situație. Pe oameni nu îi răscolesc lucrurile în sine, cât percepția asupra lor. Cine și-ar putea închipui că, în cele mai negre clipe ale sentimentului de alienare și de excludere pe care singurătatea le provoacă, trăiește totodată într-o profundă comuniune și complicitate cu cei asemeni? Folosind cuvintele greșit, ajungem să trăim o realitate emoțională distorsionată. Iar a folosi cuvintele greșit înseamnă și a le folosi doar pe jumătate. Singur nu înseamnă doar „solitar”, „izolat”, „retras”, ci și „prin forțele sale”, „din proprie inițiativă”. Singurătatea emoțională este un act de voință, nicidecum o fatalitate. Nu plângeți de milă nici unui om singur. Celor izolați din cauza vârstei sau a statusului social le datoraţi alte sentimente și acțiuni, precum solidaritate umană (timp fizic – voluntariat, ajutor – bani sau bunuri).

Singurătatea e o gripă ce pare că nu mai trece. La început violentă, cu manifestarea febrilă a gândului că trebuie să faci ceva (de obicei să te agăți de oameni ca de un medicament la plic), apoi latentă, cu frisoane din oră în oră, în care cobori „de unul singur” („din voință proprie”) la temperatură joasă a pesimismului. Din oscilațiile prea fierbinte – prea rece, singurătatea se instalează cu toată puterea cuvântului care i-a dat nume și existență. Nu este cel puțin ilar că ajungem singuri din dezgust, din drame ale comunicării, din abandon și naufragiu, ca apoi să ne cuprindă fierbințeala dorinței de a ne întoarce, de a ne entuziasma din nou, de a avea cu cine schimba o vorbă? Că pe drumul de întoarcere ne înghețăm amintirile și memoria inimii de-a iubi, din rezerva lașă a celui care-a pățit-o, care le-a văzut și le-a trăit pe toate? Abia acum singurătatea ne ia în stăpânire. Și-a găsit terenul propice în care să își înfigă rădăcinile subțiri, dar adânci: resentimente, angoase, prejudecăți și certitudini sentențioase. Ajunși în asemenea hal, viața ne ține în carantină pe bună dreptate. Virusul resentimentului, o dovadă a faptului că nu te-ai recuperat, e extrem de contagios și se răspândește cu viteza clevetirii, a bârfei, a terfelirii fericirii celorlalți. Virusul resentimentului e manifestat la cei care, când tuturor le e lumea mai largă, încep să urle că nu există Crăciun, că nu există luna mărțișorului, că ziua îndrăgostiților e o imbecilitate prizată de mase ignorante care nu au aflat că totul e o conspirație consumeristă gândită și implementată la nivel global.

femeie singură

Și, totuși, cum ieșim din carantină? Înlocuind cuvântul și schimbând starea de fapt. Singurătatea, cu așteptarea. Oamenii singuri de asta și suferă: de prea multă așteptare ca ceva să se schimbe, cu răbdarea făcută praf de zilele care se trec și nimeni nu apare la orizont. Să aștepți, să ai răbdare, să speri și iarăși să aștepți. Suntem oameni în așteptare și nimeni nu e singur în această stare.



Citiţi şi

Ah, dacă am putea…

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Singură, dar liniştită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,501 views

Your tuppence

  1. Lucian / 13 February 2015 2:02

    …si uite-asa ii cladim un podium sperantei, pe care duduia asta nu-l merita; mai bine nu astepti pe nimeni si nu ingrosi randurile paralele ale celor inca rabdatori, aliniati orwellian, e timp pierdut, viata pierduta, asteptand, la o coada ce nu se mai termina; esti om, esti nepereche, nimeni nu mai are calitatile tale, atatea cate sunt si ar trebui sa te (re)descoperi, iar odata fiind constient de existenta-ti unica si limitata in timp, te descrasnesti, iesi de la coada si iei viata asa cum e, bucurandu-te de putin si intelegand rosturile celor din jurul tau si pe care nu le-ai vazut pana atunci, prea orbit sa nu se termine articolele din galantar: alte singuratati, tot la promotie, ca tine…

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
    • Max / 13 October 2016 9:10

      Frumos ai scris Lucian, dar, oarecum contradictoriu. Timp pierdut, viață pierdută din cauza speranței? Dar când ieși de la coadă nu tot cu speranță ieși, tot așa cum te-ai și așezat la coadă?

      Mie-mi place ideea articolului, să ieșim din carantină, din izolare, înlocuind starea de izolare autoimpusă cu aceea de deschidere către cei care ar putea fi bineveniți în viața noastră. Zic să facem ceva cu mecanismul ăla de protecție care respinge automat orice „intrus” periculos de atractiv …

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro