Soție versus amantă de Pablo Escobar

Catchy

16 September 2016

Soţie de Pablo Escobar – o femeie… simplă, cu un aer puţin sofisticat. Nu e de-o frumuseţe ireală, nu e nici urâtă, dar nici interesantă. A ştiut să fie soţie şi mamă până la capăt. A ştiu să fie victima păcatelor omului care a ales-o pentru toată viaţa. A fost sigură de locul pe care îl are în viaţa lui. Şi-a asumat faptul că va veni un sfârşit care i-ar fi putut aduce moartea. Dacă nu l-ar fi întâlnit pe cel care i-a fost soţ, ar fi rămas la fel. Mamă, soţie, femeie. Poate lângă un om simplu, lângă care ar fi dus o viaţă cât se poate de normală. Totuşi, cred că are ceva mai mult, deoarece a rezistat cu brio încercărilor vieţii, nu şi-a trădat partenerul sub nicio formă, a avut curajul să dea naştere la doi copii în lumea în care ei trăiau. Fiind conştientă de ce îi aşteaptă. Se traduce astfel: iubire, poate în cea mai pură formă care i-a fost dăruită lui Pablo vreodată.

Din declaraţiile oamenilor apropiaţi lui şi ale familiei, ale oamenilor care l-au cunoscut atât cât le-a fost permis, această femeie a fost singura femeie din viaţa lui Pablo care l-a iubit pe necondiţionat şi nu a dat înapoi. Și dintre toate femeile care au trecut prin viaţa lui Escobar, ea a suferit cel mai mult. Nu a trăit cu îndoiala că nu este suficient de bună sau că va fi, într-un final, părăsită. Da, nevasta unui om atât de influent la vremea respectivă, nu a avut astfel de frici. Ceea ce spune multe despre bărbatul de lângă ea. Poate asta a ajutat-o să reziste alături de el, atât de onest şi asumat. Însă, s-a temut pentru viaţa lui, a ei, a copiilor lor, a familiei. Suferinţa din dragoste este un lux pe care puţini şi-l pot permite. Această femeie, căreia i s-a oferit lumea cu tot ce avea ea mai bun de oferit, a suferit. Frumos şi în tăcere. Este reţinută şi în ziua de astăzi şi nu a îndrăznit să păteze imaginea defunctului soţ. Brava!

the-normal-life-of-pablo-escobar-and-family-7

Pablo Escobar. A condus timp de 20 de ani, prin teroare absolută, un imperiu al drogurilor. În foto, alături de soția sa, Maria Victoria Henao

Amantă de Pablo Escobar – Frumuseţile lumii. Actriţe, cântăreţe, staruri TV, femei influente, femei normale – toate, dar absolut toate, ireal de frumoase. Majoritatea deştepte. Unele dintre ele au mers alături de el până când s-a putut. Altele l-au trădat, ceea ce le-a adus sfârşitul. Pablo spunea că o femeie rănită, este mai periculoasă decât Pablo Escobar… mai periculoasă decât o sută de Pablo Escobar. Au trăit intens alături de el. Au fost răsfăţate şi respectate cât timp s-a putut şi cât timp a fost nevoie de ele. Unele şi-au tăiat singure craca de sub picioare. Altele au ştiut să profite până în ziua de astăzi de faptul că au trăit lângă un asemenea personaj, bineînţeles, cu sacrificii. Să fii amanta lui Pablo implică, la vremea respectivă, să mori sau să renunţi la tot ceea ce înseamnă viitorul tău, pentru că era imposibil să revii la ceea ce ai fost. Cele care sunt în viaţă, trăiesc în alte ţări, azil politic, atentate, ameninţări. Au fost desfiinţate de public. Dar vorbesc despre Pablo cu zâmbetul pe buze şi cu nonşalanţă. Legăturile cu mama, fiica şi restul familiei sunt ceva mai complicate, dar voi reveni cu păreri. Pentru o poveste scrisă cu sânge şi lacrimi este profundă la rădăcini. Este o legendă despre care se fac filme şi documentare destul de departe de adevăr. Pablo este transformat într-un produs media… care încă vinde.

Guest post by Şirin Bella Kiabakht, 19 ani

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Ecuație cu amanți și neveste înșelate

Eleganța unui președinte

Nu te întoarce niciodată la locul „crimei”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,279 views

Your tuppence

  1. bombonica / 18 September 2016 16:27

    adriana si bella, clar articolul acesta nu a fost scris din realitate.in plus, daca filmul ar spune realitatea cel mai probabil nu ar mai fi asa de comercial!

    Thumb up  Thumb down
    Reply
  2. Bella Kiabakht / 16 September 2016 17:24

    Am vazut ambele sezoane “Narcos”, descoperind greșeli si o poveste departe de adevar. Am urmărit interviuri(majoritatea sunt in spaniola), cu familia lui Pablo si oamenii care i-au fost apropiați. E cu totul alta poveste 🙂

    Thumb up  Thumb down
    Reply
  3. Adriana / 16 September 2016 13:30

    @Bombonica, Narcos este o porcarie departe de adevar.
    Daca vrei sa vezi adevaratul “Narcos”, cauta documentare in care sunt intervievati martori si conostinte ale personajului.

    Thumb up  Thumb down
    Reply
  4. Bombonica / 16 September 2016 12:59

    E clar!urmaresti Narcos!:))))

    Thumb up  Thumb down
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro