Soțul meu e un bărbat puternic și cu bani

Elisabeta StanciulescuHaideți să fim oneste, doamnelor: câte dintre noi își doresc să se mărite cu un bărbat ”slab” și sărac? Sigur, dacă se întâmplă să te îndrăgostești de un astfel de om, vei spune că doar dragostea contează. Însă dacă, pe lângă iubire, ți-ar oferi și confort material, motive să fii mândră când ieși din casă, ceva în plus la statutul tău social, ceva în plus din toate avantajele pe care ți le oferă poziția și banii, dacă te-ar elibera, de exemplu, de stresul de a merge în fiecare zi la un serviciu unde ai tot timpul lucrări de predat și termene de respectat, șefi nemulțumiți și colegi cu două fețe, nu ai găsi mai multe răspunsuri la ”Îl iubesc, pentru că …”? Onest!

Eu cred că foarte multe dintre noi suntem programate – social și, poate, chiar genetic – să ne dorim să primim toate cele de mai sus de la partenerul nostru. Și găsesc că suntem tare ipocrite atunci când le judecăm pe semenele noastre care caută și, eventual, reușesc să aibă astfel de parteneri.

Natura activității mele profesionale face să întâlnesc multe astfel de femei și să le cunosc dincolo de clișeele după care suntem, adesea, tentate și tentați să le judecăm. Înainte de orice, sunt femei programate social (și genetic?) să-și dorească alături un bărbat puternic. Iar puterea este măsurată și dovedită întotdeauna în funcție de contextul social. Dacă un context cere ca puterea să fie dovedită prin sumele ce pot fi cheltuite pe obiecte foarte vizibile (case, mașini, bijuterii, haine etc.), atunci aceste obiecte devin și centrul interesului Ei. Dacă același context cere ca puterea Lui să fie dovedită prin frumusețea fizică – naturală sau / și ”tunată” – a partenerei, competiția feminină crește și o vei întâlni în cabinetele medicilor esteticieni, în sălile de fitness și în saloanele de înfrumusețare. Dacă inteligența și cultura partenerei devin măsuri sociale ale puterii masculine, Ea va învăța să converseze despre arte, literatură, psihologie etc.

Voi semnala aici câteva dintre riscurile de care e bine să fii conștientă, dacă partenerul tău e un bărbat puternic și care câștigă mai mulți bani decât alții. Voi ilustra cu povești de viață reale ; bineînțeles, numele și unele detalii sunt modificate, iar unele particularități sunt combinate, pentru a asigura anonimatul femeilor care au inspirat acest articol.

Aș putea scrie despre dependența financiară și minciunile umilitoare pentru a obține bani suplimentari, despre gelozia și controlul obsesive de ambele părți, despre agresivitatea relațională, despre narcisismul aparent (”Sunt foarte sigură de calitățile mele”)… Mă opresc însă la alte două aspecte, mai puțin conștientizate : neîncrederea și neputința învățate și schizofrenia feministă.

Neîncrederea și neputința învățate ; inconsistența imaginii de sine

Apar și cresc pe nesimțite, chiar și atunci când tu însăți ai o personalitate puternică.

Să luăm, de pildă, cazul Amaliei pentru că, dintre toate femeile cu care am lucrat, ea căzuse cel mai adânc în prăpastia inconsistenței imaginii de sine. Elevă foarte silitoare, nu a reușit totuși să atingă performanțele pe care le doreau de la ea părinții; tatăl i-a dirijat pașii către un domeniu care i s-a părut lui mai ușor și a susținut-o continuu. S-a căsătorit cu unul dintre foștii ei profesori din facultate. A fost mândră că, dintre atâtea fete, a fost ea cea aleasă; a văzut în aceasta o confirmare a calităților ei, puse sub semnul întrebării de eșecul de a se ridica la înălțimea așteptărilor părinților. Diferența de vârstă a alimentat o vreme iubirea reciprocă: nevoile lui de putere, recunoaștere și admirație s-au împletit perfect cu nevoile ei de a se simți protejată, alintată, ghidată, susținută; și au întărit aceste nevoi, le-au transformat în dependență și neputință învățată. La 40+, Amalia păstrează, cum prea puține femei reușesc, un aer ștrengăresc și inocent. La 40+, e conștientă că e o femeie atrăgătoare și cu o cultură pe care puțini o au; însă se simte, totodată, absolut incapabilă să facă față problemelor cotidiene, fără să fie susținută de cineva. La 40+, are nevoi pentru care nici tatăl, nici soțul, care se apropie de 70, nu mai au resurse ; și unul și celălalt au devenit surse de frustrări repetate. O iubire secretă acoperă o parte din aceste nevoi; iar Amalia e în stare să facă eforturi mari pentru câteva ore de trăiri romantice. Se întâmplă, însă, că această iubire are și componente care îi erodează și mai mult autonomia și respectul de sine: în timpul episoadelor intime, iubitul o bate; ea e copilul care nu a fost cuminte, el e tatăl care pedepsește, ea, din nou, copilul care ar face orice ca să-și mulțumească tatăl; un cerc vicios al dependenței emoționale. Și se mai întâmplă că iubirea secretă nu poate interveni în relațiile ei de serviciu; stresul a devenit acolo atât de mare, încât ar vrea să plece… dar unde, dacă nu are sprijinul nimănui? Adesea, sentimentul de neputință și lipsă de valoare îi blochează corpul și rămâne în pat, dependentă de îngrijiri medicale; uneori, îi trec prin minte gânduri de sinucidere; sunt soluțiile ultime la care apelează copilul neputincios pentru a obține grija și suportul de care (a fost obișnuit să creadă că) are nevoie.

Au trecut câțiva ani de când am lucrat cu Amalia. Primesc regulat, de câteva ori pe an, mesaje prin care îmi spune că încrederea în propria valoare și în propriile puteri, antrenată pe parcursul programului, o ajută și acum să se simtă mai stăpână pe viața ei. Are acum, împreună cu un partener, o afacere – pe lângă serviciu, unde a avansat pe o altă poziție; autocunoașterea și dezvoltarea personală au stimulat trecerea la alt nivel și în carieră.

montmartre Marc Lagoutte

Foto:Marc Lagoutte

Schizofrenia secolului XXI : dependența de un stil de viață lejer și costisitor și munca refuzată

“I used to work, I can, but I don’t need to.” Așa rezumă o cercetătoare americană situația acestor Poor Little Rich Women, cum le numește ea. ”Și, chiar dacă am nevoie, nu mai vreau”, aș completa eu.

Să luăm cazul Inei. Când s-a căsătorit, terminase facultatea de câțiva ani, avea un loc de muncă în acord cu diploma sa, reușea să se întrețină fără probleme și se considera o femeie independentă. ”Părinții mei sunt oameni simpli, nu m-a ajutat nimeni, tot ce am reușit, am reușit prin forțele proprii”, îmi povestește. Ea l-a cerut în căsătorie: ”Dacă așteptam după el, probabil că nici acum nu eram căsătoriți”. Atunci, el nu era omul de afaceri care este astăzi. O înșela, însă ea găsea resurse interioare ca să treacă peste toate. Și vine un moment în viața oricărei femei când ceasul biologic îi spune că e timpul să se așeze la casa ei și să aibă copii; iar romantismul naiv te face să speri că, după căsătorie, o soție bună reușește să-l schimbe pe orice bărbat. Cu timpul, afacerile lui au crescut, veniturile ei nu au mai fost absolut necesare pentru bunăstarea familiei, iar ea a decis să renunțe la locul de muncă și să se ocupe de educația copiilor. E foarte greu de cântărit cât din această decizie s-a datorat altruismului, dorinței de a contribui mai consistent la educația copiilor, și cât nevoii ei de autoprotecție (stresul la muncă nu e ușor de suportat pentru nimeni, iar faptul că femeile sunt adesea hărțuite e negat doar de persoane naive sau interesate să ascundă fenomenul). Foarte probabil, a fost un amestec între acestea, alimentat de ideologia în care suntem cu toții crescuți și care ne determină să gândim că menirea femeii este în primul rând aceea de a naște și crește copii. Cu timpul, au construit o casă mare și au angajat, cu acte în regulă, o menajeră, care are în fișa postului și responsabilități legate de copii. Cu timpul, contribuția ei la bunăstarea familiei nu a mai fost evidentă. În relația cu familia soțului, a devenit femeia care le-a născut nepoții și care trăiește în casa lui, întreținută de el; ei o supun adesea unor umilințe deschise, ea se apără agresiv. În relația cu soțul, a devenit femeia pe care el o găsește acasă când se întoarce, evident ”foarte obosit”, de la muncă; uneori prea obosit ca să mai vadă că ea tocmai a cumpărat și a îmbrăcat, pentru el, o ținută foarte sexi; prea obosit ca să o întrebe cum a gestionat ea o situație sau alta în care au fost implicați copiii lor. Primește bani de la el pentru cheltuielile casei și cheltuieli personale, însă nu știe exact nici ce afaceri are, nici cât câștigă de fapt. Se îmbracă cu haine de firmă, poartă poșete de firmă, merge din când în când la tratamente cosmetice și masaj, le face daruri rudelor și prietenelor. Atunci când a descoperit că el are o relație extraconjugală, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare: nici măcar nu și-a amintit de femeia independentă de altădată, care l-a cerut în căsătorie pe bărbatul care o înșela. Atâția ani în care nu a mai profesat, contribuția ei în viața familiei nu a mai fost evidentă, iar cei din jur i-au spus că e bună doar să cheltuiască banii munciți de el au privat-o de confirmările sociale care alimentează încrederea fiecăruia dintre noi în el însuși / ea însăși.

Ca și Amalia, Ina a acceptat imediat să învețe să-și gestioneze mai sănătos emoțiile și să lucreze la creșterea încrederii în sine (plângea mult și era total descurajată). A acceptat și să-și dezvolte competențele ca manager al echipei domestice ; de fapt, foarte multe femei ca ea fac o muncă de manager, necalificată, nerecunoscută și neremunerată ca atare. S-a gândit chiar să se înscrie la o facultate de științe ale educației, pentru a-și sprijini mai bine copiii… și pentru a evita alternativa unei posibile re-angajari? Ideea că și-ar putea relua serviciul, pentru a redeveni o femeie independentă financiar și psihologic, a avut un efect de echilibrare emoțională și a determinat-o să învețe ca să mai ia un atestat ; a luat atestatul, dar nu s-a angajat. Iar ideea că, la limită, s-ar putea întoarce la stilul de viață de dinainte de căsătorie a fost, practic, imposibil de acceptat. Și-a căutat independența pe drumuri care să-i permită un stil de viață identic sau apropiat de cel existent: între altele, a ales să strângă dovezi despre infidelitatea soțului pentru ca, în cazul unei separări, să poată obține un partaj avantajos. Nu o judec, a fost alegerea ei. Rolul meu într-o astfel de situație este să ajut omul din fața mea să identifice soluții non-conflictuale și să conștientizeze consecințele pe termen lung pe care le poate avea un eventual conflict asupra sa și mai ales asupra copiilor.

Îmi amintesc adesea de Ina, când alte femei îmi dezvăluie situații până la un punct aproape identice. Și ele au avut un loc de muncă înainte de a naște. Și ele au renunțat, sau ar dori să renunțe să mai lucreze, după ce au născut. Și ele apreciază hainele și poșetele de firmă, saloanele de înfrumusețare, chirurgia estetică, vacanțele scumpe, darurile făcute rudelor și prietenilor etc. Și ele au angajat bone și menajere. Și ele se simt victime neputincioase ale unor atitudini și acțiuni ale soțului și rudelor lui: insuficientă atenție, lipsă de respect, reproșuri agresive… Și ele au mari dificultăți în a accepta ideea reluării muncii și, la nevoie, a revenirii la stilul de viață anterior, mai modest.

Departe de mine gândul că viața femeilor care nu au un loc de muncă în afara gospodăriei ar fi ușoară sau inutilă. Dimpotrivă, am susținut întotdeauna că munca de întreținere cotidiană a gospodăriei și educație a copiilor în familie e foarte solicitantă, contribuie la producerea PIB și ar trebui recompensată social. Susțin că munca femeilor despre care vorbim aici este una de manager domestic și ar trebui recunoscută și recompensată ca atare; poate și calificată ca atare. Le recomand tuturor să negocieze cu partenerul o recompensă financiară pentru munca respectivă, dincolo de cadourile normale în orice relație apropiată. Le recomand să capitalizeze într-un fel sau altul recompensele respective (conturi în bancă, investiții, dezvoltare în carieră), în loc să le cheltuiască pentru nevoi domestice sau plăceri pasagere, astfel încât să se simtă mai stăpâne pe viața lor.

Însă există, în toate aceste povești de viață, câteva ”detalii” care pur și simplu nu merg împreună. A avea de la soțul tău așteptări specifice societăților tradiționale (să fie ”stâlpul” familiei, să aducă toate resursele exterioare necesare pentru bunăstarea familiei, să protejeze familia în relațiile cu exteriorul etc.) cumulate cu așteptări specifice societăților moderne (să te trateze și respecte ca egală a lui, să fie atent, să comunice, să nu fie agresiv etc.), în condițiile în care tu nu răspunzi nici așteptărilor tradiționale (să-ți asumi total munca de întreținere a gospodăriei și creștere a copiilor, să fii polul de echilibru, leaderul emoțional, al familiei), nici așteptărilor moderne (să fii o femeie de carieră sau măcar să aduci un venit suplimentar în casă)… e ceea ce eu numesc schizofrenia secolului : înseamnă să nu mai ai repere clare și ordine în gândire, să nu mai faci deosebirea între dorințele, plăcerile, obișnuințele, fantasmele tale și realitate ; să-ți creezi false adevăruri (credințe) despre ce e ”normal” și ”anormal”, just și injust, realist și utopic.

E posibil să te superi pe mine când citești acestea, mai ales dacă te-ai recunoscut printre rânduri. Multe dintre femeile cu care am lucrat s-au supărat la început.  Iată, de pildă, ce îmi scria Monica, după o astfel de conversație (le solicit oamenilor cu care lucrez un feedback foarte onest după fiecare întâlnire): ”Prima data, am simtit enervare si frustrare(…). Nu-mi venea sa cred ca vorbeati despre mine. Acasa, serile urmatoare, in linistea camerei, dupa ce … adormea, m-am tot gandit asupra situatiei si imi apareau in minte numai cuvintele dumneavoastra. Apoi am inlocuit enervarea initiala cu rusinea si dezamagirea fata de propria mea persoana. Aveti dreptate, nu sunt ceea ce as vrea sa fiu sau ceea ce pretind ca sunt.” (Răspunsul meu : ” « nu sunt ceea ce as vrea sa fiu sau ceea ce pretind ca sunt » – e formularea ta, nu a mea.”) Ca să evite re-angajarea și, totodată, deprecierea personală ca ”inutilă” în familie, Monica își însoțea fiica la grădiniță în fiecare zi și o acompania acolo pe tot parcursul programului; un psiholog îi întărise alegerea, argumentând că fetița nu e pregătită psihologic pentru a suporta separarea de mamă (o alegere cu consecințe negative atât pentru copil, dirijat astfel către dependență și neputința învățată, cât și pentru mamă și pentru relația lor). La câteva luni după începerea programului nostru, fetița rămâne fără probleme la grădiniță fără ca cineva din familie să fie prezent, iar Monica lucrează și e tot mai satisfăcută de munca ei ; își descrie relațiile de familie ca ”armonioase și vesele”.

Te las pe tine să tragi concluziile care ți se potrivesc. Eu voi mai scrie doar atât : dacă accepți – și îți dorești – să fii căsătorită cu un om puternic și cu bani, atunci învață să gestionezi situația sănătos și pentru tine, și pentru soțul tău, și pentru copiii voștri.

Pe Elisabeta o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Ema

Accepți să vă mutați împreună, dar să plătești și jumătate din chirie?

Trebuia să apari și să dispari, ca eu să exist

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,338 views

Your tuppence

  1. Adina Banea / 10 June 2015 19:33

    Mi se pare ca din start, puneti gresit problema.
    “Femeile sunt programate genetic/ social pentru a avea barbati puternici ca si partener”!
    Probabil ca este asa, intr-adevar. Dar asocierea barbat puternic este implicit doar bogat material, nu este necesar valabila..; sau hai sa punem si egal intre ele, daca intr-adevar doriti cu precadere lucrul acesta.
    Vin cu o intrebare acum insa: ” cati barbati misto plini de bani, cunoasteri dvs personal?” Stiti de ce va-ntreb? Caci barbatii cu bani, nu-s din ce cunosc eu personal si barbati puternici, barbati admirati, barbatul de la care ai de invatat lucruri, cum era spre exemplul, sotul pe care l-a avut cea fin orimul exemplu al dvs chiar, profesor universitar, din articolul dvs.
    Mi se pare, ca in general, aveti o abordare gresita si sper, sau imi doresc eu sa cred ca nu sunteti psiholog. Asa reiese din pacate, din articolele dvs.
    O femeie normala, isi doreste un partener normal. Sau un partener langa care viata este frumoasa in primul rand prin implinire sentimentala, prin copii frumosi si sanatosi… Si..de ce nu?!? Caci nu suntem ipocriti, nici nu e cazul aici si acum, daca si marerial stam bine, nu-i un punct deloc neglijabil de luat in calcul in timp si impreuna sa fie cumva si cresterea aceasta materiala.
    Caci daca alergam din start, barbati ce au doar bani..descoperim in timp, cu ipocrizie sau fara, mai degraba intr-un mod real si sincer cu noi insine, ca amtfel de impliniti ce conteaza in primul rand, nu vom mai avea.
    In alta ordine de idei, barbatul puternic este aparte prin masculinitate, simt al umorului, putere de iubire, incredere in sine pe toate planurile..exact ca si femeia, de altfel.
    O femeie doar frumoasa, inspira barbatul puternic doar din punct de material pe termen scurt.
    O femeie ce are clasa va fi iubita de un barbat puternic si din punct de vedere spiritual, nu doar material, pe termen lung insa!!
    Eu asa zic!!
    ..si asta fara sa fim ipocriti!!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 3
    Reply
  2. Georgeta / 4 June 2015 14:07

    Pe cand un articol si din perspectiva masculina? Ar fi extrem de interesant si… util 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
    • Elisabeta Stanciulescu / 4 June 2015 17:54

      Georgeta:
      Mulțumesc pentru sugestie.
      Mă străduiesc să echilibrez perspectivele; și acest articol conține destul de multă ”perspectivă masculină”, chiar dacă reflectorul nu e orientat către bărbați.
      Mă gândesc de mult la un articol în care să plasez luminile pe ei; poate că unora le pare greu de crezul, însă modurile de a simți, gândi și acționa ale bărbaților sunt la fel de complexe (pentru că la fel de dependente de programările sociale și de ce sunt ei dispuși să învețe) ca și ale femeilor. Îl voi scrie atunci când va veni timpul lui; eu nu pot scrie ”la comandă”, nici măcar atunci când ”comanda” vine de la mine.

      Thumb up 5 Thumb down 0
      Reply
  3. Cris / 4 June 2015 9:34

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 4 Thumb down 14
    Reply
    • io / 4 June 2015 15:05

      Iată o persoană care muncește cot la cot cu un bărbat și face și treburi suplimentare în gospodărie, ba îl mai și ia de la băute cu amicii (nu vreau să-mi imaginez scena în sine). Iar el are mereu ultimul cuvânt. Domnul în cauză trebuie că trăiește într-un paradis al masculului. Și are alături o doamnă psiholog pentru orice eventualitate, fie aceasta cot la cot sau suplimentar. Bașca amantă perfectă (am citat, nu pot verifica, dar ideea perfecțiunii e cumva amețitoare pentru mine, un muritor, deci nu îndrăznesc mai mult). Paradis la pătrat deja. Trebuia să mă nasc bărbat.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
      Reply
  4. Cristina / 3 June 2015 21:07

    Doamna Elisabeta Stănciulescu, când veți scrie un articol despre femeile care își asumă și rolul tradițional și cel modern, care au soți care acceptă ca soția să aducă bani în casă după 8 ore de lucru la un loc de muncă, dar nu acceptă să nu aibă mâncare caldă, rufe spălate, călcate și casa bec. Ei nici nu vor să se implice, că e treaba femeii și așa au fost obișnuiți la mama acasă și e mai comod să facă altul, deși amârâta aia care trage și pentru casă și pentru serviciu nu se poate clona. Cred că acestea sunt din ce în ce mai multe. România este totuși o țară săracă, iar cazurile din articolul dumneavoastră sunt rare. Nu toate femeile au soți puternici, dar multe au soți foarte pretențioși.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 20 Thumb down 1
    Reply
    • Dana / 4 June 2015 16:31

      Fie gaseste o modalitate sa ii reduca pretentiile, fie…scapa de el. “Amarata” isi merita soarta daca accepta un stapan de slugi, in loc de partener. Scuze pentru duritate…

      Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 1
      Reply
    • Elisabeta Stanciulescu / 4 June 2015 17:39

      Cristina:
      Înțeleg foarte bine despre ce vorbiți; până la un punct, am fost eu însămi unul dintre cazuri. Însă e așa cum spuneți: ele ”ÎȘI ASUMĂ și rolul tradițional și cel modern”. Iar dacă acceptă să rămână alături de un bărbat care gândește și acționează cum scrii, e ALEGEREA lor.
      Când femeile vor învăța să-și asume și aceasta – că ele aleg viața pe care o duc -, când vor învăța să conștientizeze și să se elibereze de programele mentale inoculate de părinți, prieteni, filme, romane etc., nu vor mai fi ”din ce în ce mai multe”.
      Mulți filosofi și oameni de știință au scris foarte mult pe aceată temă în ultima sută de ani. Eu am abordat-o, acolo unde a fost oportun, în cele două volume din ”Sociologia educației familiale” – le puteți descărca gratuit la http://elisabetastanciulescu.ro/sociologie/sociologie-carti-articole/

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply
  5. Elisabeta Stanciulescu / 3 June 2015 14:30

    Lăcrămiora, eu nu sugerez în niciun caz că soții femeilor despre care povestesc în articol ar fi ”răi”; așa cum nici doamnele respective nu sunt ”rele”. Suntem cu toții pur și simplu oameni care au învățat să simtă, gândească și acționeze variat, în contexte sociale variate. Ne ajută să conștientizăm acestea și să învățăm (și dezvățăm) ce e benefic, pentru noi și pentru alții, să învățăm (și dezvățăm).

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
  6. Lacramioara / 3 June 2015 10:58

    Exista si varianta sotului puternic, cu bani si bun. Cand ne-am casatorit nu aveam mai nimic. Datorita ambitiei sotului meu am pornit o afacere impreuna si acum avem tot ce ne trebuie: casa, masini, si nu in ultimul rand doi copii frumosi. Astazi copiii sunt suficient de mari dar, pur si simplu eu am ales sa stau acasa sa ma ocup de pasiunile mele. Nu au existat niciodata discutii ca nu il mai ajut decat ca ii lipseste prezenta mea acolo. Poate m-a binecuvantat Dumnezeu, dar este un sot care isi vede de casa si de copii si se bucura de cate ori ma vede. Nu stiu cum e in alte situatii dar eu nu ma simt deloc inutila si am convingerea ca daca dau de un necaz ma pot descurca. Tot ceea ce am invatat pana a sta acasa imi va fi de un real folos

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 3
    Reply
  7. Dana / 3 June 2015 10:24

    Sau al treilea caz, esti casatorita cu un om care nu e puternic si care, la primele necazuri, isi gaseste refugiul in alcool. Acestea, combinate cu acuze nesfarsite aduse la adresa sotiei pentru vini imaginare, duc la destramarea mariajului.

    Intr-adevar, asteptarea ca unul dintre ei sa fie “stalpul familiei” e eronata. Amandoi ar trebui sa contribuie in egala masura la finantele familiei (unde egal nu inseamna neaparat 50%) si la sarcinile zilnice dintr-un cuplu. Ca sa citez o prietena draga mie, un tata poate face tot ceea ce face si o mama, cu exceptia alaptarii.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro