Spinări de șobolani

Marius Constantinescu

23 October 2015

Marius ConstantinescuCu ceva vreme în urmă, clamam că sunt meteosensibil. Pretindeam că mă pleoşteşte ploaia şi că înfloresc ca o crizantemă când e cald, soare şi ziua se lăţeşte. Între timp, mi-am dat seama că era doar un moft şi că tot ceea ce face ploaia (mai ales dacă e molcomă, londoneză şi călduţă, ca astăzi) este să-mi dilate spleen-ul şi să mă cheme la plimbare.

Azi am făcut mai multe drumuri pe jos şi am rumegat o idee care îmi dospeşte în minte de mai multe zile. Cred că au favorizat-o şi clişeele despovărate de culoare şi tulburi din jur: oameni, maşini, clădiri forfotind pe lângă mine cu viteza unor spinări de şobolani care caută adăpost când toarnă norii. Probabil că viermuiala din faţa ochilor a rezonat cu coliziunile de gânduri din spatele lor, astfel încât, dintre ele, a ieşit (şifonată, tamponată şi cu vopseaua sărită) o întrebare amăruie: când uităm darul vorbei bune?

Toată viaţa m-am războit cu tata pe marginea unui fix al lui, pe care l-am dezaprobat din toată inima: tot ce e bine, e normal, să vorbim despre ce e rău. Simplific grosolan, dar mesajul e simplu. Acordăm infinit mai multe resurse reproşului, imputării, analizei, dojanei, anamnezei spirituale. Când nu mai avem vorbe pentru ele, strângem buzele şi deversăm din ochi, gesturi şi mâini adunate în jurul corpului regret, neîmplinire, tristeţe, alegere greşită. Această blocare sau strivire sau „pe cale de extrincţie” a vorbei calde adresate fără motiv (aparent), a zâmbetului dăruit care îţi spune că nu eşti chiar dracul gol, a mângâierii doar pentru că ţi-a venit şi ai fost aproape şi nu (te) costă nimic, a strângerii de mână căutate în acelaşi buzunar mi se par situaţii cu potenţial pandemic.

barbat

La locul de muncă articulăm laude cu ţârâita. Pasămite, ne muşcă din autoritate… Pe stradă punem frână unei priviri cu scântei de admiraţie în ea, ca să nu fie tradusă în intenţii necurate. Acasă, copleşiţi de grijile zilnice, căutăm indicii care să ne confirme suspiciuni, nemulţumiri, plâns înghiţit şi regurgitat în tăcere. La locul de muncă, pe stradă, acasă, oriunde cultivăm polemica, desfacem în felii disputa, favorizăm critica, hrănim observaţia, etajăm argumentul şi contradicţia, supraetajăm interpretarea, atingem cerul cu divagaţia şi ne resemnăm cu obida şi tristeţea. Arhitectural, precis, elaborat sau pătimaş, apucat, spumegând ne certăm. Părinţi cu fii, colegi de echipă, şefi şi subalterni, soţi şi prieteni, fraţi şi neamuri.

Ne oprim vreodată să ne întrebăm cât timp din viaţă ne mănâncă gâlceava?

Stăm vreodată câteva secunde în loc ca să ne gândim când i-am spus ultima oară cuiva „mă bucur că eşti”, oricare vor fi fost, de fapt, cuvintele alese sau vorbele nespuse prin care alegi să o spui?

Eşti frumoasă. Ce mişto ţi-a ieşit asta. Ai vorbit bine. Am emoţii pentru tine şi cu tine. Voiam doar să te aud. Ce bine miroşi. Râd cu tine. Eşti simpatic. Chiar mi se pare că ai talent. Mamă, cât de sexy poţi să fii. Mi-a plăcut mult. Scrii convingător. Mă gândesc la tine. Tare cravata asta. Arăţi luminoasă azi. Ai avut dreptate. Ne împăcăm. Ne împăcăm?

Nu-i chiar aşa de greu.

Eu am voluptatea disputei, a încăierării verbale cu fapte, expoziţiune, punct culminant, structură marţială şi soluţionare amiabilă. Ştiu oameni care m-ar şterge de pe faţa pământului şi m-ar mai inventa o dată, doar că o versiune cu un apetit pentru chirurgie verbală secţionat la jumătate. Eu, deloc certăreţ din fire, dar cu o limbă ascuţită şi mereu cu minusul gata să îmi pornească de pe buze. Eu, critic, dojenitor, rece, înţepenit, sarcastic. Eu, orgolios şi inflexibil. Eu… m-am cam plictisit şi aş schimba foaia. Cum imitaţia e un alt păcat pe care mi-l iau asupra, vă invit pe toţi să exersaţi, măcar o dată pe zi, vorba caldă dată cui o merită. Vreau să vă urmez exemplul. Ajutaţi-mă.

P.S. Recitesc textul. Banalităţi en-gros. Iertare. Ploaia şi toamna sunt o obişnuinţă în această perioadă.



Citiţi şi

Lasă naibii telefonul ăla!

Nu poate fi nimic între noi

Aici suntem, Georgia!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
826 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro