Stând pe cur și cujetând la Kurukshetra

Belle d'Imagination

7 September 2012

Acum mulţi ani am citit Ramayana şi Mahabharata. Pe care recunosc, nu le-am înţeles şi pe care de vreun an de zile tot zic că o să le recitesc, făcând o pauză în alegerile mele literare. Dar ţin minte că m-a şocat un aspect. Zeul, unic, nemărginit, omnipotent şi omniscient, aduce sacrificii pentru a putea crea lumea. Mi s-a părut bizară ideea, dincolo de limita bizareriei, crescând eu în doctrina comunist-ortodoxă. Adică cum zeul din care izvorăşte Universul să aducă sacrificii şi mai ales cui? Dacă e acel Unu din care se nasc toate, cine e mai mare spre a primi sacrificiul?

Eu am crescut în cosmogonia comunisto-ortodoxă (comuniştii m-au învăţat că nu există Dumnezeu, că universul s-a creat singur, Biblia m-a învăţat că Dumnezeu există, că e mare şef, că El a creat universul), deci ideea de sacrificiu nu are ce căuta în momentul iniţial. De asemenea, am crescut cu ideea că lui Dumnezeu i se aduc sacrificii, El fiind singurul capabil să le primească.

Ideea că şi zeii pot să aducă sacrificiu mi s-a părut absolut străină şi înfiorător de nelalocul ei. Nici faptul că am regăsit-o în cosmogonia Americii Latine şi de Sud nu mi-a făcut-o mai inteligibilă sau mai digerabilă. Pentru mine, la cel mai adânc nivel, Dumnezeului i se aduc ofrande, El nu aduce nimănui. Şi cu toate astea, Domnul şi-a sacrificat Fiul pentru a noastră mântuire. Deci şi Yahve aduce jertfă şi nu atât Sie-şi cât creaţiei Sale.

Într-una dintre telenovelele indiene pe care le urmăresc, apare acum un conflict pentru un motiv stupid: cine e cea mai mare credincioasă a lui Krishna? Radha Rani, femeia devenită zeiţă care îi stă alături sau Radhika, eroina principală care e doar o femeie. Faptul că divinul său soţ o priveşte cu admiraţie şi dragoste, îi creează zeiţei un acces de gelozie şi decide, absolut ilogic din punctul meu de vedere să o ”chinuie” până când îi va găsi defectele care îi vor conferi statutul de cea mai mare credincioasă, soţiei lui Krishna.

Motivul e idiot, credinţa nu e o competiţie unde să te întreci cu Usain Bolt sau cu un om într-un cărucior cu rotile şi mântuirea ta să stea în timpii de finish. Sau aşa cred eu. Biblia mă contrazice extrem de amplu. ”Dumnezeu îi încearcă cel mai aspru pe cei ce Îl iubesc”.

Faptul că aşa am fost învăţată, că omul e dator să sacrifice ce are mai de preţ Domnului, nu înseamnă că e corect. Nu înseamnă nici că e greşit. Dar dacă Dumnezeu e Iubirea, cum de tânjeşte după durerea adusă de sacrificiu? Cât e de moral pentru Zeu să testeze prin încercări încrederea şi iubirea credinciosului dar să nu ofere dreptul de a fi testat şi El? (Punct pentru Panteonul Hindus, acolo omul poate să pună în mod democratic Zeul la încercare, fără ca prin asta să fie etichetat de idiot sau de necredincios.)

Mi se învârt un pic în gol rotiţele.

Citiţi şi

Femei care luptă pentru un bărbat

Așa te iubesc primăvara

Vai, cum vă mai sacrificați voi ca nouă, soțiilor, să ne fie bine!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,513 views

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 19 September 2012 19:52

    E cam greu …
    Despre religii, continut si intrepretare nu se discuta, se asculta.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Belle d”Imagination / 8 September 2012 10:40

    Merci Sergiu pentru apreciere.
    Ar fi mai simplu dacă Domnul ne-ar spune mai clar ce doreşte de la noi.

    Nu am negat/ nu neg necesitatea sacrificiului personal. Însă uneori lipseşte sensul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Sergiu / 7 September 2012 14:02

    Frumos articolul. Imi place ideea, dar subiectul nu e unul usor de digerat. Mie mi-a luat foarte mult timp sa inteleg ideea de sacrificiu si a fost una din ideile care m-au indepartat de crestinism – si, ironic, a avut un cuvant foarte greu de spus cand am ales din nou crestinismul ca religie 🙂

    Nu stiu cum vezi sacrificiul dar presupun ca parerea ta e cel putin influentata de modul in care e perceput de majoritatea oamenilor – e facut ca sa iti demonstrezi devotiunea sau ca sa pari mai cu mot decat vecinul. Asa suntem educati sa vedem sacrificiul, ca un act oarecum impersonal si lipsit de o motivatie intrinseca reala.

    Sacrificiul fara o motivatie intrinseca e superficial, lipsit de sens si fara o valoare reala. Ca sa aiba valoare trebuie sa existe o motivatie clara. In cazul religiei aceasta este refacerea legaturii cu Dumnezeu, iar telul sacrificiului nu este sa ii dam lui Dumnezeu obiectul sacrificiului (are el tot ce-i trebuie) ci sa acceptam renuntarea si detasarea fata de obiectul sacrificiului, obiect care ne-ar putea distrage de la drumul spiritual.

    Un exemplu foarte bun in acest sens ar fi sacrificiul lui Avraam. Dumnezeu i-a cerut sa il sacrifice pe Isac. Nu i-a cerut asta pentru ca voia sa-l vada pe Isac mort. Putea sa-l omoare el daca asta era scopul. I-a cerut lui Avraam sa-l sacrifice tocmai pentru ca isi iubea atat de mult fiul incat dragostea lui concura cu dragostea pentru Dumnezeu, dragoste care este absolut necesara pentru a-L cunoaste. Dumnezeu nu l-a lasat pe Avraam sa-si ucida fiul pentru ca si-a atins scopul: Avraam a ales dragostea pentru Dumnezeu in locul celei lumesti, pentru fiul lui, asa ca sacrificiul a ramas unul simbolic (berbecul).

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro