Stăpâna casei în comunism

Mihaela Miroiu

21 September 2014

Mihaela Miroiu

Eu tronam peste toate bunurile noastre. Ei, aproape peste toate. Eram stăpâna casei. Distribuiam resursele. Eram super-putere. Lady of the house.

Deschideam dulăpiorul de sus al bibliotecii mele Nina sau Ramona, nu știu exact. Erau două feluri de biblioteci în generația mea. Una cu mai multe sculpturi și feronerie aurie. Alta cu o dunguliță discretă, fără feronerie. A mea era cea de-a doua. Îmi place simplitatea. Da, deschideam dulăpiorul mobilei de bibliotecă și mirosea a parfum Lux și a cafea naturală. Îmi strecuram mâinile sub cearceafuri, pipăind pachetul de Kent super-long. Erau acolo, în siguranță. Pentru doctori sau asistente. Sau pentru cazuri de supărare radicală pe lume și viață. Pentru atunci când nu numai că nu speram nimic, dar se mai terminau și rezervele din cămară și banii înainte de „lichidare”. Atunci și numai atunci țâșneam de la birou, trînteam un: – Fir’ar a dracului de viață!, îmi călcam în picioare politica prudenței și desfăceam pachetul de cafea. O măcinam lent. Plimbam mașina de măcinat prin toată casa. Curat afrodisiac! În comunism am învățat relația asta erotică cu mâncarea bună sau cafeaua bună. Și cu țigările bune. Acelea pe care le aprindeam lângă ceașca afrodisiacă, crezându-ne pentru o clipă nababi. Ce hașiș? Ce cocaină? Pe noi aburii de cafea și un fum de Kent ne făceau să zburăm dincolo de lume și de viață. Să plutim deasupra puținătății noastre. Să vedem ceșcuțele stas, din porțelan Rosenthal și mobila noastră  Nina sau Ramona, de-a dreptul Louis Quinze. Parcă văd că se zburlește rău un cititor sau o cititoare foarte de stânga: Dar acum cine își permite porțelan Rosenthal și mobilă Louis Quinze? Voi răspunde sec: orice om care are bani poate să o cumpere fiindcă e legal și comerțul e liber. Sigur că existau și pe atunci, dar erau cu circuit închis, strict de folosință pe durata funcției de activist sau securist de rang înalt. Adica, putea să aibă acces la ele clasa muncitoare. Dar numai prin reprezentanții săi.

Cu whiskey-ul am dus-o prost, da’ nici băutori serioși nu aveam în casă. Când ne era frig, era bună și țuica fiartă din prunele de la bunica mea transilvană. Când veneau prietenii, era bună vodca rusească sau poloneză. Stalinskaya sau Wyborowa. Noi nu decăzuserăm așa de rău ca rușii pe vremea prohibiției, să ajungem să bem spirt sau parfum. Comunismul românesc nu era anti-bahic. Nu ținea morțiș să fim treji, așa cum s-a întâmplat pe vremea perestroikăi, când Gorbaciov a decis că rușii trebuie să se reformeze în stare de luciditate. E drept, a existat un decret, 202, supranumit: „Bea și șeful, bem și noi”. Firește, chiar după nume vă puteți  imagina că interzicea băutura în fabrici și instituții.

stapana-casei-v4-SdG

Da, comunismul ne ispitea la excese de consum. Ce diete? Trebuia să fii ultimul prost din lume ca, față în faţă cu o mâncare bună, să spui nu. Femeile slabe erau „sfrijite”. Da’ nici grase nu prea erau, în afara celor care făceau exces de cartofi și de macaroane lipicioase, cele care se găseau “la liber”. Nici măcar nu erau grase. Erau pufoase, ca cele de azi care se hrănesc la McDonalds. Lumea mai cu dare de mână mai găsea antricoate, punea gogonele și castraveți murați. Avea cârnați păstrați în untură. Cârnați la borcan. Făcea bulion. Gemeau cămările de conserve de toamnă. Nici acum nu am încetat să am mustrări de conștiință la vremea vinetelor și gogoșarilor, să nu mă reped în piață și să nu declanșez, ca o gospodină cumsecade, operațiunea murătură, zacuscă sau ghiveci la borcan. Căci cine să dirijeze familia să despielițeze ardei și să coacă vinete? Cine să organizeze mestecatul în oala cea mare sau fiertul borcanelor și sticlelor în bain-marie în afară de lady of the house? O lady e lady, fie el feudalism, capitalism, comunism sau postcomunism. Ea poartă cu sine aromă de ciocolată de casă, de vanilie de la checuri, parfumul de chifteluțe cu usturoi, mireasma de fiertură de oțet cu piper și foi de dafin și damful de săpun Cheia sau de săpun fabricat de bunica în cazan, din osânză de porc, cu adaos de parfum bulgăresc. Mirosul femeilor tinereții mele. Mirosul meu. Peste care, în stare de grevă, adăugam mirosul săpunului Lux, scos în semn de protest dintre cearceafurile apretate. A, da. Și al șamponului Miraj. Presupun că, undeva, în inconștientul fiului meu, toate aceste miresme sună foarte proustian. Îl readuc în copilărie. În ele a crescut, cu ele s-a “îmbătat” lângă două generații de femei. Eu m-am “îmbătat” cu miros de fân, de pandișpan, de zer, de bălegar, de pănuși de porumb, de Regina nopții. Generație de copii de țară. O generație mult mai senină în adâncurile ei, în labirinturile inconștientului ei. Și acum îmi vine sufletul la loc când simt miros de fân cosit, de bălegar și de porumb fiert. Incomparabil mai mult decât când mă spăl cu săpun cu olive grecești, îmi dau cu cremă Elizabeth Arden și mă parfumez cu odicolonul omonim. Țăranca din adâncuri.

Am fost mereu pragmatica familiei mele restrânse. Cine altcineva să fi fost? Adrian, care visa să îl lase toată lumea în pace să facă logică? Adrian, care îmi sabota mica mea bucățică de pământ din lădițele din balcon, cele pentru mirodenii alimentare, punând (ce nebunie!), panseluțe? Andrei, care căuta într-una altă carte frumoasă?

Lady of the house. Grea misie. Grea și antipatică. Ești super-putere. Hotărăști asupra lucrurilor vitale. Ții în mână hrana. O aduci. O pregătești. O distribui. După pohta ce-ai pohtit. Devii la fel de temută și detestată ca orice autoritate. Naști misoginism zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă. Feminizezi membrii familiei într-atât încât te saboteză prin panseluțe și prin fuga între cărți. Pe care tu ți-o permiți mai rar. Fiindcă ești, nu-i așa, stăpâna casei.

Imagine: Silviu D. Gherman

***

N. red. Articol preluat de pe site-ul www.literaturadeazi.ro, unde puteți citi și alte texte de-ale Mihaelei Miroiu.



Citiţi şi

Accepți să vă mutați împreună, dar să plătești și jumătate din chirie?

Confesiune de (ne)gospodină

Gorgiăs Inglănd

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,011 views

Your tuppence

  1. Andi V. / 5 January 2015 6:05

    Imi amintesc si eu placerea generata de penurie si povestesc canadienilor despre ea, despre valoarea (pe care ei n-o vor afla niciodata) dintr-o lamela de guma straina (chiar si una poloneza, orice e mai bun decat Gumela), dintr-o pereche de blugi.
    Teribil de frustrant – sa fii melancolic si nostalgic dupa aceste valori pierdute si totusi sa nu doresti, in ruptul capului, sa mai traiesti asemenea penurii.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. OVANA / 4 January 2015 16:34

    Vezi- nici nu m-am gandit la asta-poate de asta savurez cu atata drag o mancare buna,o prajitura,o zacusca…:)
    Si toamna nu e toamna daca nu fac gem,zacusca,muraturi…sunt convinsa ca generatia noastra e ultima care mai face asa ceva,dar sper sa apuc sa “impregnez” nepotii cu toate aceste gusturi,arome si mirosuri,poate candva vor cauta in caietul meu cu retete ( inca il mai am,chiar daca multe retete sunt salvate in calculator)si cumva,cumva amintindu-si de aromele copilariei vor incerca macar o reteta 🙂
    Eu am nostalgia sarbatorilor de Pasti de la bunici,la tara,eram la masa trei generatii,masa plina si tin minte mai ales friptura de miel…..cand fac eu acum friptura de miel,orice i-as pune,orice i-as face NU este ca cea din anii copilariei mele,chiar daca mielul pe care il gatesc a crescut tot pe acele dealuri,ceva,ceva tot ii lipseste….poate familia aceea mare reunita in jurul mesei pline…:(

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro