Stăpânii Branului vând?

Mihaela Cârlan

18 May 2014

Am citit deunăzi în presa internațională știrea despre Castelul Bran care ar fi fost scos la vânzare pentru suma de 47 milioane de lire sterline, prima ofertă fiind făcută statului român. Și mi-am amintit că acum cinci ani, în februarie 2009, am fost singurul jurnalist care i-a însoțit pe cei trei moștenitori la Bran și le-a luat un interviu în exclusivitate, publicat în ziarul Ziua. Azi, cei trei declară că sunt prea bătrâni pentru a se mai ocupa de administrarea castelului. În urmă cu cinci ani, povestea suna așa… STĂPÂNII BRANULUI.

draculas-castle-bran-romanian

Pentru câteva zile, cei trei moștenitori ai Castelului Bran s-au aflat în țară având pe agendă întâlniri cu oficialitățile române pentru a stabili detaliile legate de preluarea și destinația ulterioară a proprietății. Prin bunăvoința Alteței Sale, Dominic de Habsburg, Mare Duce de Toscana, i-am însoțit la Bran pentru a-i cunoaște pe cei care au primit moștenire o bucată de istorie românescă, pentru a afla, atât cât se poate, ce simt, ce gândesc, ce plănuiesc cei trei legat de „piciorul de plai“ lăsat moștenire de mama lor, Principesa Ileana.

Un arhiduce, Dominic, și două arhiducese, Maria Magdalena și Elisabeta de Habsburg. Trei din cei șase copii ai Prințesei Ileana și ai arhiducelui de Austria, Anton, nepoți ai reginei Maria. Os regal, dar în același timp oameni obișnuiți, care și-au dus viața departe de flash-urile camerelor, de microfoane și de atenția presei. Au trăit în țări unde folosirea titlurilor nobiliare e interzisă prin lege – Austria-, ori pur și simplu, nu contează – Statele Unite. Printr-o întoarcere a roții istoriei, s-au pomenit cu un castel medieval în România, printre alte bunuri imobiliare. Istoria moștenirii este simplă, dar dramatică. Regina Maria primește în 1920, printr-un act de donație, fortăreața de la Bran, ca o recunoaștere a meritelor sale la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Și o transformă, cu dragoste și talent, într-un castel ca din povești, într-un cămin viu, cald și prietenos pentru vlăstarele regale, chiar dacă numai pentru patru luni pe an. Prințesa Ileana, cea mai atașată de acest loc binecuvântat, îl va primi moștenire de la mama sa și va mărturisi mulți ani mai târziu că a fost nevoie să vină rușii pentru ca familia regală să învețe că se poate trăi acolo, de nevoie, tot timpul anului.

familia

Din mai 2006, în calitate de succesori ai mamei lor, lui Dominic și surorilor sale le-a fost restituit în natură Castelul de la Bran. Și chiar dacă, mici de ani la acea vreme, au stat acolo în refugiu din 1944 și până în 1948, când întreaga familie regală a României a trebuit să părăsească forțat și definitiv țara, toți au amintiri puternice, mirosind stăruitor a măr copt în plină iarnă și a flori în toi de vară.

„Vreau să readuc la viață grădinile“

Un bărbat înalt, distins, cu zâmbet plăcut, ochi pătrunzători, vorbă cumpănită, ținută și mers elegant, semnele celeilalte moșteniri, obârșia și ducația. La anii săi, după serenitatea pe care o inspiră, ai putea bănui că viața l-a tratat cu blândețe și că ceea ce i s-a întâmplat în ultimii ani ar putea fi socotit ca o recompensă. Trăit în Austria, în Italia – la Veneția și în America – ultimii zece ani la New York, Dominic are un aer cosmopolit greu de regăsit printre românii din jurul său, și cu siguranță la fel de greu și printre locuitorii altor meleaguri. Pentru că, ne place sau nu, cei ca el sunt puțini pe planetă, au istorie multă și “grea“ în nume, și rămân și în condiții vitrege nobili.

“Dominic este designer industrial și artist“, îmi spusese mai devreme cea de-a doua soție a sa, Emmanuella, care se recomandă la rândul ei, simplu, Nella. Pentru români, el este arhitect și arhiduce de Habsburg. Cel care, alături de surorile sale, va decide foarte curând soarta Castelului Bran. Presa nu l-a iubit acum 5-6 ani, când s-a răspândit zvonul legat de retrocedare și de aceea e reticent cu declarațiile. Și nici nu este obișnuit cu interviurile. Înainte de a năvăli valul de reporteri, l-am însoțit într-o plimbare agale pe aleile albite de neaua abia așternută, și, cu mâinile în buzunare, Dominic de Habsburg a dat înapoi timpul cu șase decenii – o viață de om, ca să poată povesti, cu nod în glas, amintiri dintr-o îndepărtată copilărie.

“Pe aici alergam, acolo mă ascundeam“ – arată spre pădure, „dar ceea ce mi-a rămas întipărit în minte și suflet sunt florile. Mama le iubea foarte mult și cred că acesta e primul lucru pe care vreau să-l readuc la viață: grădinile pline cu flori înmiresmate. Să fie din nou ca pe vremuri“. Îl întreb cum s-a simțit primind, dintr-o dată, o moștenire atât de valoroasă, din toate punctele de vedere. “Aș fi ipocrit să neg că nu este ceva senzațional, dar trebuie să știți că toată viața am trăit confortabil de pe urma a ceea ce am știut să fac și nu pentru că am fost arhiduce. Am 71 de ani și consider retrocedarea aceasta ca pe o provocare și o nouă șansă. Voi fi foarte mulțumit să mai pot face ceva bun pentru toată lumea. Castelul poartă prea mult din istoria românilor ca să fie tratat ca o proprietate oarecare. Bunica și mama mea, chiar dacă nu au fost, au devenit românce cu sufletul, iar noi ne tragem din aceste femei minunate și nu le vom trăda amintirea“, îmi răspunde cu o însuflețire care pare sinceră.

Ninge. Dominic are părul alb ca neaua care se cerne de sus, castelul se vede neclar în zare, ascuns de perdeaua mișcătoare de fulgi mărunți, și, molipsită de sentimentalismul lui, îl cred fără nicio rezervă. Îmi vin în ajutor și vorbele Nellei: “Dominic este un om minunat, bărbatul pe care l-ar vrea orice femeie, tatăl pe care și l-ar dori orice copil, prietenul pe care te poți bizui oricând. Noi avem o casă la New York, construită în întregime de el și acela este de 10 ani castelul nostru. Pentru mine totul a fost și este ca un basm“. În legătura lor este un amănunt uimitor: Emannuella s-a născut în Israel, la 10 ani după Dominic, exact la data și la ora la care familia regală părăsea România.

Eu la Bran

Modestele aristocrate

Maria Magdalena și Elisabeta, arhiducesele de Habsburg, sunt două doamne care nu-și “trădează“ originea aristocratică decât la evenimente cu totul speciale, cum ar fi strângerea de fonduri în scopuri caritabile. “Altfel, ne recomandăm după uzanțe. Suntem totuși în secolul XXI“, spune cu neprefăcută modestie Maria Magdalena. Căsătorite cu doi medici austrieci, arhiducesele de Habsburg se apropie de nunta de aur și familii numeroase. Și-au dus existența fără mondenități, cu aceleași necazuri și bucurii ca oricare muritori. Amintiri de la Bran? Sigur că da, doar că Maria Magdalena are mai multe, pentru că era sora mai mare. Ea a și ținut legătura cu o prietenă din copilărie, dar și cu fosta ei învățătoare, care încă mai trăiește. Le întreb dacă au fost sau dacă se consideră bogate. “Ca experiență de viață, da. Suntem foarte bogate…“ răspunde râzând Maria Magdalena. “Când am venit prima oară în România, am făcut-o cu trenul, pentru că biletul de avion era prea scump. Și a fost o experiență atât de “bogată“, încât cu siguranță n-o vom mai repeta“, povestește ușor amuzată. Nu pot să nu le întreb dacă primirea castelului le-a schimbat în vreun fel viața. “Nu”, răspunde tot sora mai mare. “Sigur că este puțin neobișnuit să moștenești un castel atât de cunoscut, dar am rămas aceiași oameni“, continuă ea. “Anul trecut am adunat familie și prieteni, cam 50, și i-am adus cu autocarul să vadă locul unde am trăit noi cândva. Unde, culmea, ne jucam de-a prinții și prințesele“, intervine și Elisabeta.

Ce cred mai tinerii familiei despre castel? “Doar nepoții mai mici n-au înțeles de ce, dacă erau în casa bunicilor, nu puteau atinge nimic ori să se joace pe unde și-ar fi dorit. Cei mai mărișori sunt încântați de asemănarea cu castelele din Disneyland, cei și mai mari sunt tineri normali, preocupați de studii sau carieră, iar copiii noștri sunt prea maturi ca acest lucru să le mai schimbe viața. Ei nu au nici așteptări și nici vise de îmbogățire. Castelul Bran nu este unul obișnuit și atunci totul trebuie gândit din această perspectivă.“

După 60 de ani…

Fără alură de castelani, oamenii aceștia străini, și în același timp de-ai casei, s-au plimbat urmați de un alai media prin castelul copilăriei lor, acum muzeu, vorbind puțin stingheri despre amintirile lor. Fotografiile răzlețe îi arătau în postura de copii fericiți. Dar, în afara zidurilor, nimic nu mai era la fel, ori la locul lui. Și grupurile gălăgioase de turiști le reaminteau o realitate pe care vor-nu vor, n-o pot ignora.

După alți cinci ani, iată că oamenii aceia străini, și în același timp de-ai casei, par a se fi gândit să vândă castelul cu tot cu faima lui sângeroasă de casă a lui Dracula. La vremea interviului, moș Ion, un brănean vânzător de brânză și palincă în bâlciul de la intrarea spre castel, pe care l-am iscodit într-o doară despre noii stăpâni, mi-a zis clătinind din cap: “Să vină cine-o veni, numa’ Castelu’ să rămână cum o fost, că altfel îi rău de valea asta…”.  Să vedem acum dacă statul scoate banii ăștia ca să-i liniștească nu numai pe brăneni. 

Update 18 mai: Se pare că totuși Castelul Bran nu este oficial scos la vânzare. Mediafax l-a contactat pe Mark Meyer, de la firma de avocatură Herzfeld and Rubin, care a declarat că, în acest moment, Castelul Bran nu este scos la vânzare şi că, dacă Guvernul român sau o altă companie va face o ofertă rezonabilă, s-ar putea discuta în baza ei. Materialul amplu, lămuritor, poate fi găsit aici.



Citiţi şi

Ziua Națională a unui medic român din Franța

De Halloween, Airbnb oferă o noapte în Castelul lui Dracula din Transilvania

Căutarea fericirii – singurul sens pe care aş putea să-l dau vieţii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,657 views

Your tuppence

  1. La Bran, amintiri cu si despre Regina Maria a Romaniei si Principesa Ileana… | anomismia / 1 June 2014 23:29

    […] Mai jos, cateva fotografii de la Castelul Bran: scarile de la intrare (care se pot viziona si in film), o cruce de piatra inscriptionata, similara celei ce strajuieste langa sarcofagul destinat inimii Reginei (crucea aflandu-se la baza zidului castelului, in imediata vecinatate a scarilor de intrare) si imagini din dormitorul Reginei Maria, reconsitituit dupa reintrarea in detinere a castelului de catre mosetnitori (mostenitorii au fost cei mai tineri, ultimii trei dintre copiii Principesei Ileana – Dominic, Maria Magdalena si Elisabeta; castelul a intrat in proprietatea lor  in februarie 2009 -cititi aici): […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Simone / 22 May 2014 12:42

    Sunt o persoana ptr care osul regal nu mai are densitate mai mare decat a celorlalti (chestie de generatie post-comunista!) si folosesc ptr chestiuni de identitate, o unitate de masura diferita de Euro-metru, una mai veche decat poundul, Euro sau dolarul: e adancimea fantanilor; care a functionat in practica cam asa: Regina Maria a primit în 1920, printrun act de donație Branul, ca o recunoaștere a meritelor sale la înfăptuirea Marii Uniri; asadar vb de generozitate de o parte ca rasplata a unor simtaminte de identitate nationala aduse in manifest, de cealalta parte.

    Astazi, Branul este inca parte a unei inimi mici romanesti cu care se identifica orice roman; si este parte a unui concept/brand identificat de straini ca fiind romanesc-Dracula.
    Sunt oare prea pretentioasa in asteptarea mea de a vedea folosita aceeasi unitate de masura care a adus initial castelul in proprietatea fam. regale (“adancimea fantanilor”, mentionata anterior) de catre mostenitorii fam. regale si nu..Eurometrul?
    Nu se poate gasi o metoda generoasa (!?) de a incorpora castelul in parimoniul national, si de a desbagubi pe mostenitori printrun pachet de participatiuni la nu stiu ce companii unde statul este actionar majoritar ori ceva similar?

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. MIHAI MAXIM (ROMASCANUL) / 18 May 2014 15:48

    Dacă Pușa, Pușa mea, ar fi pus mâna pe tronul României, așa cum se spune despre elucubrațiile nebunei pe care eu am cunsocut-o bătrână și ocolită de toată lumea, poate că acest castel ar fi avut o altă soartă. Ceea ce e sigur, castelul a încăput pe mâna comuniștilor și așa a rămas vreo 60 de ani, pâna la retrocedarea moștenitorilor săi de drept. Cum istoria nu lucrează cu „doar” și „poate”, istoria este și rămâne așa cum are ea, istoria, obiceiul să se manifeste. Cu exactitate. Și uneori, cu grație.

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro