Știi cu cine te bagi în pat?

Mă gândeam să încep prin a-i liniști pe cei care nu împart patul cu altcineva și se cred singuri, că nimeni, dar nimeni, nu e singur niciodată în pat! Dar ar fi o glumă proastă, câtă vreme ar urma… pentru că în așternuturi sălășluiesc o groază de intruși, pe care îi cheamă, brrrr, acarieni.

Adică niște organisme microscopice, înrudite cu păianjenii, care proliferează la căldură și umezeală, fix cum e sub plăpumioara sub care putem transpira și câte un litru pe noapte!, și care se hrănesc cu celulele moarte ale pielii noastre. Și unde altundeva credeți că se petrece și excreția dacă nu tot în așternutul nostru… și uite așa dormim împreună cu până la zece milioane de creaturi care mai și arată ca în poză. Noroc că nu-i putem vedea.

Vestea bună e că acul pentru cojocul acarienilor este igiena personală (dușul cu un gel care conține particule fine pentru gomaj reduce considerabil hrana nemâncaților) și a patului – aspirarea și îmbrăcarea saltelelor în huse etanșe care le împiedică să devină adevărate “grădini zoologice şi botanice”, schimbatul mai des al lenjeriei – recomandabil la o săptămână, spălarea acesteia la temperaturi mai ridicate ori cu adaus de înălbitor pe post de bactericid, urmată fie de uscarea cu aer fierbinte, fie de netezirea cu fierul de călcat. Sau înlocuitul lenjeriei clasice cu una anti-alergică. Iar pentru învelit, cea mai sigură și elegantă mi se pare plapuma chinezească umplută cu… gogoși de mătase. Foarte subţiri şi ușoare, plăpumile de mătase costă până în 200 de euro (cele de iarnă, pentru două persoane).

Să vă mai spun că după ce am citit mai multe despre acarienii ăștia și aflasem că în afară de inconvenientul că sunt atât de al naibii de mulți cârcâiași cu 8 picioare care foșgăie prin patul nostru, mare rău nu ne pot face, dacă nu suntem astmatici ori alergici, tot m-am apucat de scuturat ca nebuna cearșafurile abia schimbate, am aspirat până s-a încins aspiratorul, am scos salteaua la bătut cu furie și am explicat cui a trecut atunci prin curtea blocului despre nenorocirea invizibilă? Până când o vecină uscățivă, fostă avocată, care cred că nu mai are mult și bate suta, m-a întrebat “Și cam cât supraviețuiesc fără hrană acarienii de care vorbiți, că eu mai plec din când în când, câte o lună, la fiică-mea?”… Oare m-a luat peste picior?