Știu că te-ai urca într-un avion și pentru mine…

13 April 2018

adelina ioana savaNici nu ştiu cât timp trecuse de când stăteam în curte, într-un deplin silenzio stampa mintal și în cea mai profundă stare vegetativ-umană cu putință. Îmi rezemam coatele pe genunchi și contemplam, ca de obicei, stelele. Încântătoarea operă murală pictată pe tavanul ăsta nemărginit sub care stau atâția oameni fără să-l privească prea des. Unii se perindă dintr-un colț de lume într-altul pentru a privi câte o operă de artă și totuși, omit impresionanta capodoperă celestă pe care o pot admira la unison în orice loc din muzeul în care se întâmplă să locuim.

Mă consolez cu ideea că totuși, celebra grevă a tăcerii nu a pus în totalitate stăpânire pe mintea mea și sorb o gură zdravănă de cafea, deși e trecut bine de miezul nopții. Am nevoie să monopolizez fiecare segment de timp; dacă scotocesc bine, s-ar putea să regăsesc măcar o frântură de inspirație pe undeva.

Nonsens! În seara asta oricum nu aș avea la ce să o folosesc.

Mă uit iar la stele. Gândurile mele dau semne anemice de locomoție și se îndreaptă către deșertul namibian. Mi-aș dori să zac acolo sub un pom, împreună cu Blondie a mea și un termos plin cu ceai englezesc.

prietene

Izbucnesc în râs. Îmi amintesc de o dimineață posacă la birou, în care am rămas fără lapte tocmai când să pregătesc ceaiul englezesc pentru noi două – tabiet imperios necesar pentru a ne lansa în dezbaterile zilnice despre cărți, drame și nenorociri mondiale, sex, pantofi, bărbați, zodii și alte subiecte despre care Ion Luca Caragiale ar fi scris cu succes un pamflet de toată frumusețea dacă ne-ar fi putut asista.

Complet devastată de o așa nenorocire, m-am dus repejor să o anunț că sesiunea noastră de bârfe e compromisă.

– Avem ceai negru fără lapte. E ciudat.

La care, în cel mai melancolic mod cu putință, Blondie răspunde:

– E ca… noaptea fără stele!

Râd iar cu poftă și mă gândesc la ce mi-ar spune acum dacă ar ști că stau afară în toiul nopții, cu picioarele goale și o doză indecentă de cafea, jelindu-mi patetic lipsa de inspirație. Aș vrea să fie aici. Ne-am văzut abia acum câteva zile când m-a târât să ne încărcăm bateriile undeva în natură, dar aș vrea să fie acum aici și să mă certe. Să-mi țină o prelegere despre cât sunt de capabilă să mă adun de prin toate locurile prin care m-am rătăcit, apoi să îmi vorbească din senin despre hainele ei care suferă de claustrofobie pentru că nu au suficient spațiu în dressing, doar ca să îmi spulbere subtil intenția de a o contrazice.

Fata asta a fost cardinalul meu de fiecare dată când m-am rătăcit. M-a ridicat de jos, m-a scuturat de praf și m-a încurajat să merg mai departe. Mi-a ascultat și reascultat fiecare poveste, mi-a susținut fiecare plan și a știut cum să mă critice fără să mă descurajeze. S-a alăturat oricărui plan nebunesc pe care l-am avut. A fugit cu mine în cea mai apropiată margine de pădure ca să vedem Orionidele într-un final de octombrie, lungite pe capota mașinii și cu radioul dat la maxim. Mi-a admirat fiecare pereche nouă de pantofi și fiecare achiziție în materie de lectură. A fost spectatorul principal la infinitele speach-uri despre cărțile pe care vreau să le cumpăr și să le disec și a participat răbdătoare la pelerinajele mele interminabile prin Cărturești. A ascultat cu mine fiecare descoperire muzicală de care am fost extaziată până la starea de nirvana și m-a strâns în brațe atunci când plângeam în hohote la concertul lui Clayderman pe „Ballade pour Adeline”.

Ea a fost omul care a întâmpinat cu brațele deschise orice om care m-a făcut fericită și tot ea a urât pe oricine m-a dezamăgit. După ce mi-a pansat fiecare rană lăsată de indiferența unui fost iubit cum nimeni nu putea s-o facă mai bine, mi-a spus, convinsă fiind că ar fi singura soluție universal valabilă pentru absolvirea nefericitului de la un asemenea păcat:

– Știi ce? Sper că a murit!

Nu știu nici astăzi dacă a considerat pe cineva suficient de bun pentru mine. A avut grijă să îmi aducă mereu aminte că ofer prea mult și aștept prea puțin de la oameni. Mi-a făcut de zeci de ori liste cu tot ce am mai bun de oferit și m-a îndemnat de tot atâtea ori să fiu atentă la ce aleg și la ce primesc.

E un om cald, calm și vulnerabil și are cel mai colorat și plin de viață zâmbet pe care l-am văzut la cineva. Iubește caii, natura și ceaiul englezesc (musai cu lapte!!) care mereu îi iese mai bun decât mie.

Dansează bachata cu o frenezie atipică, adoră escapadele și conduce fantastic.

Îi plac cărțile despre cartelurile mafiote siciliene și filmele inspirate din fapte reale la care tot timpul plânge pentru drama cuiva. Visul ei cel mai mare e să o strângă în brațe pe Céline Dion și cred că ăsta e singurul motiv pentru care s-ar urca vreodată într-un avion.

E în același timp simplă, complexă, dar minunată.

Când suferă, ochii ăia senini ca o zi de mai te fac să te simți blestemat și lipsit de orice speranță. Aș vrea să știe că nici eu nu cred că e cineva de pe Pământul ăsta atât de bun încât să merite să o știe pe de rost, așa cum numai eu cred că o știu; ca pe o poezie cu multe strofe, pe care nu o mai poți uita niciodată.

Nu sunt convinsă că am crezut vreodată în prietenie; nu știu nici măcar dacă am reușit să mă încadrez pe deplin în categoria asta sau să fiu pentru alții un prieten adevărat. Se prea poate să îmi fi pierdut de-a lungul timpului o parte importantă din încrederea în oameni și de multe ori, mi-am pierdut încrederea în mine. Am în schimb încredere în faptul că orice aș pierde de acum înainte, datorită ei voi regăsi ceva mai bun în mine, în oameni, în orice loc din jurul meu.

În seara asta nu mai contează că nu am inspirație sau că suma lucrurilor pe care le-am pierdut în ultimul timp îmi dă peste cap orice noțiune matematică. În seara asta contează că o am pe ea și că mi-au mai rămas câteva cuvinte cu care să îi amintesc cât e de fantastică.

P.S. Știu că te-ai urca într-un avion și pentru mine.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Băiatul din tren

Mă va auzi cineva?

Când am hotărât să mă despart de tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,839 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro