Știu ce înseamnă să fi iubit până la capăt, până la epuizare, până la absurd…

Catchy

16 November 2016

Nu mă doare. Nu mă bucur. Ultima cortină a căzut şi azi am avut revelaţia separării. Gândurile învălmăşite de singurătate… şi de teama de ea… s-au stins. Am acceptat viaţa aşa cum mi-e dată.

Nu e uşor să închei un capitol care a durat un sfert de veac. Nu e uşor să-i explici unui copil că tata nu mai doarme cu noi nici măcar ocazional. Că o să-l vadă mai rar, uneori poate lângă o altă femeie… lângă alţi copii… ai ei, ai lui, ai lor…

Nu e uşor să ştii că, cel puţin o vreme, vei merge la petreceri neînsoţită şi că, măcar o perioadă, nu vei putea valsa (decât cu privirea vigilentă în ceafă a celei ce ţi-a împrumutat temporar companionul). Nu e uşor… dar te obişnuieşti, mai ales când ai luat-o treptat: întâi el întârzia mult, apoi nu prea avea chef să meargă…

Nimic din potenţialele activităţi în doi nu mă mai înspăimântă, nu mi se mai par imposibil de făcut de unul singur. Nimic din farmecul vieţii în pereche nu mi se mai pare că merită o plată sau alta…

femeie

Soarele a răsărit şi azi. O rază de-a lui a poposit printre primele mele fire de păr alb. Copiii mei sunt veseli şi eu mă bucur de jocul lor.

Încet, paşii mei îşi găsesc poteca fără să mai amestece amintiri. Mă dor încă juliturile, mă ustură încă urmele ghimpilor. O piele nouă va şterge urmele suferinţelor. Amintirile anilor vor lăsa umbre doar pe chipul meu, pe sufletul meu… şi voi învaţă bucuria clipei de azi, a zilei de mâine, a zilei de după mâine…

Nu-mi mai e frig decât rareori. Am învăţat să-mi învălui trupul şi sufletul în valuri moi de căldură, de tandreţe, de răsfăţ. Voluptatea ciocolatei fine mă scoate mereu din orice încurcătură care doare prea ascuţit sau care se prelungeşte mai mult decât pot îndura. Miresme amărui mă însoţesc mereu, ca o urmă de doliu necesar pentru a-mi aminti că eu ştiu ce înseamnă să fi iubit până la capăt, până la epuizare, până la absurd.

M-am ridicat demult. Merg. Nu mai simt nevoia să mă aşez, să iau o pauză. Merg. Şi trecerea mea prin pădure, prin poiană, lasă urme de om: viu, întreg, puternic şi fragil, vesel şi serios, amuzant şi tandru…

Cântecul guguştiucului singuratic sună a pagubă? Sau a veste bună? Sau a belşug nesperat? Credem ce vrem, trăim cum putem şi mergem încet sau mai repede, mai departe… şi mai departe…

Guest post by Gabriela Saulea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Cel mai puternic om de pe Pământ…

Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură

Viața unei femei divorțate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,427 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro