Sublimul Dezastrelor

Florin Otrocol

11 May 2013

Fără să exersez ridicolul şi pateticul atrag şi ating cu lejeritate dezastrele. Atins congenital de ghinion nu mă plâng de nimic. Patetismul îmi este starea naturală, ridicolul de care sunt capabil frizează seninătatea inconştienţei semenilor. Cine mă întâlneşte, mă abordează sau îmi zâmbeşte îşi asigură o zi nefericită. Nimeni nu depune efortul de a mă evita şi nu-şi asumă propria nefericire. Pentru absolut toţi cunoscuţii am devenit soluţia care-i salvează de propriile eşecuri. Sunt vinovat de dezastrele lor, de nereuşitele lor, de ghinioanele lor. Sunt vinovat că exist, sunt vinovat că mă acceptă, dar cea mai trivială trăire care mi se relevă este faptul că accept extrem de pasional şi persuasiv să mă găsească. Sunt veşnic disponibil la acceptul unui exil de conjunctură, la sudalmele şi confesiunile lor. Orice dezastru în accepţiunea lor mie îmi pare o joacă, o minoră festă a destinului. Nu declar nimic cu privire la propria-mi împlinire, pentru că nimic nu mă împlineşte. Nici măcar decăderea sau nefericirea lor. Am încercat cu împlinirile, bucuriile sau reuşitele lor. Orice încercare de împăcare cu destinul meu prin încrucişarea destinelor e sortită deşertăciunii. Mă încearcă o depresie cumplită la orice atingere a speranţelor de mai bine din semeni. Cel mai bine şi mai rău deopotrivă mă simt atunci cînd mă atinge dezastrul. Sublimul dezastrelor mă echilibrează perfect. Perfect teatral, chipul meu disimulează perfect antagonia iubirii şi urii, fericirii şi năpăsturii, liniştii şi frământării. Sunt un proces iremediabil pierdut pentru avocaţii Divinităţii. Picasso m-ar zugrăvi dinaintea vieţii ca cel mai prolific Quasimodo al tuturor timpurilor. Într-un muzeu al agoniei voi ocupa locul gâdelui. În amintirea mea nu se vor scrie poeme, nu se vor rosti poveşti la gura sobei. Voi fi secretul perfect al celor care au eşuat defintiv, pentru cei care îşi doresc un banal motiv să treacă neobservaţi. Ne vom recunoaşte acolo unde nu ne putem privi în ochi, acolo unde fiecare taină fatidică redefineşte omul, cu precădere afectul.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Cum să te măriți cu gândul la divorț?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
889 views

Your tuppence

  1. Ana Barton / 14 May 2013 12:27

    Apăi, vezi de-nmoaie şalele alea, domnule, să nu mai doară. 🙂 Temenea…

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. Florin / 12 May 2013 0:50

    Iubirea aceasta poate sa doara Ana! Mi-e grea orice suferinta 🙂 Reverenta … 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Ana Barton / 11 May 2013 21:57

    Păi, deh. Am ştiut eu că te iubesc tot semestrul. Nimic schimbat. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro