Sudanul, CNN-ul şi chinezii

Dan Petrescu

6 April 2012

După șase luni foarte “intense”, am plecat din Sudanul de Sud, din Juba, cu câteva zile înainte de istoricul referendum din 9 ianuarie 2011, care a oficializat o stare de fapt existentă din 2005: independența Sudanului de Sud față de Sudanul “inițial” sau de Nord, cum vreți să-i spuneți. Întors la Washington, șeful de departament m-a întrebat atunci cum cred că vor evolua lucrurile. Am fost categoric: “Dacă nu se găsește o soluție politică pentru alipirea regiunii Abiey la Sudanul de Sud, va fi război”. “ O da, desigur…petrolul!” “Nu”, am răspuns. ”Dinka a ajuns la capătul răbdării!”

 

Populația din Sudanul de Sud s-a răzvrătit împotriva Nordului chiar dinainte de independența din1955, când federalizarea promisă nu s-a materializat. Războiul a durat până în 1977, când au obținut o oarecare autonomie. În 1983, Nordul se declara republică islamică și introducea Sharia. Sudul a intrat atunci în rebeliune și a început cel mai lung război civil din istoria Africii, pâna în 2005. Atunci, prin intermedierea Statelor Unite, Etiopiei, Keniei și a altor state, s-a încheiat un acord de pace după un razboi civil care a durat 20 de ani și care a făcut milioane de victime. Sudanul de Sud a devenit semi-autonom. La 25 ianuarie 2011, Sudanul de Sud a votat într-un referendum dacă dorește să rămână într-un stat unitar Sudanez sau să se separe ca stat independent.

Regiunea Abiey, care este una din zonele cele mai bogate în petrol, și care formal aparținea de Sudanul de Nord, trebuia să voteze dacă vrea să se alipească de Nord sau de Sud. Acest scrutin nu s-a mai ținut deoarece nu a existat o întelegere asupra dreptului la vot. Populația permanentă alcătuită din negrii nilotici din tribul Dinka voiau să voteze numai ei. Arabii din tribul Misereya, care sunt nomazi și care vin doar în sezonul uscat cu vitele la păscut în regiune, susțineau că și ei au drept de vot. În prezent, luptele la frontiera dintre Nord și Sud au depășit în volum simplele hărțuieli și tatonări și au intrat în zona de conflict militar deschis.

Actul politic al referendumului consfințea o evidență. Diferențele între cele două țări sunt atât de șocante încât te întrebi cum a fost posibil să fie vreodata împreună: un Nord deșertic, arab, islamic, sever și un Sud cu vegetație pâna la luxurianță, nilotic, creștin și animist, și, dacă nu vesel, cel putin relaxat. Și o relație între cele două regiuni constantă în decursul istoriei: Sudul a fost întotdeauna o bază de resurse de exploatat pe de-a moaca de către Nord. Ce anume? Simplu, aproape tot: sclavi, până în 2005, fildeș, carne de vânat, vite, cereale, fructe și legume, lemn, inclusiv teak etc. Iar din anii ‘90, petrol. Ce servicii sociale, beneficii economice și recunoaștere politică au primit cei din sud, în schimbul tuturor acestor resurse? Nimic…

În tot Sudanul de Sud exista un singur spital în 2010, fosta cazarmă a regimentului King’s African Rifles. Deși toate cerealele se cultivau aici, nu exista nici o moară. Deși aici era tot lemnul, nu exista nici o fabrică de prelucrare a lemnului. Nimic. Școlile erau niște pietre sub un pom, sub care soldații din gherila de eliberare care știau să scrie și să citească, predau copiilor, scriind cu rădăcini de manioc fierte pe piei de vită neagră întinse pe un cadru… Făina era ceva ce venea din cer cu niște mari păsări albe pe care scria cu albastru UN. Câteva organizații nonguvernamentale cum ar fi Oxfam și altele au dus greul serviciilor medicale și sociale. În 2010, erau numai 8 (opt) moașe certificate pentru toată țara… Cu ajutorul donatorilor se construiseră aproape 200 de școli… Cu drumurile era mai rău…

Și azi, citesc pe CNN.com că ar trebui ca și chinezii, datorită intereselor lor în extracția de petrol, să intervină și să negocieze pacea între Sudanul de Nord și de Sud. Și îi citeză pe niște băieți din think-tank-uri pe Securitate Globala, care trag linii pe hartă și citează interese economice și nume de mari companii… Și am un sentiment de deja vu, de domni cu mustață, purtând căști coloniale, care indică cu pipa linii drepte pe aceleași hărti… Niște miopi!

Și gândul mă duce la o discuție de neuitat, pe care am avut-o într-o cameră modestă, in Juba, cu mai mulți șefi traditionali Dinka din Abiey, înainte de referendum. Cu o hotărâre liniștită mi-au spus clar că ei nu vor accepta niciodată să mai fie supuși sub administrația arabă, din Nord. S-au păcălit de două ori deja și datoria lor față de trib era clară. Erau pregătiți, sufletește și material, să reînceapă războiul, o stare mai normală pentru ei decât pacea. Nu mai voiau să aibă lupte tot timpul cu pastorii arabi misereya, să li se răpească copiii ca sclavi, să se supună Sharia… Erau în Juba ca să aducă acest mesaj fraților lor Dinka din conducerea Armatei și a Statului. Așa că, sunt convins că atât timp cât comunitățile nilotice nu vor fi sub conducerea politică a propriilor lor conaționali, aici va fi un izvor de conflict… o altă Gaza, un alt Kurdistan.



Citiţi şi

Dacă avem noroc, îl mai întâlnim, măcar din când în când…

Cazul Dunkirk

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,163 views

Your tuppence

  1. Gerard LUCON / 6 April 2012 13:35

    Asa este Dan, analiza ta e foarte buna … dar … de sute de ani sudul a fost exploatat de nordul Africi: trafic de sclavi, de produse precum sare si aur, problema este ca acum, s-a descoperit alceva in pamant in Sudan de sud, Niger, Mali, Mauritanie, chiar Senegal .. si chinezii vor si ei o bucatica de prajitura.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro