Sunt Ana și nu am timp! Dar voi schimba clubul.

Catchy

15 November 2015

Sunt Ana şi nu am timp

Până acum mi-am făcut datoria. Aşa cum am fost învăţată. Am studiat, lucrez, mi-am întemeiat o familie căreia mă dedic. M-am încărcat, recunosc, cu mândrie, de responsabilităţi de femeie. Şi, printre picături, încerc să am grijă şi de cum arăt. Şi… şi cam atât, pentru că, în rest, nu îmi mai rămâne timp disponibil. Nu este o noutate pentru nimeni, sunt şi eu un soldăţel în plus în marea armată a lui „trebuie”. Programul încărcat, oboseala, stresul sunt argumente perfecte pentru a evita să mă gândesc la cine sunt, unde am ajuns şi, până la urmă, ce am făcut cu visurile mele. Cu idealurile pe care le-am îmbrăţişat cândva. Şi cârora, în momente de euforie sufletească şi chef tineresc de viaţă, le-am jurat credinţă. Şi uite că, o dată în plus, văd că jurămintele sunt făcute pentru a fi încălcate…

Sunt tânără, privesc către 35 de ani cu răbdare, căci încă nu le zăresc conturul, dar îmi dau seama că asta nu e o scuză pentru amânările sufletului meu. Niciuna dintre cele enumerate mai sus nu le validează în forul interior al sincerităţii absolute ca pe justificări îndreptăţite. În realitate, ştiu că greşesc atunci când refuz să mă pun şi eu pe lista responsabilităţilor. Şi nu numai cu un o vizită la coafor, o manichiură şi câteva cosmeticale…

Ce dacă visul meu, acela pe care îl vizitez în taină (şi tot mai rar în ultimul timp), este mare? Ce dacă pare – până şi mie îmi pare – utopic? Ştiu foarte bine că n-am cum să-l transform în realitate imediat, că, deh, e greu de pus un ban deoparte… mereu sunt altele mai urgente… Dar ceva tot aș putea face acum pentru visul meu. Ah, nu v-am spus care e: să trăiesc într-un sat uitat de lume, undeva, la poalele unui munte. Nu, nu acum, că încă avem treabă în lumea asta plină de capcanele “civilizației”…

sat-romania

Ei, bine, da, vreau o căsuţă la munte, confortabilă, unde să mă retrag împreună cu soţul meu, după ce copiii vor fi crescut… Simt vacanţele de acum ca pe un preambul al unei vieţi altfel, căreia trebuie să am curaj să-i spun start! Îmi voi alege satul, mă înscriu la o pensie privată, că dacă nu eu, atunci cine?, și îmi voi ține visul viu cumpărând mici obiecte tradiționale cu care mi-l voi mobila. Care să nu mă mai lase să uit… 🙂

Tu ce vis ai, prietena mea de club? Clubul anonimelor fără timp, al amânătoarelor, firește. Hmm, auzi, nu vrei tu să ne facem un alt club, al visătoarelor cu mintea în nori și picioarele pe pământ? 🙂

Guestpost by Ana Florescu

Așa zicem și noi: nu amâna, timpul nu așteaptă să-ți faci timp!  E ori tu, ori el! Deci, stop vârtej pentru câteva minute, te rog: 

  • povestește-ne visul tău – ca un legământ public că nu te vei lăsa până nu vei trăi aievea ce ți-ai dorit,
  • gândește-te apoi, pentru prima oară poate, serios la cum și când ți-l vei împlini – înainte sau după pensie? 🙂 


Citiţi şi

Nu-i înțeleg pe oamenii care…

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Poate, pur și simplu, nu vreau…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,787 views

Your tuppence

  1. o femeie / 28 September 2017 12:15

    eu am 40 ani acusi. Mi-a trebuit sa trec aniversarea de 35 ani sa accept ca eu sunt diferita, ca am pierdut 19 ani in scoala, si ca pentru a avea un vis realitate e musai si de actiune nu doar sa vorbesc asa ca visez independenta financiara si sa fac mai mult sport. Pentru asta economisesc, investesc, si evident fac mia mult sport 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristina / 3 April 2016 17:01

    Hmm…!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro