Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Sunt bărbat…

7 April 2013

deci nimic din ce-mi poate oferi femeia nu-mi este străin. Astfel ar trebui să se exprime orice bărbat care a iubit/iubește femeia, cea apropiată sufletului, a altuia, sau o străină. Cert este că, oricât te-ai dedica acestui motiv care stă la baza tuturor războaielor (mai puțin a celor religioase), este prea puțin; uneori, trăiesc cu amărăciunea faptului că o facem chiar inutil.

Nu-mi sunt îndeajuns amărăciunile aduse-mi de relația cu umanitatea, trebuie să mă și accept nevrotic în încăpățânarea de a înțelege eternul feminin. Diferența majoră între femeie și umanitate constă în faptul că, dacă în cazul umanității, plimbându-mă printre semeni, revin în mine mai sărac și mai determinat să mă refugiez în singurătățurile mele, în cazul unei “plimbări” prin afectul și gândirea unei femei mă întorc în mine ațâțat, uneori (aparent) iremediabil îndrăgostit.

Mă salvez prin certitudinea reverenței dinaintea unei iluzii, că pot iubi defintiv și irevocabil, când știu cât de mult vid zace în mine. Este foarte adevărat că acest vid cere imperios un substitut, o eliminare, dar tot certitudine îmi este și nevoia asiduă de singurătate, de liniște. Or, să recunoaștem, orice femeie înseamnă viață, trăire, devotament, atașare, dăruire, dar sub nici o formă liniște.

Din nefericire nici noi și nici ele nu știm aduce echilibrul decât în forma lui primitivă, precară. În definitiv, iubim pentru că ne este nouă de trebuință, pentru că ardem să oferim, să evadăm și să irosim în necunoscut; suntem incapabili să primim natural, să trăim cu acea detașare a iubitorului de arte, de frumos. Ne dorim totul oferind doar puțin.

Nimic nu este simplu, nici măcar pentru eternul feminin; întotdeauna dinapoia nurilor și diafanului vom afla mai devreme sau mai târziu singurătatea, acel pustiu înfricoșător, un fel de exil în tainele numai de ele știute. În tenebrele femeii, dacă ajungem la ele, poți afla fericirea (chiar și în forma ei filozofic-utopică), în tenebrele noastre nu găsești decât urmele manifestului acelei fericiri scăpate de sub lacăt. Ce de obicei, trist obicei, la noi mai nimic, la ele totul …



Citiţi şi

Romantice, tâmpite și îndrăgostite ca proastele

De ce-ai omorât-o, câine, nu ți-a fost milă de ea?

Am tot fost o nălucă în viața bărbaților (scrisoare de adio)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,978 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro