Sunt defectă?

Dana Lalici

28 June 2015

Daniela LaliciSunt defectă, mi-am spus, când a apărut în ușă cu o floare și eu, în loc să fiu impresionată, în loc ca fluturi albi să mi se zbată, a emoție, pe lângă tâmple, m-am gândit cât costă oare un trandafir pe la florărese  la vreme de iarnă, și cât timp va sta tipul asta fără țigări pentru că a dat ultimii bani pe o floare scumpă, și oare ar trebui să mă culc cu el ca să îi dau senzația că schimbul a meritat?

Poate că aș fi făcut-o, dar m-a oprit pe tot parcursul acelei prime întâlniri perseverența și convingerea cu care se ferea să facă prea devreme vreun gest aducător de voluptate: a fost atât de lipsit de cea mai mică aluzie, că mi-a fugit până și gândul. Aveam de-a face, se vede treaba, cu un bărbat de modă veche, lucru care mă plictisea vag. La final mi-a sărutat mâinile, amândouă, și a plecat. În urmă lui am știut că mă va mai suna și am mai știut, așa cum femeile știu mereu și bărbații, niciodată, că va dura multe săptămâni până când mă va atinge.

Sunt defectă, priveam în urmă lui cu tristețe, nu eram tristă că pleacă, eram tristă pentru că aș fi avut toate motivele din lume să regret că nu mai rămâne cu mine, da, toate motivele din lumea asta să îi doresc compania, să îi apreciez conversația, să îi râvnesc căldură pielii… și totuși nu o făceam. M-am defectat pe drum de viață, pe când navigam printre iubiri și ratări de iubiri, ciocnindu-mă și scufundându-mă în ele. Și el a venit totuși, iar și iar, simțind că poate să mă repare, pe mine, care mă învinovățeam ascuțit că nu am știut să-mi gestionez nici bugetul, nici viața, le-am băgat pe amândouă în faliment. 

A trecut ceva timp de la trandafirul acela. Ieri, tot el stătea și mânca o mână de cireșe cumpărate după-amiază din piață. Mari, cu carnea lor lucioasă, rotundă, dulce, mi-au făcut poftă de parcă fix o viață trecuse de când nu mai gustasem cireșe.

– Aș lua și eu… dar nu au viermi? îl întreb.

 – Depinde… îmi răspunde gânditor, cu gură roșie și plină.

 – De ce depinde?

 – Depinde dacă te uiți sau nu…

 Cum ar fi să sparg în gură fiecare cireașă fără să mă mai gândesc? mi-am zis….și pe urmă m-a lovit afurisita asta de metaforă, năucitoare și fierbinte, că așa ar trebui să mușc eu și din viață, ca din cireașă, fără să mă uit după viermi, că pierd toată dulceața. Să vă explic mai pe larg cum vine asta?

John Hagemeyer

©John Hagemeyer

Când mi-am întâlnit omul drag, cu trei ani în urmă, și el se uita la mine cu ochi de motan îndrăgostit (aceeași pe care îi are și azi, de nici nu știu măcar dacă așa sunt ochii lui sau chiar nu i-a trecut indragosteala în ciudă previziunilor înțelepte care spuneau că durează numai trei ani distracția), așadar pe când el îmi aruncă priviri galeșe și îmi cerea cu ele confirmarea că mi-e bine, îi răspundeam: Mi-e bine și binele ăsta e amar.  Și continuam, în sine-mi, să-mi spun că e amar pentru că prea târziu mi se petrec lucruri. Cum să mă bucur de tot ce mi se întâmplă, de el, de noi, ca de o minune, când am obosit de fapt, așteptând-o? Dacă se întâmpla cu o decadă-n urmă, pe când abia mă apropiam de 30, acum cinci ani măcar, pe când încă mai păstram, în Cutia Pandorei, iluzii… ar fi fost altfel. Binele e amar pentru că l-am plătit, anticipat, plângând munți de sare, până când venirea lui a ajuns să nu mai conteze.

Iar azi… azi avem o săptămână de când ne-am întors din luna de miere, iar eu, când merg pe stradă de atunci, râd la vitrine, zău ca o fac!  Am pielea bronzată și verigheta îmi strălucește pe inelar ca medalia de aur după o victorie cu însăși viața, că tare m-am mai luptat cu ea, afurisita! Am 37 de ani și sunt căsătorită proaspăt cu un bărbat care amenință serios să îmi devină ultimul și suficient pentru restul vieții. La un moment dat pe drum, nu știu când, am reușit să primesc un trandafir în timp ce fluturi albi mi se zbăteau, a emoție, pe lângă tâmple și tot la un moment dat, altul, am mușcat din viață ca și cum ar fi fost o cireașă pârguita deplin, fără să mă uit după viermi. Dacă or fi fost pe acolo ascunși, habar nu am, că eu nu am simțit decât dulceața. Am învățat să mă iert pe mine în primul rând, să mă iert pentru un trecut pe care oricum nu îl pot schimba. Adevărat, târziu, dar NU prea târziu!

  Pe Daniela o găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Lasă naibii telefonul ăla!

A fi sau a nu fi parte din aventură

Pentru C.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,042 views

Your tuppence

  1. Sunt defecta? / 20 October 2016 21:12

    […]  continuarea pe Catchy.ro […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. IONESCU GABRIELA / 4 October 2016 21:19

    Interesant, dar ce te faci cand trec anii si cand iti aduce un buchet mare de trandafiri rosii si tie iti plac clar florile galbene , iar fiica ta cea mare te priveste in ochi si iti zice : -De data asta, ce prostie a mai facut tata , si cu cine ….?????Si tu taci si te bucuri de trandafiri dar ii si urasti caci sunt dovada vie a cata oara ca te insala ….

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  3. Ram / 29 June 2015 7:52

    Tu ai scris (probabil si gandit compulsiv) in repetate randuri ca “esti defecta”. Bazat pe faptul ca omul isi construieste realitatea cu puterea propriilor ganduri, s-ar putea deduce ca, desi acum ti-e bine, s-ar putea ca mintea ta sa-ti joace la un moment dat feste, revenind la vechile obiceiuri de a cauta nod in papura din pura obisnuinta, care ii este inclusiv mintii atat de comoda.
    Cred ca asta a incercat si Max sa reliefeze.
    Daca, in schimb, ti-ai schimbat definitiv si irefutabil, gandirea deficitara / autodistructiva, atunci “Numai de bine !” Nimeni nu te condamna, si noi avem propriile sincope.
    O zi frumoasa,

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Bianca Badea / 28 June 2015 21:15

    Te urmaresc peste tot, Dana! :)) Ma bucur ca scrii si aici, sa-ti spun drept, prin articole de genul asta m-ai atras pe blogul tau acum cativa ani.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  5. Max / 28 June 2015 20:27

    „Am 37 de ani și sunt căsătorită proaspăt cu un bărbat care amenință serios să îmi devină ultimul și suficient pentru restul vieții” …

    tot ce-i posibil să devină așa, ceea ce nu înseamnă că o să îl și păstrezi pentru tot restul vieții. Dacă ești „defectă”, mai devreme sau mai târziu (eu îți dau maximum 5 ani, dacă apare și un copil se termină la scurt timp după ce constați că vei fi mamă), te lovește depresia și îl alungi tu cumva, chiar când ar trebui să te simți împlinită, după standardele pe care le ai acum, pentru că mania de a cântări cu „prețul plătit” nu trece. Vei simți, cu cât vei realiza că ești mai dependenta de el, că îți pierzi independența pe care, abia atunci vei crede că o apreciezi. Știi tu, independența de a face alegeri, de a jongla cu fluturii, de a spune nu oricând ai chef să spui nu.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 7
    Reply
    • Dana Lalici / 28 June 2015 21:42

      Nimeni nu detine adevarul absolut, nici eu, nici tu, Max. Desigur, ramane sa mai scriu peste doi ani, cand se implineste termenul previzionat de tine. Pana atunci, ma bucur de zile si luni si ani de miere, ma poti condamna? 🙂

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
      • Max / 28 June 2015 22:10

        Să nu mă înțelegi greșit și tu, Dana, așa cum văd că o fac mai mulți pe aici. N-am emis nicio chestie ca adevăr absolut. Dimpotrivă, am spus „asta nu înseamnă că”, echivalent cu „nu neapărat”, deci, clar, relativ. Plus că am avut în vedere tocmai ipoteza ta din titlu, de-aia am introdus-o cu „Dacă…”

        Unde naiba vezi o condamnare?! O persoană lucidă pricepe că tot comentariul meu e o atenționare, pentru că nu ți-aș dori să uiți de cele ce ți-am transmis aici și să te lași pradă unor tendințe. Eu am trait așa ceva, de aceea știu.

        Doar de tine depinde dacă vei ști să te bucuri mereu.

        Thumb up 3 Thumb down 1
        Reply
  6. Scorpio / 28 June 2015 19:08

    Felicitari pentru felul cum ai scris. Mai ,,Lalicule”, m-am emotionat citind.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro