Sunt o duduie cu un uşor handicap

Liliana Widocks

26 November 2017

lila 1Sunt o necuvântătoare. Nu furnică, nu fluture, nici măcar păpuşă. Sunt o duduie cu un uşor handicap, deşi dacă mi-ar lipsi un picior, lumea l-ar considera la fel de minor. Oamenii ocolesc lipsa noastră de perfecţiune, unii se tem că se ia, alţii duc o teamă ca de piază rea. Eu reuşesc să-i păcălesc, până la prima întrebare. Atunci îmi pierd virginitatea aurei şi dreptul de a impersona cuminţenia pământului.

Pe lângă cititul buzelor, am ajuns specialistă şi în feţe-feţe. Mai întâi zâmbete luminoase, apoi aşteptare, uimire, milă, dor de ducă, dezamăgire, căci bunul simţ îţi cere să mai întârzii câteva minute. Cu mila te obişnuieşti. Evitarea repetată tăbăceşte tăcerea, şi aşa asurzitoare, încât aş putea croi din lipsa cuvintelor opinci de tocit pe nedreptăţile vieţii. Uneori mă încalţ cu pantofi cu toc, când mi se promite bal şi dans şi chiar o îmbrăţişare, dar luminile se sting şi vocile caută să te strângă de gât. Cuvintele dispar, dar rămâne muzica. Oamenii consideră, mult prea uşor, că dacă nu le pot vorbi, nu le aud nici dispreţul, mărturisit clandestin. Nu pentru mine, se disculpă, ci împotriva naturii, pentru ofranda grăbită adusă lui Dumnezeu.

La şcoala specială m-am împrietenit cu Aneta. Eu ‘stau ca muta’, ea ‘face pe-a surda’. Împreună facem cât o cuvântătoare reuşită. Era gluma noastră favorită până un idiot, cu care mă întâlneam, ne-a propus s-o facem în trei, nu avea cu ce altceva să se laude. Nu ştiu dacă ne lipseşte ceva şi pe dinăuntru, dar ştiu că visurile ne sunt întregi.

Alexandra Levasseur Dancer

©Alexandra Levasseur, Dancer

În general, în preajma mea, bărbaţii sunt politicoşi şi gata să experimenteze. Fericirea de a trăi fără reproşuri. Şi în acelaşi timp binecuvântarea unei despărţiri scurte, căci, după ‘adio’, cine să mai stea să urmărească sumedenie de fraze, bâlbâite pe degete mult prea nervoase, ca să ţină şirul! Pe palmă e greu să ai ultimul cuvânt. Aşa se face că mai trec şi pe la puşcărie, deşi îl susţin pe Dumnezeu şi decretul divin: ‘La început a fost Cuvântul’. N-a menţionat nicăieri dacă era rostit, scris sau rulat pe deget.

Bărbaţii pornesc de la premisa greşită că muta e şi răbdătoare. M-am născut colerică. Dacă aş fi putut vorbi, multora le-ar fi crăpat timpanele. Deşi n-a fost greu să-mi ţin gura, limbajul mâinilor îmi scapă de sub control, probabil articulaţiile sunt mult prea mobile. Văd în asta şi un semn de frustrare.

Prima oară poliţiştii nu au luat reclamaţia în serios. Eram plăpândă, cârlionţată ca un înger, el plin de muşchi şi furie. Când să-l aprob cu propriul meu ‘adio’, mi-a scăpat mâna stângă, până la el în cearcăne. A curs puţin sânge, de unde să ştiu că şi băieţii plâng?

A doua oară m-a scuzat mama. Pe cauţiune.

A treia oară m-am jurat că nu am vrut decât să-mi iau rămas bun, dar s-a întors să plece şi i-au intrat degetele în ochi. Sub ochii poliţiştilor, i s-a umflat şi nasul.

De atunci tot dau declaraţii. Dar merită. Nu numai cuvintele, dar şi tăcerea are greutate. Nu încetez s-o demonstrez. Cum altfel să-i spui unui prost că încă îl mai iubeşti, când pretinde că nu-l meriţi, că deşi ţi-a dat ocazia, n-a auzit niciun cuvânt de reproş?

Sunt o necuvântătoare, suntem nişte bucăţi, dar inima ne e întreagă, nu ne-o ciobiţi!

Pe Liliana o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Povestea ei, povestea lui…

Mi-ai lăsat tot când ai plecat

Nefericită și falsă, până la el

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,089 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro