Sunt o hoaţă

Catchy

5 October 2016

De mult timp am remuşcări pentru simplul fapt că sunt un copil crescut la oraş şi acest lucru m-a transformat într-o hoaţă! Pentru că în vacanţa de vară mergeam la bunica la ţară şi acolo aveam o grădina minunată plină de flori şi pomi plini de fructe. Îndestularea aceea nu o regăseam acasă. Căci în curtea noastră nu creştea decât un nuc. Umbra lui deasă împiedica alte plante sau flori să crească. Încă de atunci încercam să-mi creez o grădină imaginară. Aveam la fereastră câteva ghivece de flori, muşcate mai ales, şi o plantă de aloe cam cât un copăcel de un metru înăţime, într-un ghiveci uriaş. Aşa că o împodobeam cu flori făcute de mine din hârtie creponată sau desenam şi apoi coloram cu acuarele flori şi le aşezam printre ţepii plantei mele; dar era prea puţin pentru a-mi potoli setea de frumos. Şi aceste muşcate sfârşeau prin a se ofili tot din cauza umbrei date de nucul uriaş.

În clasa a cincea tema cea mai frumoasă la botanică a fost proiectul numit ierbar. Am muncit peste trei luni să adun cele mai diverse plante, aşa că am avut cel mai complet şi voluminos ierbar din clasă – apreciat, bineînţeles, cu notă maximă!

Încă de mică, dacă mergeam în vizită la rudele mamei şi acolo se aflau grădini, ceream şi eu o floricică să o duc acasă să o pun în apă şi să îmi bucur sufletul cu gingăşia şi parfumul ei, chiar numai pentru o zi sau două.

fata cu floare

De atunci fur des tot ceea ce îmi satisface sufletul şi mi-l umple de frumos: fur zâmbete, fur flori din garduri şi fur imagini cu care îmi îmbrac retina avidă de frumos şi sufletul însetat, fac mii de fotografii, încercând să surprind imagini deosebite. Am o arhivă de peste 5000 de fotografii care mă inspiră.

Când am descoperit lectura, am început să fur cuvinte, descrieri de peisaje, versuri deosebite, metafore sau hiperbole ce mă încântau! Nu mi le-am însuşit pentru a le prezenta sub numele meu, pentru că de scris m-am apucat de puţin timp. Dar îmi place să am grădina sufletului plină de minuni. Citesc cât de mult pot, mă bucur când găsesc o tema inedită sau o abordare nouă a unui subiect mai vechi sau cunoscut în alt fel.

Acum merg des la plimbare şi îmi culeg frunze frumoase pe care le aşez în vase de ceramică, castane sau nuci şi le aşez alături de parfumatele gutui cumpărate de la Obor; ăsta este omagiul meu adus toamnei! Îmi plac crizantemele şi tot parfumul lor unic, precum paleta lor de culori…

Sper să îmi fie iertate micile păcate, căci mă căiesc, dar nu am de gând să mă opresc! Iubesc frumosul şi asta nu are leac!

Guest post by Maria Gabriela Ionescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Iubirea ca un cub rubik

De ziua femeii, o singură problemă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
443 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro