Sunt o mamă rea?

Ana-Maria Constantin

13 August 2013

Când nu ai cu cine să vorbești, ce faci? Fie te apuci să îți scrii singur mailuri… fie începi să te gândești serios să îți faci un blog, să scrii acolo toate gândurile tale, trimițându-le undeva spre nicăieri, cu o speranță că cineva le va citi și poate îți va spune că simte la fel ca tine. Să mă rezum la prima variantă ca să nu mă mai supun oprobriului public, deoarece mă judec eu singură destul…?

Una dintre temele recente de gândire este Alexandra.

Îmi planific viața ca și cum ea n-ar exista. Și mă simt vinovată. Sunt mama ei. Ar trebui probabil să mă gândesc la ea non-stop. Și uite ca nu o fac. Eu mă gândesc la mine, separat de existența ei. Sunt rea? Sunt egoistă? Sunt o mamă denaturată? Poate.

Mă uit pe Facebook la părinții care se identifică cu propriii copii, se definesc prin ei, își pun poza lor ca poză de de profil, și mă gândesc: ce prostie! Nu trebuie să te definești prin copilul tău. Nu trebuie să te identifici cu el. Tu și el sunteți două persoane diferite, separate. Tu ai viața ta. El o are și o va avea pe a lui. El și nici tu nu trebuie să vă dați socoteală unul altuia. El trebuie, ca și tine la vremea ta, să se construiască, să se caute, să se definească individual. Unde se trage linia între a fi părinte și a fi om, adult, persoană cu propriile vise, speranțe, idealuri?

Da, eu am fost cea care l-am adus pe lume. A fost în pântecul meu, am alăptat-o la sân, am purtat-o în brațe, am dormit cu ea lângă mine atâția ani, am stat cu ea în spital… și uite că acum… sunt departe și nu mai văd rostul la a ma întoarce înapoi. Ea a crescut, eu am crescut. Eu și ea continuăm să creștem, altfel, separat una de cealaltă. Eu îmi planific existența fără ea. Mă gândesc mereu că asta face parte din mersul lucrurilor. Că peste alți câțiva ani ea va face la fel. Și eu m-aș bucura să fie ea însăși și doar să mă informeze despre planurile ei, fără să vină să-mi ceară voie să viseze, să-și formuleze obiective, să lupte pentru ele, să creeze oportunități, să câștige, să piardă și să încerce din nou, cu mai mult elan.

Sunt mai bine de 20 de ani de când mă caut și mă construiesc prin tot ceea ce fac și îmi propun să fiu mai mult, mai bună…

Apoi a venit ea. Trebuie să spun ca la 26 de ani nu știu dacă voiam un copil. Nu știu și nimeni nu știe sigur când îl vrea. Pur și simplu îl are. Îți spui că ești tânăr, că atunci e momentul, că trebuie să faci și un copil, chiar dacă perspectiva te sperie. Și-l faci. Apoi te lovești de toate celelalte. De nopți nedormite, de grija lui, de epuizare, de uitarea de sine. Când ai un copil, uiți de tine. Te privești în oglindă și nu te mai recunoști. Uiți că ești femeie. Ai uita și că ești soție dacă soțul n-ar fi acolo să-ți reamintească de datoria ta de soție. Și le îndeplinești pe toate: ai grijă de ei, de a-i vedea sănătoși, hrăniți, curați, fericiți… ai grijă de tot, numai de tine nu mai ai grijă. Nu mai ai pentru că nu mai contezi, îți spui că dragostea pentru ei este cea care te definește acum și prin ea trebuie sa te împlinești. Și trec anii… Tu redevii femeie, încet, încet, rămâi soție, mamă… dar te-ai pierdut pe drum.

mama fiica

Acum am șansa să mă regăsesc. Abia acum trăiesc o noua etapă a regăsirii. Parcă m-am întors în timp. Parcă sunt iar în liceu, compunând poezii și căutându-mă în pagini de jurnal. Cum e mai bine?

Nu știu. Știu că, dacă mă gândesc la ea, sufăr. Sufăr când văd mămici cu pruncii lor în brațe și al meu e departe. L-am lăsat altora. Sunt tot ai mei, nu e singur. E fericit, are animăluțele lui, are spațiul lui de joacă, are copilăria asemenatoare cu cea pe care am avut-o eu. Și nu e rea, știu sigur. E un spațiu lipsit de griji, un timp al ei în care, sincer, nu cred că se gândește la mine. Nici eu nu mă gândeam la părinți. E adevarat, ai mei erau lângă mine. Trăiam fiecare zi cu bucuria de a ma juca, de a alerga, de a descoperi un loc nou și o nouă întrebuințare a lucrurilor din jur. Apoi am descoperit cărțile și-am citit. Mult. Multe povești… unele i le-am spus și ei, și m-am surprins cu detalii pe care le știam după atâția ani.

Revenind la acum. Acum nu mă gândesc la ea decât uneori. Mă gândesc seara când stau în pat că sper să fie bine, să fie sănătoasă, să o păzească Dumnezeu. Și-atât. Mă gândesc la mine. Toate grijile pe care le am sunt legate de viitorul meu, la cât am riscat pentru a-l face mai bun. Divorțul tocmai s-a terminat de o lună. Și eu mă gândesc numai la mine. Oh, Doamne…

Nu mai sunt soție. Nici mamă nu prea mai sunt. Am redevenit eu. Până și corpul… mă simt mai bine ca la 20 de ani. Învăț, fac sport, citesc, lucrez la mine, la visele mele. Singură.

Am zile când nu vorbesc cu nimeni. Stau închisă în camera mea și îmi văd de cărțile mele.

Experiența câtorva zile fără internet mi-a arătat cât de neimportant e. Mi-am propus să nu mai stau on-line, să văd cine își aduce aminte de mine. Realitatea mi-a arătat că nimeni nu se gândește la mine. Nu e dureros să afli asta. E un fapt la care te aștepti. E normal. Fiecare are viața lui. Și-atunci e anormal să te gândești tu la viața ta? Să fii tu centrul preocupărilor tale? Nu cred. Asta fac. Mă gândesc la mine, la planurile mele, la ce am de făcut pentru a le vedea împlinite. Atât!



Citiţi şi

“O curvă! Puteam s-o am, dar m-aş fi certat cu nevasta şi nu se merita”

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Nu te pune cu o femeie înșelată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,481 views

Your tuppence

  1. Marcela / 25 November 2016 18:48

    Si eu sunt mama..copilul meu mi- e ca aerul..e tot ce am putut sa fac mai bun in viata asta..e tot ce dainuie dupa mine..restul e desertaciune..si sper ca peste ceva ani sa- mi spuna ca nu i- am inselat asteptarile..

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. M / 25 November 2016 18:42

    Ce inteleg eu din text e ca te-ai pierdut undeva pe drum..poate acum mult timp..dar ca te cauti..ceea ce e bine..o indrumare daca mi-e permis Maria Cardinale-” Cuvinte care elibereaza”.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Mara / 30 August 2013 15:37

    Putin probabil ca parintii care au postat poze cu copilul lor pe facebook sa se fi confundat cu ei…insa ca si psiholog nu cred ca e greu sa-ti dai seama cata nevoie are copilul tau de tine. Da, egoism este cuvantul. Si o oarecare doza de narcisism…cum altfel ar putea numi o femeie care se fotografieaza din diverse unghiuri si posteaza aceste fotografii pe net? Si da, copilul tau se gandeste la tine chiar daca tu se pare ca nu o faci. Este frustrant nu? Este frustrant sa pozezi in femeia perfecta in conditiile in care lipsa scrupulelor este atat de mare incat esti dispusa sa etalezi propria iresponsabilitate in speranta ca vei mai gasi vreo cativa care sa te aprobe. Trist, foarte trist sa te joci cu 2 destine si sa gasesti justificare. probabil copilul tau va citi aceste randuri si, daca isi va mai aminti cine esti, o sa-ti raspunda. In acest moment insa imi este foarte, foarte mila de el.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 4
    Reply
  4. “Acum nu mă gândesc la ea decât uneori. Și-atât. Mă gândesc la mine.” | Noi: copilaria, de la mic la mare - Fiecare parinte are copilul potrivit pentru el (Max Lucado) / 27 August 2013 10:26

    […] a Comment Am citit acum cateva zile articolul asta. Recunosc ca titlul m-a atras, continutul lui nu mi-a spus mare lucru. Sau ma rog, nu l-am inteles […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Anca / 24 August 2013 3:02

    Hmmm.. Interesant… Trist, mai zis.. De mult nu am mai vazut o forma atat de pura si sincera de egoism. Lipsa instinctului matern. Subiect la care nu m-am mai gandit de 5 ani, cand dupa o adanca introspectie, am hotarat ca nu o sa am niciodata copii. Situatia ta a fost unul din nefericitele deznodaminte pe care le am atribuit atunci ‘maternitatii’ mele. Mama denaturata …? Nu as zice.. Mama denaturata continua sa fie o prezenta in viata copilului. Negativa, dar o prezenta. Situatia ta suna Mai mult a abandon. Nu obisnuiesc sa-mi judec egalii, dar cred ca ar trebui sa reduci timpul petrecut citind, facand sport si retraind post adolescenta si sa te concentrezi pe fiinta care nu a optat sa te aiba ca mama.. Ci tu ai optat sa o ai ca fiica. Miraculoasele Animalutele si spatiul de joaca aducatoare de fericire nu sunt nimic altceva decat fructul mecanismelor tale de aparare. Poate e mai bine sa nu te recunosti in oglinda decat sa nu te poti privi in ea. Iti doresc succes in indeplinirea planurilor tale si sper, spre binele copilului pe care intentionezi sa il sacrifici in atingerea lor, ca ea sa nu citeasca vreodata ceea ce eu sper sa fie nimic altceva decat in strigat de ajutor al unei femei recent divortate. Ai grija de tine.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  6. Nico / 22 August 2013 20:10

    Nu, nu sunteti o mama rea. Nu trebuie sa ne identificam prin ai nostri copii. Riscam sa-i sufocam, sa-i ingradim. Poate la o prima vedere pare a fi o oarecare detasare, dar cu siguranta este doar un mod prin care va exprimati iubirea pt copilul dvs. Eu cred ca un copil a carui mama nu se uita pe sine are numai de castigat.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  7. maria / 20 August 2013 8:39

    Buna, Ana-Maria

    Eu am intrat in viata unui parinte divortat si am aflat cata durere si disperare a existat inainte de a lua decizia de a fi separat de copil…gandeste-te ca orice om are inainte de legaturile omenesti o legatura indisolubila cu Tatal nostru si m-a induiosat sa vad ca prin El tii legatura cu fiica ta. O sa fie bine! Curaj si incredere!

    Te imbratisez cu drag!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro