Sunt tâmpită!

Catchy

12 July 2017

Da, da, chiar sunt! Altfel nu îmi explic ce naiba mai caut lângă bărbatul ăsta. Al meu. Fost al meu, de fapt. Să mă explic. Am fost căsătorită cu el timp de șapte ani. Cu bine şi cu rele, ca orice căsnicie, dar parcă mai mult cu rele. Așa că a venit momentul să ne vedem fiecare de treaba sa. Cel puțin, așa am gândit-o și am plănuit-o. Împreună. A fost şi el de acord, cred că se cam plictisise, că de iubire nu se mai punea de mult problema. Aveam nevoie de un suflu nou, amândoi, căci uitaserăm să cam trăim. Pur şi simplu. Începusem să cred că iubirea este un concept abstract, la fel de utopic precum… fericirea. Că un cuplu se bazează pe… multe, dar nu tocmai pe iubire, din motiv că nu prea există şi cum ar putea ea atunci să stea la baza vreunei relaţii?

cuplu 2

Ce mai tura-vura, cert este că am divorțat. Acum 10 ani. Şi tot la fel de cert este că, în continuare, suntem împreună. Cum vine asta? Păi, mai întâi, imediat după divoţ, am hotărât să împărţim pe cale amiabilă bunurile comune. Nu am avut niciodată copii, aşa că socoteala era simplă, am împărţit totul la doi, deşi ne-a cam dat cu virgulă. De exemplu, nu a fost chip să cădem la pace în legătură cu espressorul de cafea. Eu sunt dependentă de cafea, dacă nu încep dimineaţă cu o ceaşcă sau chiar două, nu pot face faţă unei zile în care trebuie să-l suport iar pe el. Şi el cică la fel. Aiurea, el nu bea cafea, dar îi place espressorul meu. Al lui. Al nostru. În fine, cum să-l împărţim?? Şi nu l-am împărţit. Am stabilit că o săptămână stă la mine şi una la fel. Zis şi făcut.

Între timp, el s-a mutat cu chirie în acelaşi bloc, a găsit o garsonieră convenabilă, eu am rămas în apartament – pe ăsta nu l-am împărţit, că e moştenire de la ai mei, atât de clar.

Şi a început distracţia – dă-mi cafetiera, na-ţi cafetiera. Îi zic:

– Ia-ţi alta!

– Nu, că asta-mi place!

– Ia-ţi una la fel!

– Nu, nu…

– Bine, îmi iau eu atunci…

Şi mi-am luat. O cafetieră, ca să mai schimb. De aici. Dar credeţi că am scăpat? Nope.

Acum venea să-mi ceară cu împrumut ba o cană de zahăr, ba una de orez, ba două felii de pâine, că el nu a apucat să ia şi tot aşa. Acum eram vecini, nu-l puteam refuza. Ei, nu, am putut. Apoi a început să-mi facă curte. Pe facebook. În văzul tuturor prietenilor comuni. Deja nici nu mai credeau că am divorţat. Glumeau pe seama noastră, nimeni nu mă mai lua în serios. L-am rugat să termine, deja era hărţuire. A încetat, cu condiţia să mergem împreună în vacanţă, aşa, ca amici, ca să împărţim costurile si nici să nu ne plictisim, în fond ne cunoaştem gusturile şi preferinţele şi aşa e mai uşor decât să plecăm cu te miri ce necunoscuţi cu fiţe care să ne strice vacanţa, păi nu?

Şi uite aşa azi, uite aşa mâine, noi suntem zilnic împreună. Vorba aia, adio, dar rămân cu tine!

Deci, care viaţă nouă? Deci, nu-i aşa că-s tâmpită? De ce naiba m-am mai obosit eu să divorţez, nu ştiu zău…



Citiţi şi

Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni

Aia e de vină! L-a corupt, l-a stricat, s-a urcat cu totul pe el și l-a zăpăcit de cap

„Honey, o să fie bine!” N-a fost!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,698 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro