Super Luna în Taur, 14 noiembrie 2016

Catchy

14 November 2016

Cea mai apropiată de pământ din ultimii 68 de ani (din anul 1948 nu a mai fost alta la fel), Luna plină care se formează luni, pe 14 noiembrie, la ora 15:50h, în semnul TAURului (Soarele se află în Scorpion) este numită și Super Luna. Una la fel va mai avea loc abia în anul 2034!

O Lună plină cu totul specială, exaltată în Taur, semn al belșugului, senzualității, plăcerilor, confortului… Ascendentul momentului este tot în Taur și pare-se că se creează un context care permite deschiderea de noi ferestre în sinele nostru, pentru a descoperi darul și aurul interior care încă zac acolo neexplorate.

super_luna_14_noiembrie_63375300

Luna plină încheie capitole sau duce ceva la nivelul următor. Acum poate fi vorba de relatii. De parteneriate. De cum ne văd ceilalți, dar și cum încearcă să ne oprească. E interesant să ne uităm cum anume relațiile noastre contribuie sau nu la bunăstarea și prosperitatea noastră.

(…)

Această Lună plină cu Soarele în Scorpion arată ca e momentul să privim dincolo de suprafață. Să contemplăm dedesubturile unor alegeri și acțiuni. Să recunoaștem ce ne motivează, ce dorințe avem, dar și ce ne inhibă. Pentru asta e nevoie să ne oprim. Să tăcem. Să ascultăm. Să contemplăm…

(…)

Ghid de bună viețuire cu Luna plină:

  • bea multă apă, mănâncă puțin
  • stai departe de mediile aglomerate și agitate
  • ia-ți timp cu tine, în liniște. Meditează sau fă orice simți ca te conectează cu sinele tău
  • fă-ți mici placeri, culinare sau de altă natură
  • vorbește (numai) cu cine-ți place, ascultă doar ce-ți place
  • lasă-te răsfățat și răsfață la rândul tău
  • fii recunoscător. Inventariază motivele de recunoștință din prezent.

Fie primit! Lună plină fericită!

Citește articolul întreg aici

Citiţi şi

Un exemplar… magnific!

În fiecare zi ai în cont 86.400 de secunde. Dacă ar fi lei, i-ai cheltui până la ultimul bănuț…

Ce facem cu bagajul de rușine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,549 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro