Tăcerea mea te iubeşte. Am nevoie de tine departe acum. Tocmai pentru a te simţi aproape. Când voi gasi Dumnezeul din mine, îl voi pune la picioarele Dumnezeului din tine. Nu vreau ca între mine şi tine să ne mai dezlege un “noi”. “Noi” rimeaza prea sigur cu “doi”.
Vom fi unul doar atunci când vom fi, fiecare în parte, un “unu”. Unu este întotdeauna suma de unu plus unu. Matematica fiinţei…
Iubirea ne decantează. Şi nu vreau ca unul dintre noi sa fie zaţ. Zaţul se aruncă. Doar lichidul se bea.
Am nevoie de lipsa ta pentru a-ţi contura prezenţa. Dorul este absenţă vie. Îmi esti acum o absenţă vie. Încep numărătoarea minutelor mele din clipa în care te-am întâlnit. Între inima mea şi inima ta nu există diferenţe de fus orar. Ritmurile cardiace sunt simultane.
Sunt jumătate din jumătatea ta. Eşti jumătate din jumătatea mea. Ceea ce rămâne nu sunt nici eu şi nu eşti nici tu. Ceea ce rămâne este pur şi simplu iubire. Iubire şi tacere. Împreună suntem iubire. Separat, ne iubim. Să ne iubim, dar să fim şi iubire. Când ne iubim suntem “doi”. Când suntem suma care facem “unu”, suntem iubire.
Arta de a fi “singur” atunci când eşti “împreună”… Prietenia are nevoie de spaţiu. Prietenia este a te relaxa în celălalt. Prietenia este tăcerea din iubire. Iubirea înglobează prietenia.
Tăcerea este mirare. Mă mir de tine…
Abia acum te pot iubi cu adevărat, pentru că abia acum nu îmi mai este frică să te pierd. O dată ce te-am cunoscut, nu am cum să te mai pierd. Eşti oriunde şi oricând mai sunt şi eu.
A trebuit să te ucid în mine pentru a te lăsa să te naşti în mine. M-am bucurat să te ucid. Ţi-am dat foc fără milă! Apoi te-am luat de mână prin scrum şi mi-am dat seama că nu erai în scrum. Scrum era ceva ce nu erai. Scrumul era minciuna arsă. Masca unei maşti.
Nu există decât clipa asta. Fii cu mine în clipa asta. Nu îmi plac pozele, pentru că pozele adună clipele. Iar suma de clipe este timp mort. Nu îmi plac “imortalizarile”. Nu vreau să-mi amintesc nimic, fiind prea nostalgic după clipa asta. Am doar nostalgia senină a clipei ăsteia. Iubesc devenirea care eşti, iar nu apa din paharul de ieri. Ieri nu mai eşti, iar mâine nu ai fost. Eşti doar acum. Sunt doar acum. Nu te mai caut prin poze. Te mai caut doar exact atunci când respiri. Te mai găsesc doar atunci când respiri.
Îmi place când respiri. Îmi place cum respiri. Îmi este foarte bine atunci când îmi amintesc că respiri. Asta mă face să-mi aduc aminte că respir.
Mi-e dor de tine acum. Dar mă bucur că nu eşti aici. Pentru că va veni un “atunci” care ne va găsi împreună şi într-un “acolo”. Şi atunci te voi strânge în braţele mele de atunci. Şi acum îmi doresc să te strang în bratele mele de acum.
Tu n-ai să ştii dacă nu îmi auzi tăcerea. Şi ştiu că nici nu mă poţi auzi dacă nu tac.
Dacă îmi auzi şi înţelegi tăcerea, vino! Dacă nu, mai stai…
Am ascuns, frumoaso, inelul pentru tine într-un măr din care, pentru a-l găsi, va trebui să muşti.
Te ţine dantura?!…
Citiţi şi
M-au numit “instabilă emoțional”
Jurnal de Arizona: Dragă singurătate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
