Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Tăcute trepte sufleteşti

16 October 2013

Am învăţat – cu efort, e adevărat – să-mi deznod privirile sufleteşti de om, să nu mai îngenunchez la minunile-i relative, să mă depărtez de căldura lui trecătoare. Omul poartă cu sine rugăciuni ale orgoliului, ochii lui se rotesc asupra propriilor nelinişti şi vise, mai mult sau mai puţin izbăvitoare, mai des sau mai rar pătrunse de sinele propriu.

Am luptat vreme îndelungată cu înclinaţia mea de a mă descompune iubirii aproapelui meu, iubitei mele, femeii de neînţeles, omului de neurmat. Chiar şi atunci când întâlnesc câte un suflet care pare a rodi sau a fi vrednic de rodire sufletească, pasul meu încetineşte rostogolirea, umbra mea se strânge mai aproape de zid, spre a permite respiraţiei – feminine sau de aiurea – din apropierea mea să-şi urmeze chemarea, visele, neizbânda.

Acum e timpul rodirii mele interioare, a povestirii pe care Cerul se străduieşte să o tipărească pe pergamentul sufletului meu. În fiecare zi, paginile sufletului meu îşi deschid cununa spre a dobândi lectura Cerului. Dimineţile îmi desluşesc respiraţia proaspătă a tremurului cu care Dumnezeu îmbrăţişează făptura. În privirile mele închegate în vederi ale frumuseţii, Akasha îşi deşteaptă somnul. Liniştea bună a casei, rostogolirea roditoare a timpului, rotirea sufletească spre Cer, parfumul reţinut al închinăciunii mamei, toate îşi dau mâna spre a plămădi icoana luminoasă a firii. Viaţa se trăieşte în albia pregătită cu grijă de către Veghetorul sufletelor noastre, în lumina zâmbitoare a surâsului divin.

Am izbândit, în toţi aceşti ani, să ne păstrăm familia în apropierea lui Dumnezeu, în ciuda valurilor reci ale vieţii, a lacrimilor îngheţate pe obraz. Nu a fost simplu, nu ne va fi uşor. Într-o vreme în care familiile se risipesc, când glasul agresiv al devenirii-lumeşti-cu-orice-preţ îşi aşteaptă strigarea, oamenii uitând cu desăvârşire de ferirea sufletului, de dăruirea sa adăpostului spiritual, noi am căutat şi – uneori la adăpostul durerii şi-al destrămării lutului ce-l purtăm în fiinţa noastră pământească – am izbutit să ne păstrăm aprinsă lumina sufletului, căutând să ne sporim vorbirile cu Dumnezeu, aşternându-ne inimile în inima Lui, păstorindu-I închinarea.

În sufletul nostru se întretaie cărările plămădirii, zilnicele alegeri ale glasului, gestului, mângâierii. Rănile noastre sunt la fel de roditoare, lacrimile noastre cu atât mai fierbinţi. Pâinea, lucrată cu greu şi îndelungi aşteptări de către sufletul nostru tăcut, împletirile de îmbrăţişare cu oamenii care poposesc în dorul nostru, zâmbetul care prinde rădăcină pe luciul lacrimilor, chiar scăderile de vorbă şi port, toate, dimpreună, caută să se aşeze la umbra rostirii Celui care sporeşte, clipă de clipă, respirările noastre, Celui alături de care, risipind, se adună. În Dumnezeu se păşeşte cu atenţie, dar hotărât, se dă la o parte sfiala deznădejdii sau suspinul nemulţumirilor de fiinţă, sufletul este lăsat să se umple de Cuvânt, inima de tăcere, surâsul de lumina bucuroasă.

A trăi cu Dumnezeu nu este un dat sau o deprindere definitivă. Dimpotrivă, tăcerile în Dumnezeu, ecoul reţinut al vorbirii, închinarea sufletului cu cuvintele Lui se doresc a fi o agoniseală a vieţii de zi cu zi. Altminteri, existenţa aceasta prăvăleşte peste noi tulburările ei inutile.



Citiţi şi

„Copiii nu sunt cărți de colorat. Nu trebuie să-i umpli cu culorile tale preferate”

Fotografia și citatul zilei – „Transformă-te în cine ești!”

Dacă ai plecat la alta, să nu ai senzația că o să stau să jelesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,116 views

Your tuppence

  1. Rosturile tăcerii | Catchy / 5 November 2013 9:35

    […] }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Tweet [….] Mult mai târziu, mi s-a născut în inimă gândul că ea poartă chipul suflării de suflet pe care, din temelia vieţii mele, o aşteptam […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro