Arhiva

Life Bites

Cum e să știi că nu mai ai timp?

by Catchy / 17 January 2018

Mă întreb asta de când am aflat că tata are cancer, cu metastaze multiple și se stinge pe picioare, puțin câte puțin, în fiecare zi. De atunci, adorm și mă trezesc în fiecare zi cu același gând. Cum e să deschizi ochii dimineața și în loc să te gândești că …

Nitty-Gritty București

Cu like-ul și follow-ul cum rămâne, Mark?

by Mihaela Cârlan / 13 January 2018

Mark Zuckergerg a anunțat implementarea unei schimbări plănuite mai de mult, “spre binele omenirii” – se poate spune așa, din moment ce comunitatea a ajuns să numere în aproape 14 ani două miliarde de oameni (câți sunt și reali, majori, și câte sunt ale unor animale de companie e altă poveste) …

The Happiness Project

ANUNȚ: Caut timp

by Catchy / 10 January 2018

Mi-am pus la somn copilul și am ațipit lângă el. M-am trezit după vreo oră vinovată, speriată, stresată, de parcă rotația planetei s-ar fi oprit în timpul în care am închis ochii într-un somn fugar, aproape nepermis, de parcă în palmele mele stătea toată liniștea și neliniștea pământului, de parcă …

Life Bites

Când moartea iese la colindat

by Catchy / 21 December 2017

Crezi că ți-e ție greu de Crăciun sau în zilele când te simți singur? E 21 decembrie 2017 și ieri dimineață mă smiorcăiam în gând Universului spunându-i… vai, mă simt singură, deși sunt cu bunica și mătușa mea alături. Dar de ieri de dimineață, viața mi-a arătat din nou cât …

Yes or No

Nu ți-am cerut să-mi dai altceva decât timp…

by Catchy / 19 December 2017

Nu am crezut niciodată în Moș Crăciun sau cel puțin nu în iernile pe care mi le amintesc. Știam întotdeauna de unde vin cadourile și asta nu m-a deranjat. În schimb, am crezut mereu în dorința de ziua mea. În fiecare an mi-am pus o dorință care, într-un fel sau …

Women R Us

Câți bărbați au iubit-o?…

by Catchy / 10 December 2017

Prima oară am întâlnit-o când așteptam, plictisită, la rând, într-un supermarket. În mulțimea de oameni, unii se mai îmbulzeau să intre în fața vecinului, profitând de clipe de neatenție ale celor ce se înșiruiau la casele de marcat. Pe lângă privirea triumfătoare a celor ce “trișaseră timpul”, deși cu doar …

Life Bites

Un bărbat la aproape 50

by Catchy / 18 November 2017

Am citit recent pe linkedin un articol interesant cu titlul “Employees are NOT commodities, they don’t depreciate with Age”. Finalul articolului este un îndemn să te gândești mai bine la ceea ce este o formă de discriminare. Discriminarea vârstei… Asta apropo de hastag-ul acela care a făcut și încă mai …

The Happiness Project

Ceva despre care nicio mamă nu vrea să vorbească cu fiica ei

by Catchy / 9 November 2017

Nu am considerat niciodată că am ceva special ca femeie. Mama ar plânge de furie dacă ar citi vorbele astea… m-a crescut mai bine de atât, m-a învăţat să ţin capul sus şi să îmi apreciez calitățile şi să îmi minimizez defectele. Ce nu m-a învăţat niciodată e cum îţi …

The Happiness Project

Zece zile și zece nopți care mi-au schimbat viața

by Catchy / 7 November 2017

Era o zi de decembrie, căutam să ajung din București undeva în mijlocul unor dealuri uitate în Anglia. Pașii erau asortați cu multe gânduri felurite, mintea era prinsă între clipe trecute și viitoare, niciodată AICI și ACUM. Nu mai știu să spun ce am făcut ca să ajung acolo,  mi-amintesc …

Yes or No

Ştiam că este într-o relație, dar nu am încetat să ne întâlnim

by Catchy / 31 October 2017

L-am cunoscut pe D. la primul şi actualul meu job. Eram atât de fascinată de schimbările ce aveau să apară în viața mea! Nu mă gândisem până atunci că am să întâlnesc acolo un băiat care să îmi sucească mințile aşa de tare.  Ne vedeam, la început, doar o jumătate de …

Page 1 out of 2612345
catchy.ro