Tate Modern vine după artă românească

Catchy

7 September 2014

La solicitarea unuia dintre cele mai faimoase muzee de artă din lume, Tate Modern din Marea Britanie, Artmark organizează luni, 8 septembrie, o expoziţie privată – Showcasing Romanian Avant-garde Art, from private collections, Tate viewing – dedicată marilor artişti români ai avangardei începutului de secol. Expoziţia reflectă mobilitatea artistică şi fantastica libertate de exprimare a artiştilor români în perioada avangardei începutului de secol XX, aceştia fiind la curent cu manifestele artistice din lumea culturală vestică, uneori implicaţi în naşterea unora dintre curentele avangardiste ale vremii, alteori doar asimilatori sau continuatori. De notat că impresionanta colecţie Tate Modern numără deja câţiva artişti români, printre care vârfurile avangardiste Constantin Brâncuşi, Arthur Segal, Brassai, dar şi creatori postmoderni precum Geta Brătescu şi Paul Neagu.

Cumințenia pământului, Brâncuși

Operele artiștilor Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Hermann Maxy, Corneliu Michăilescu, Gherasim Luca, Jules Perahim, George Mişoznic, Jacques Herold, Paul Păun, Brassai, Hans Mattis Teutsch, care s-au aflat în primele linii ale avangardei, vor oferi consistenţă, istorie şi relevanţă universală discursului artistic românesc, supuşi fiind scrutinului valoric al reprezentanţilor TATE şi colecţionarilor internaţionali.

Una dintre vedetele expoziţiei va fi “Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, probabil cea mai importantă sculptură a maestrului aflată încă pe teritoriul românesc, ce face parte în prezent dintr-o colecţie privată. Printre cele mai valoaroase opere se află şi “Himera Pământului”, de Dimitrie Paciurea, “Port la Mediterană”, de Marcel Iancu,  “Cu porumbelul”, de Hermann Maxy, “Hipergeneza reapariţiei”, de Victor Brauner, cea mai mare pictură de Brauner aflată într-o colecţie românească privată, “Nud”, de Hans Mattis-Teutsch, şi “Portretul lui Geo Bogza”, de Jules Perahim.



Citiţi şi

Românii nu pot şi nu trebuie să-l uite pe Brâncuşi…

Brâncuși, piatră de poticnire

“Femeile care susţin BNR sunt uitate, nefolosite, bătrâne și bolnave”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
604 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro