Taţii Nazi

Adrian Ţiglea

23 February 2012

Crima simbolică îmbracă forme precum: să fiu cel mai tare pe terenul de fotbal, să fiu tipul macho la şcoală, să agăţ tipe spre a le regula şi să mă mândresc cu asta în faţa prietenilor, să-i batjocoresc pe oameni, să ajung caporal spre a-i umili pe noii recruţi obligându-i să lingă gresia din baie, să fiu director de şcoală şi să mă culc cu domniţele profesoare, să fiu om politic şi să dispun angajări pe baza favorurilor sexuale, să am o secretară tânără căreia să-i fac apropouri de faţă cu nevastă-mea şi ăla micu (fapt real), să am salariul de judecător şi să spun că e un salariu „decent”, asta în vreme ce milioane de copii mor de foame, să fiu „ŞĂF”, şi putem continua la nesfârşit.

Taţii nazişti sunt acele personalităţi autoritare, carcaterizate prin rigiditate, plăcerea de a-şi impune punctul de vedere strivind argumentele interlocutorului, fie acesta copil, rudă sau soţie. Tatăl nazist este unicul deţinător al adevărului, dacă nu eşti de acord cu el eşti împotriva lui. Este egocentric, egolatru şi vanitos. Maestru în a-ţi înjosi personalitatea, te desconsideră de faţă cu ceilalţi, îţi pune în evidenţă defectele, nerealizările. Îi place să-ţi aducă aminte că eşti un eşec.

În piesa lui Eugen Ionescu „Jaques sau supunerea”, Jaques-tatăl îi spune la un moment dat lui Jaques-fiul: „nu eşti fiul meu. Te reneg. Nu eşti demn de neamul meu. Semeni cu maică-ta şi cu familia ei de idioţi şi imbecili. (…) te dovedeşti nedemn de strămoşii tăi, de strămoşii mei, care te reneagă împreună cu mine”.

Aşa şi cu tatăl nazist: trebuie să îi dovedeşti că meriţi să te considere om şi, mai ales, că eşti genă din gena sa (în niciun caz geană din geana lui!) Şi singurul lucru prin care poţi face asta este să urci foarte sus pe scara socială. E unicul mod prin care orgoliul său poate fi satisfăcut.

Dacă el a avut o viaţă dificilă, ţine să-ţi aducă aminte acest lucru, ca nu care cumva să ai pretenţii la demnitate. Dacă a eşuat în viaţă, se aşteaptă să îi răscumperi ratarea. Dacă a izbândit, e şi mai grav, este de datoria ta să îi demonstrezi că eşti inteligent – oricum nu ai nicio şansă să îi egalezi capacitatea intelectuală.

Tatăl nazist promovează eugenia sentimentală: „iubeşte” (e un eufemism, el nu poate iubi decât eul propriu) numai acei copii ai săi care au demonstrat că merită să îi poarte numele. Singura sa relaţie cu copiii proprii o reprezintă interesul său legat de notele pe care aceştia le au la şcoală, la facultate şi la postfacultate, cât câştigă şi ce funcţie ocupă, cât de mult stimează ceilalţi numele pe care copiii săi îl poartă (numele Lui).

Tatăl nazist este zgârcit: singura lui formă de ajutor economic (ruptă cu mare greutate din suflet) este – dacă e şi aia – în vederea înscrierii la facultate (de multe ori, facultate aleasă pentru tine de către el).

Tatălui nazist nu-i pasă de emoţiile tale, de ceea ce simţi. Ba îl deranjează vizibil faptul că te prefaci că eşti fiinţă umană şi că ai suflet. „Nu suntem muieri” – este replica lui la orice tentativă de a analiza relaţia tată-fiu din perspectiva emoţiilor, a afectivităţii. Drama de a nu fi fost iubit în copilărie, tatăl o transformă în voluntarismul de a nu te iubi pe tine, copilul lui.

Îi pasă de tine, desigur. Numai că singura lui formă de umanitate este îndemnul ce ţi-l adresează, acela de a deveni valoros intelectual şi profesional. Şi asta fără niciun sprijin cultural sau afectiv din partea lui, că de, pe el nu l-a ajutat nimeni.

Niciodată să nu îi arăţi că eşti la pământ. Te va îngropa definitiv.

Ei bine, treaba asta nu prea funcţionează, dragii moşului. Copilul unui asemenea tată are două opţiuni: ipocrizia sau despărţirea. Şi una şi cealaltă sunt tot un drac, cum ar zice Petrini. Este genul acela de secvenţă absurdă de viaţă în care eşti conştient de faptul că oricum ai face, va ieşi prost. Comparativ, acel „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit” pare a fi un scâncet de copil alintat.



Citiţi şi

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

Unde e iubirea? (caz real)  

Înapoi în copilărie: „Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers?”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,254 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro