Te bucuri că ai un copil genial? Mai gândește-te!

Cristina Lincu

29 November 2015

Copiii supradotaţi – uşor de depistat?

Astăzi, când suntem înconjuraţi de tehnlogie „inteligentă”, propria noastră inteligenţă tinde să fie lăsată în plan secund. Şi totuşi se nasc numeroşi copii supradotaţi, cu un coeficient ridicat de inteligenţă, capabili de performanţe, de gândire creativă, cu capacităţi de lider. În România, conform statisticilor Institutului Român de Studii şi Cercetări Avansate Giftel Education, unul din patru copii are coeficientul de inteligenţă de peste 130, însă viitorul nu confirmă aceste cifre din cauza lipsei de şansă la o educaţie care să şi valorifice acest potenţial. Pentru că aceşti copii sunt speciali, ei au nevoie de o atenţie diferită, au alt mod de a învăţa, de a reacţiona, au personalităţi distincte şi constituie, astfel, un grup de persoane cu nevoi speciale.

Primii responsabili cu depistarea şi îndrumarea acestor copii supradotaţi sunt părinţii, familia. Nu este uşor, mai ales dacă vârstele copiilor sunt mici, nivelul peste medie al inteligenţei acestora nefiind atât de evident. De asemenea, subiectivitatea părinţilor este un obstacol consistent, majoritatea fiind convinşi că au copii speciali nu doar la figurat. Totuşi, cu ajutorul unor teste psihologice specifice (pentru copii începând chiar cu vârsta de 2 ani) se poate determina personalitatea copilului supradotat, cât şi domeniul către care are înlclinaţii. În general, de la vârste foarte fragede, aceştia tind să doarmă mai puţin şi să pună multe întrebări pertinente, manifestând un interes mai mare în legătură cu tot ceea ce este în jurul lor.

Medicul român Valentin Boldea îi sfătuieşte pe părinţi să-şi înscrie copiii la diverse activităţi, în cluburi unde aceştia pot fi monitorizaţi cu atenţie şi unde li se poate determina valoarea IQ-ului, pentru a se stabili dacă, într-adevăr, este unul peste medie. Însă nu numai valorile coeficientului de inteligenţă sunt cele care sunt luate în considerarea în aprecierea unui copil supradotat, coeficientul emoţional având o mare pondere, întrucât această componentă asigură un grad ridicat de adaptabilitate.

Aspectul financiar, important

Cum spuneam însă, supradotările native nu sunt suficiente prin ele însele pentru a asigura posesorului lor un succes fulminant în vreun domeniu, fiind nevoie de acea educaţie specială. Care, în România sau oriunde în lume, presupune o investiţie materială susţinută. Dincolo de coeficientul de inteligenţă şi de cel emoţional, coeficientul „financiar” se adaugă ca o componentă sine que non a evoluţiei ulterioare a unui copil supradotat. Astfel că familia cu un astfel de copil trebuie să evalueze corect capacitatea sa financiară şi modul în care îşi va împărţi bugetul între necesităţile copilului supradotat şi ceilalţi membri ai familiei şi să reziste tentaţiilor de a-şi construi întreaga viaţă în jurul acestui copil sau de a intra în competiţie cu alte familii cu copii supradotaţi. Poate că de aceea cel mai indicat ar fi să îşi stabilească un buget pe care să îl dedice educaţiei atât de necesare, fără să pericliteze viitorul financiar al familiei (cum ar fi contribuţiile pentru pensie, de exemplu).

În cazul acestor copii apar şi alte aspecte cu care celelalte familii nu se confruntă, un astfel de aspect fiind decizia de a face publice performanţele copilului, înscriindu-l în diferite concursuri sau permiţându-i să apară în emisiuni TV. Conform lui Ellen Winner, profesor de psihologie la Boston College (SUA) şi autor al studiului „Copii supradotaţi: mituri şi realităţi”, odată decizia luată de a prezenta copilul în public, motivaţia implicării cât mai multor specialişti şi tutori în educaţia copilului creşte, ceea ce, desigur, presupune o investiţie mai mare care poate dezechilibra balanţa cheltuielilor familiei. Iar la asta se adaugă riscul de a exercita o presiune inutilă asupra copilului, dăunătoare pentru eforturile de potenţare a talentelor şi capabilităţilor sale, indiferent de domeniu, dar şi pentru evoluţia sa psihică şi emoţională.

În funcţie de vârstă, de capacităţi şi de aria de interes ale copilului supradotat, ajutorul poate fi găsit şi în plan local, prin solicitarea implicării diferitelor ONG-uri care au ca scop promovarea acestor copii, dar şi bibliotecile sau chiar universităţile – în cazul copiilor mai mari – care permit asistenţă din exterior. De asemenea, nu trebuie neglijate bursele sau programele de ajutorare, acolo unde ele există. Totuşi, în timp ce resursele sunt căutate în exterior, deoarece sistemul educaţional actual nu este pregătit să facă faţă necesităţilor unor astfel de copii, este important totuşi ca şcoala să fie informată în legătură cu talentele şi activităţile acestor copii. În România există legea 17/2007 pentru educaţia tinerilor supradotaţi, care prevede „dreptul la o educaţie diferenţiată, ca ansamblu de programe educaţionale formale, nonformale şi informale, adecvate dezvoltării segmentului de populaţie reprezentat de tinerii supradotaţi, capabili de performanţă înaltă, caracterizat prin nevoi particulare.”

Copiii supradotaţi sunt, la urma urmei, tot copii

Acesta este un aspect extrem de important. Copiii supradotaţi nu sunt nişte adulţi în miniatură. De multe ori, nevoile acestora de atenţie şi afecţiune, în cadrul familiei şi în societate, sunt chiar mai ridicate decât în cazul celorlalţi copii. Şi ei vor căuta aprobarea şi afecţiunea părinţilor. Şi ei au nevoie să se joace, şi ei au nevoie de prieteni, şi ei au nevoie de sentimentul de apartenenţă. Însă, din cauza personalităţii lor aparte nu le este mereu uşor să se integreze. De aceea, compania altor copiii cu capacităţi şi talente similare este atât de importantă, nu doar din perspectiva evoluţiei acestora, cât şi din punct de vedere emoţional. Mai mult, aceşti copii trebuie valoraţi ca persoane, fără să aibă senzaţia că sunt iubiţi doar pentru că sunt mai deştepţi.

copii-inteligenti

Cum sună viitorul?

Cum se vor integra în societate aceşti copii supradotaţi când vor creşte? Cum vor fi ei primiţi şi valoraţi în câmpul activităţii profesionale?

Pentru formarea unei echipe, de exemplu, nu sunt căutaţi cei mai deştepţi indivizi şi asta pentru că experienţa a demonstrat că nu sunt cei mai dezirabili colegi de muncă sau lideri. De exemplu, echipa de management a The Enron, cunoscută ca fiind alcătuită din persoane cu un nivel ridicat de inteligenţă, a condus aproape fără supervizare cea mai profitabilă divizie a fostei societăţi comerciale din domeniul energiei. Deşi deştepţi, managerii s-au dovedit a fi aroganţi, nesiguri, predispuşi la risc şi investiţii nebuneşti, ceea ce s-a soldat cu o pierdere de miliarde de dolari. Compania a fost dizolvată în 2001.

Desigur că nu putem generaliza, depinde foarte mult de domeniul şi de postul pe care sunt angajaţi şi de cum aspectele negative ale personalităţii lor îi poate afecta pe ceilalţi, în caz că acestea există şi se manifestă în mod pronunţat.

Pe de altă parte, mulţi dintre ei, conştienţi de propriul nivel de cunoştinţe şi experienţă, educaţi în spiritul apartenenţei lor la o categorie aparte de oameni speciali – ceea ce într-o primă fază îi ajută să-şi potenţeze calităţile native, aşa cum am văzut -, vor avea faţă de restul colegilor „normali” o atitudine greu de acceptat, aceea a celui care „ştie că ştie”, puţin dispus să piardă timpul explicându-le celorlalţi, aşteptându-i să ajungă la nivelul lor sau acceptându-le punctele de vedere, în opinia lor, neapărat irelevante. Însă lucrurile nu au cum să funcţioneze aşa. Chiar dacă ideile lor sunt cele mai bune, nefiind explicate, ci impuse, ele nu vor căpăta credibilitate şi viabilitate. Dar chiar şi atunci când există bunăvoinţă, nu întotdeauna există capacitatea de a se alinia nivelului celorlalţi care să garanteze cu succes implementarea ideilor şi a soluţiilor pe înţelesul tuturor. Un alt exemplu în acest sens sunt fostele stele ale sportului care, ca antrenori, sunt un dezastru, nereuşind să-i înveţe pe ceilalţi, tocmai pentru că aceia nu dispun de supradotările şi talentele lor native.

Adevărul este că în viaţă nu mereu persoanele supradotate sau cele mai deştepte au câştig de cauză şi asta pentru că nu mereu cele mai strălucite idei în teorie au un corespondent la fel de strălucit în practică, într-o lume în care majoritatea este alcătuită din oameni „normali”.

Cristina Lincu

Citiţi şi

Uneori, femeile chiar încercă să realizeze imposibilul din nimic…

Ce aleg la 27

Mamelor, nu mai creşteţi bărbaţi nefericiţi!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,050 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro