Te iubesc. Master key(6)

Alecu Racoviceanu

6 August 2014

alecu-Problema mea e că ăsta îmi strică toată liniştea din casă! Asta e! Mai bine mă lua la palme decât să-mi facă aşa ceva!

Răzvan era dealer la mâna aia şi în mod normal trebuia să-şi ţină gura cât împărţea cărţile, dar nu, el nu putea să tacă nici în somn! Acum îl frământau postările din fiecare vineri de pe blogul meu, ca şi cum gura lui slobodă nu-l băga în destule necazuri. Mâinile-i fugeau pe deasupra mesei şi lăsau câte două cărţi în faţa fiecăruia, dar vorbele parcă ocupau masa mai repede decât cărţile.

-Îl mănâncă-n fund şi, în loc să se ducă-ntr-un loc ascuns să se scarpine, o face în public! Asta e problema mea şi nu pot să nu o spun aici, de faţă şi cu el şi cu voi, prietenii mei cei mai apropiaţi. Aveţi cărţile, domnilor!

Eram zece bărbaţi, într-un subsol de firmă, transformat în cameră de joacă pentru bărbaţi. O masă de poker, construită după toate regulile, scaune confortabile pentru ca trupul să nu resimtă nici măcar maratoane de 12 ore, un frigider care, săracul, nu văzuse în viaţa lui metalică nici măcar o îmbucătură de mâncare, ci doar băutură şi un humidor în a cărui vitrină găseai cam tot ce a inventat omul în materie de tutun, sub aproape toate formele în care-l puteai băga în gură şi să-i dai foc!

Aveam o pereche de doiari şi fusesem obligat la blindul mare. Cărţile mele arătau ca un negru abia eliberat şi o piele roşie siliţi să se descurce într-o lume a albilor. L-am auzit pe Costin, aflat la câteva scaune de mine că strigă „Până la 50!” şi m-am gândit că ăsta e momentul să mă arunc. Unul câte unul, partenerii noştri de joc renunţau. În loc să-şi vadă de ce avea de făcut pentru noi, Răzvan parcă voia să puncteze cu o frază fiecare pereche de cărţi ce-şi părăsea jucătorul. După feţele partenerilor cred că nu eram singurul care-l înjura în gând pentru cărţile împărţite.

-Ştiţi ce a făcut ultima oară? Spune tu, Titi, că tu m-ai sunat primul. Taci, de ce ţi-e târşă? Lasă că spun eu, vinerea trecută eram la birou, mă pregăteam să plec, când sună telefonul. Era Titi. Ia zi, vrei să povesteşti tu de aici?

Cu gândul la prostiile lui Răzvan, nu am fost atent şi instinctual am pus intrarea. M-am uitat în jur şi am văzut că în joc mai eram doar eu şi Costin. Mi-am strâns doiarii în mână şi m-am simţit ca un posesor de bichon la un concurs de câini ciobăneşti. Răzvan se pregătea să întoarcă flop-ul, dar s-a oprit cu cartea de ars în mână:

-Văd că Titi tace, dar vă spun eu. Era furios. Gâtuit de furie era când mi-a zis „Am o presimţire neagră legată de nevastă-mea! Ceva nu e în regulă!” Nu înţelegeam nimic şi la început am încercat să fac mişto de el. Dau cărţi!

As, popă, as. Doiarii mei deveneau istorie a speranţelor îndesate în coşul de gunoi al lăcomiei! Cel puţin un as şi-un popă avea Costin, dacă nu cumva ţinea în mână o pereche de aşi sau popi! Nu ştiu ce poveste ai, Răzvane, dar te-ai răzbunat! Am spus check şi am aşteptat să văd ce spune Costin. În locul vocii lui a răsunat tot cea a dealerului.

-Nu m-a lăsat inima să mai glumesc pe seama lui când am auzit ce păţise. Dacă greşesc cu ceva, Titi, te rog să mă corectezi. Mi-a zis că…

S-a întrerupt pentru că, după check-ul meu, Costin a cerut încă 50. Perechea mea de doiari părea, în comparaţie cu aşii de jos, o pereche de şlapi chinezeşti la un bal al protipendadei. Totuşi, cu gândul la povestea lui Răzvan, am aruncat banii în pot. Sunt idiot! Costin m-a privit mustrător. Ceruse mult ca să mă avertizeze că e mâna lui.

Povestea era cam aşa: vineri, după prânz, Titi a fost sunat de Mari, nevastă-sa. Femeia era un pachet de nervi. Ca să înţelegeţi, Mari e mereu nervoasă, iar „un pachet de nervi” e echivalentul unei bombe cu pisici detonată pe o insulă cu şoricei.

Ne strângem cam o dată pe săptămână. Fumăm, jucăm şi ne dăm mari plângându-ne de neveste, copii, bone sau soacre şi apoi, în zori, „des-frustraţi” , ne culcăm pe preşul celor mai minunate cămine la care puteam visa. Suntem bărbaţi! Neamurile, vii sau moarte, ale fiecăruia dintre noi au fost pomenite de milioane de ori… de câte ori suntem dealeri. Soţiile noastre se cunosc, copii noştri se cunosc. Cred că asta e definiţia cea mai bună a unui grup de prieteni sau a unei şedinţe săptămânale de terapie în grup. Tot aia e.

Mari l-ar fi luat repede pe Titi: „De ce eşti un nesimţit?” „Asta e o întrebare pentru mine sau aşa, în general?” a încercat regele şoriceilor să dezamorseze bomba. Zadarnic, Mari a izbucnit în plâns şi a închis. Titi şi Răzvan au vorbit, au întors problema pe toate feţele, nu au înţeles nimic şi totul a rămas în coadă de peşte.

-Turn! anunţă Răzvan şi întoarce un… doi.

„Plus 50!” anunţă Costin fără să mai aştepte să vorbesc eu, ca şi cum tragedia pe care o declanşasem mă decădea din drepturi. Povestea mă furase, ceva ştiam din ea, dar toată nu o auzisem niciodată. Am aruncat banii ca şi cum plăteam continuarea. Costin s-a uitat la mine ca la un iresponsabil.

ași

Răzvan arde o carte şi anunţă:

-River! Rămâne cu cartea suspendată-n aer şi vorbeşte… şi vorbeşte.

Abia închisese telefonul cu Titi că Răzvan a fost sunat de Delia, nevastă-sa:

-Iubiţel, s-a întâmplat o dramă. Trebuie să faci ceva!

-Ce e de plată? ar fi întrebat Răzvan, obişnuit cu drame de genul rochia colegei care e mai scumpă sau o unghie ruptă tocmai când cerul sta să se crape.

-Nu e asta, Mari e pe cale să facă o cădere nervoasă! Alecu s-a apucat să scrie pe blogul ăla al lui că o iubeşte pe nevastă-sa.

-Să fie sănătos, pisi, dacă aveam blog, ştii bine…

-Nu e asta, Mari a citit şi şi-a dat seama că ei nu-i spune nimeni că o iubeşte. Că e a nimănui şi …

Ce o avea Costin? Full de aşi cu popi, trei aşi, full de popi cu aşi… careu de aşi? Doiarii mei îmi păreau şi mai mici decât îi văzusem prima oară!

Răzvan tot nu întorcea cartea:

-Vă daţi seama. Delia mă somează să fac ceva, Titi nu-mi mai răspundea la telefon… Nu ştiam ce să fac. M-am frământat mult şi nu vedeam soluţii…

A cincea carte era tot un doi! Două piei roşii şi doi negrotei aveau ceva şanse de a răzbate în lumea albilor… asta dacă nu pornise Costin cu doi aşi. Check! El cere 50. Arunc banii, dar nu apucăm să ne întoarcem cărţile că Titi, un băiat calm de altfel, sare, dă cu pumnul în masă şi strigă:

-Şi tu te-ai apucat să o suni pe Mari a mea, lumina ochilor mei, şi să-i spui că o iubeşti! Eşti un cretin! Şi apoi te plângi că Delia te-a bălăcărit şi te-a pus să-i cumperi un stand de rochii. Şi tu, Alecule, nu râde ca prostul, din cauza ta toţi mergem acum acasă cu flori în fiecare seară şi descărcăm de pe net mesaje siropoase ca să nu-mi mai audă urechile „Uite, Alecu iar i-a spus Silvanei că o iubeşte!” Te-ai prostit!

Nu de el râdeam eu, ci de doiarii mei. Răzbiseră! Costin a întors un full de popi cu aşi…

Dimineaţă, am închis toate uşile spre casă ca să nu trezesc pe nimeni şi mi-am pus muzică.

Muzică de cowboy, evident. Mari a fost atât de şocată că a închis şi nu a mai aşteptat ca Răzvan să îi spună că o iubeşte ca un prieten, dar a sunat-o imediat pe Delia şi a aprins focul. I-au iertat pentru că o femeie se deschide ca o floare când bărbaţii se comportă din iubire ca nişte clovni.

Mă gândeam că în viaţa reală nu câştigi cu doi doiari. Viaţa e ca o masă uriaşă de poker, ne aşezăm şi un Dealer suprem ne dă un număr egal de fise şi câte 5 cărţi. Poţi rămâne toată viaţa un chibiţ, dacă respecţi condiţiile, să nu-ţi pută picioarele şi să-ţi ţii gura. Dacă joci, ai voie să schimbi una, două sau trei dintre ele sau să le păstrezi pe cele primite şi nu ai pe nimeni cu care să te sfătuieşti pentru nici o decizie pe care-o iei. Până să arăţi cărţile şi să se tragă linie e un joc al nervilor, al speranţelor, al dorinţelor, îţi cântăreşti adversarii, de tine, de ei şi de noroc ţine dacă vine un moment când rămâi cu „doiarii goi în public” sau să iei potul fără să arăţi nimănui că eşti o cacealma. Când s-a terminat melodia şi „ţigara de noapte bună” m-am culcat… lângă potul meu câştigător.

Sunt prea obosit, Mihaela ca să mai concep azi „ceva inedit”, un text master key pentru cititoarele tale. Scuze, dar era clar că nu puteam să-mi găsesc inspiraţia la nouă bărbaţi care, când sunt în impas, cumpără flori sau descarcă mesaje de pe net. Şi cu autorul zece.



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Neiubitelor!

Aia e de vină! L-a corupt, l-a stricat, s-a urcat cu totul pe el și l-a zăpăcit de cap

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,436 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro