Te pup, să ai o viață frumoasă!

Catchy

12 June 2016

De fapt, nu cred că te mai aștept. Cred că o să îmi văd de viața mea, cu totul. Fără tine. Uite-așa! Că a venit mama azi la mine și mi-a zis că, dacă tot mă consideri un obstacol în calea ta, mai bine să pleci cu totul.

Mhm… Și știi la ce m-am gândit atunci? La ceva ce nu mi-a mai trecut până acum prin minte. Cred că, de fapt, tu ai fost obstacolul în calea mea. De fiecare dată când am făcut ceva pentru mine, pe bune, eram despărțiți. Erai cu minţile plecate… Iar eu, de furie, orgoliu și ambiție, făceam tot ce îmi trecea prin cap. Tot ce îmi doream și mă speria mai tare. Ca să mă simt puternică. Ca să îmi dovedesc mie că pot. Fără tine!

Băi, și a fost mișto! Chiar am putut să le fac pe toate singură. Chiar pot să le fac pe toate singură. Chiar e bine când le faci pe toate singur. Și știi de ce? Fiindcă, la un moment dat, îți dai seama că poate nu le faci din orgoliu și din furie, ci din dragoste față de propria persoană. Îți dai seama că îți oferi ceea ce nu îți poate oferi nimeni altcineva. Și mai e ceva, poate că a fost incorectă cauza, dar, baby, rezultatul a fost magnific!

femeie razand

Cred că nici dacă te iubeam o mie de ani, nici dacă mă iubeai tu până la cer și înapoi, nu aș fi avut sentimentul ăla mi-nu-nat pe care ți-l oferă satisfacția lucrului făcut de tine. Al scopului atins. Al limitelor dărâmate. Și am înţeles eu, după ceva timp – cam mult, ce-i drept -, că asta înseamnă să îmi fie bine fără tine. Nu, nu, iartă-mă, nu să îmi fie bine – să fiu fericită, baby!

Eh, și că tot ți-am povestit așa frumos cât de îndrăzneaţă sunt, hai să îți mai zic o chestie. Și tu poți să faci toate treburile astea! Serios că poți. Trebuie doar să ieși din lumea ta oleacă și să îți conturezi realitatea. Nu aia despre care vorbește toată lumea, calmează-te, știu că deja te-ai panicat. Nu, realiatea aia pe care o vrei tu. Nu uita, singurele lucruri reale sunt propriile noastre sentimente. Ei, și după ce ai terminat de conturat realitatea ta, du-te şi cumpără culori și pensule și apucă-te să o pictezi cum trebuie. Cu răbdare. Mai ales față de tine. Te avertizez, o să te şi enerveze mult. Dar să știi că e foarte tare sentimentul când îți iese.

Te pup, să ai o viață frumoasă! Ah, dă-mi totuși un telefon când îți iese, poate atunci îţi vei fi băgat minţile în cap.

Guest post by Casandra

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Must-have de vară

Mi-a intrat în cap că sunt frumoasă

Plecări

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,825 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro