Te vei întoarce?!

10 January 2018

Nu mă pot hotărî cu privire la semnul de punctuație al titlului. Nu atâta timp cât inima îmi bate doar pentru că m-ai învățat tu ce înseamnă să iubesc și să fiu iubit. M-ai obișnuit cu grija pe care mi-o purtai și cu privirile pe care ni le aruncam pe furiș, pline de admirație și atracție. Mă puteam apropia de biroul tău cu o scuză banală pentru ca să fiu suficient de aproape să îți simt parfumul și, uneori, să îți ating părul, mâna sau umărul și pe amândoi să ne cuprindă un fior care ne umplea stomacul de fluturi. Alături de tine am învățat că nu există o vârstă pentru nimic, atâta timp cât sufletul are mereu energie pentru noi începuturi.

Pentru că atunci când am scris „Am iubit și am pierdut?” nu știam ce urmează, am lăsat un mare semn de întrebare și speram din tot sufletul să fie o întrebare retorică. Inima încă nu voia să creadă ceea ce rațiunea îi șoptea de mai multe zile, și anume că nu vei alege să mergi mai departe cu mine – relația ta complicată. E clar că sunt subiectiv și nu voi începe aici cu vreun soi de comparație, dar îmi permit să enumăr câteva din lucrurile pe care acum simt că le-am pierdut. Proverbul „ce am avut și ce am pierdut” mi se pare ca fiind foarte limitat în astfel de situații, pentru că matematica vieții m-a învățat că poți pierde mult mai mult decât ai avut vreodată. Ciudat, nu?

Mannequin Lighthouse. Paul Grand has combined a dressmaker's antique mannequin torso by excellent post-processing methods with a lighthouse.

  • Am pierdut dreptul de a te admira. Da, poate că sună lipsit de sens pentru cei care nu ne cunosc întreaga poveste, dar tu știi prea bine că mai mult decât să fiu iubit, ador să iubesc. Să TE iubesc! Să te iubesc din priviri furate sau din gesturi mici, să te iubesc prin atingeri tandre sau clipe pline de pasiune, să îți pot scrie pe un bilețel sau să îți șoptesc la ureche cât de mult te iubesc sau te doresc. Ție îți place să primești flori, dar eu ador să ți le ofer. Să petrecem timp împreună, indiferent că avem de făcut lucruri banale prin casă sau ne luăm rămas-bun într-un loc ferit. Toate locurile noastre vor rămâne acum pustii, dar promit eu să le vizitez din când în când, în momentele în care nu mă pot stăpâni din a face ceea ce zice Bitman că fac băieții când nu-i vede nimeni.
  • Am pierdut zâmbetul pe care mi-l trezea fiecare lucru mic ce îmi amintea de tine. Fie că sunt obiecte banale pe care mi le-ai dăruit, ce pentru alții înseamnă nimic, iar pentru mine totul, sau îmi privesc în ochi Mica Prințesă. Și de parcă nu era suficient să rămân fără zâmbet, l-am dat la schimb pe un lac de lacrimi, ce apar în cele mai neașteptate momente, când orice om normal s-ar îndoi de deplinătatea facultăților mele mentale. Da, pentru cine citește aceste rânduri fără să fi trecut prin astfel de trăiri e greu, poate imposibil, de înțeles. Dar pentru cei care știu ce înseamnă să ajungi într-un loc sau situație care în urmă cu puțin timp îți umplea inima de bucurie, iar acum îți taie respirația, îți înțeapă inima ca un pumnal (simțit chiar fizic, nu doar mental) și îți încețoșează privirea în așa hal că nu mai vezi în ce parte te duce drumul – să nu spun că plângi ca un prost… E poate cea mai grea trăire și durere dată pe acest pământ.
  • Am pierdut visele cu noi. Nu! Nu le-am pierdut de tot, pentru că la mine romantismul vine împletit cu un optimism incurabil, și sper. Da! Sper că, dacă acum ni s-a arătat să oprim numărătoarea timpului petrecut împreună – și mai aveam puțin până sărbătoream din nou, să ni se ofere și ocazia să continuăm. Nu neapărat de unde am rămas, pentru că nu știu sigur ce îmi doresc mai mult!? Să ne continuăm relația de unde am lăsat-o sau să te reîndrăgostesc de mine și să fim din nou nebunii bolnavi de dragoste ce eram odată? În vremea când gândeam puțin, uneori deloc, și simțeam totul! Nu am amintiri mai frumoase cu noi, ca acelea în care nu ne comportam ca adulți trecuți de 30 de ani, ci ca niște adolescenți de liceu, îndrăgostiți parcă pentru prima dată, iubindu-ne în cele mai neobișnuite locuri, simțind cum șiroaie de adrenalină ne curg prin vene, amestecate cu o pasiune nebună.

Nu are tastatura liniuțe suficiente pentru golul pe care îl simt în sufletul meu de când tu ai decis că nu mai există noi și nici nu pot concepe ceea ce tu mi-ai cerut: să nu te aștept. Nu poate fi vorba de așteptare, atâta timp cât nu te-am căutat și nici nu știam că îmi lipsești, iar acum nu pot găsi sens în viața mea dacă nu ești tu în ea. Nu am nevoie de o femeie ca să fiu fericit, ci am nevoie de tine! Femeia Perfectă pentru Sufletul Meu! Toate visele pe care le-am împărtășit în acești ani nu se pot șterge în zile și iată-ne ajunși la punctul în care mă întreb „if tomorrow never comes, will she know how much I loved her? Is the love I gave her in the past gonna be enough to last, if tomorow never comes”?

Întotdeauna aceste versuri mă duceau cu gândul la moarte, dar sincer, în aceste clipe, mi se pare varianta light. 🙂 Să mori o dată e simplu, să mori în fiecare zi câte puțin… e o altă poveste.

Guest post by Paul

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În câte feluri îi poți spune c-o iubești

Despărțiri (6) – „Ceea ce nu te omoară, te întărește” – o oribilă capcană

Haideți să mai credem în povești!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,610 views

Your tuppence

  1. Ileana / 11 January 2018 19:31

    E frumos și poetic ce descrii tu aici, dar te-ai gândit vreo clipă că anumite doze din poezie dispar în orice relație trăită firesc, nu furată? Te-ai gândit cum ați funcționa ca un cuplu adevărat?
    Eu mă gândesc că, pentru a spune despre cineva că e The one, îți trebuie întâi vreo 2-3 ani trăiți zilnic în aceeași casă și încă vreo 5-6 hopuri presărate cu situații de viață realmente grele.
    Altfel…mi-e teamă că totul se reduce la a fi poezie fără fond, dar, e drept, necesară vouă, neîmpliniți acasă, pentru a putea face față realității cu care cred că mai mult de jumate din planetă se confruntă într-un punct al vieții și relațiilor de cursă lungă.
    Nu zic că știu prin ce treci, dar pot presupune că, din felul în care scrii, n-ați avut mai mult de 2 zile legate, în aceeași casă. Hai, prin absurd, maxim o săptămână de concediu. Și aia furată departe de casele și familiile voastre.
    Altfel spus, e frumos când simți toate cele descrise de tine, dar într-o relație lungă și plină de iubire, sunt firești și copiii, și ciorapii spălați, și mirosul de mâncare din părul ei, hai și un picior neepilat, o puzderie de unghii roșii de la bulionul preparat pentru iarnă, nu de la oja cu care te așteaptă la ceas de seară, parfumată toată cu Chanel și dantelată de la jolidoane, la fel de firești sunt și chiloții ei de bumbac (descusuți câteodată, că iar a uitat să-i arunce și i-a fost lene să-i schimbe când i-a văzut așa), și pijamalele cu pisici, și zilele (muuulte uneori) lipsite de pasiune sexuală, ca și alea cu sex sălbatic, când rupeți hainele și vă suiți pe pereți și pe mașina de spălat de la mămica și tăticu’, mai sunt firești și certurile, discuțiile prietenești, dorința ocazională de spațiu doar pentru tine, pentru că asta e viața de cuplu cu toate câte sunt ale ei. Nu regăsesc în povestea ta nimic din aceste elemente firești și complet lipsite de poezie, dar vai, atât de frumoase în banalitatea și simplitatea lor…
    Poate că veți fi iar împreună, poate nu…Ceea ce vreau să spun, însă, e că, în loc să consumi atâta energie lamentându-te că ți-ai pierdut amanta=suflet pereche, ai putea încerca, dacă mai crezi că se poate, să reaprinzi câte ceva și pe acasă pe la tine, dacă tot ești blocat acolo, cu soția și copiii. Și nu mă refer la un bec…
    Asta că tot aveți copii și mă gândesc că vor crește și vor avea de exemplu, inițial inconștient, relația dintre mami și tati. Și cumva, ca mamă ce sunt și eu, presupun că îți dorești pentru ei relații sănătoase, nu traume lăsate de niște părinți care au ales prost. Și după ce că au ales prost, s-au și prins de asta și nici n-au făcut nimic. Ah, ba da, au plâns pe Catchy după amante!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  2. Lucifer / 10 January 2018 19:06

    Okeyyy! Voi ocoli defectul vostru comun, acei 10ani de casnicie intrucat nu am experienta in acel domeniu pentru ca inca n-am intalnit si n-am stat alaturi de o femeie suficient timp incat sa nu mai concep ziua de maine daca nu o cer de sotie, fiind de fapt un compliment, o declaratie gestul in sine.
    Asadar, revenind la oile noastre ai ales cu mintea, ceea ce ma duce pe mine cu gandul ca pasiunea a fost aruncata pe geam sau cel mult decenta. A nu se confunda cu descarcarile normale de hormoni care atat timp cat esti sanatos dpdv medical orice persoana le are. Fast forward 10ani si te simti la fel de blazat ca si cand ai fi singur. Pai normal sa apara cineva intre timp fata de care sa existe atractie mentala si fizica alaturi de care rezonezi. Ai ales doar cu mintea. Ai mers la sigur. Daca alegeai doar cu inima, cu pasiunea, te-ai fi ars, cum sigur s-a intamplat asta din moment ce ai ales cealalta extrema, mintea. Mintea si pasiunea sunt “extreme”. Cel mai ok este unde la mijloc, astfel incat sa reziste tuturor tentatiilor la drum lung. Sa simti si sa ai ochii larg deschisi. Greu al naibi recunosc, dar daca era usor toti am fi fost in relatii/casnicii intr-adevar fericite. Chiar daca ai fi procedat in acest mod pot doar sa imi imaginez ca obisnuinta si-ar fi spus cuvantul pe parcurs, dar pasiunea nebuna dupa partenera ta daca a existat ar putea fi resuscitata cu unica conditie, de reciprocitate. Practic te reindragosteai de sotie si pe buna dreptate, fiind alta persoana. O data la 5-6-7ani apar schimbari atat fizice cat si de mentalitate. Insa mereu va ramane o constanta, nevoia de a fi iubit. Sotia ta crezi ca nu isi doreste sa fie iubita, sa se indragosteasca si sa evadeze din zilele anoste in care se perinda?
    Ca o concluzie, situatia din prezent este doar o consecinta a unei decizii luate in trecut.
    Asa ca ai trei variante(poate sunt mai multe). Prima: presupunem ca va impacati, tu si cealalta sotie. Veti gusta din Eden cu lingurita si va va ajuta sa depasiti zilele mai usor. A doua: nu mai speri si lasi lucrurile asa – pun pariu ca cealalta sotie si-ar fi dorit sa traiasca aceste lucruri cu sotul ei. Iar a treia si pe care ti-o recomand, sa iei o sticla de vin, doua in cazul vostru, iti iei sotia intr-o camera si discuti cu ea punand cartile pe masa explicandu-i ca exista o problema in casnicia voastra. Este riscanta varianta asta pentru ca ar putea duce la divort. DAR daca va functiona vei putea gusta din Eden pe saturate in fiecare zi. In Fiecare Zi! Doar exceptiile de la regula se pot lauda cu o asemenea performanta la cat de rar intalnesti asemnea relatii/casnicii. Succes in orice directie o vei lua 🙂 si incearca sa faci ceea ce este corect fata de tine si fata de sotie, sa nu iti fie frica sa spui lucrurilor pe nume, astfel incat sa fii mandru de tine si impacat ca ai facut tot ce a fost omeneste posibil indiferent de rezultat.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Lucifer / 10 January 2018 13:17

    Prietene, ideea este simpla. Toti am trecut prin asa ceva. Difera ce-i drept intensitatea. Insa iti va trece. Daca nu iti va trece, singur te autcondamni la un viitor “amputat” continuand sa traiesti in prezent la past tense. Eu am zis ca-i the One de vreo 3 ori pana acum. Cand va fi sa fie nu vei mai apuca sa scrii tu pe aici, fiind mult prea ocupat s-o traiesti. Give it some time cum ar spune americanul, incearca sa repari la tine ce este de reparat. Cand spun asta ma refer la motivul sau motivele care au dus la despartire, iar pentru asta iti trebuie o minte limpede si obiectiva.
    Analogie: busesti masina. Ce faci? O lasi unde s-a produs accidentul si plangi acasa sperand ca printr-un miracol sa se indrepte tabla? Sau o duci in service, o repari si iti reiei drumul 🙂

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
    • Paul / 10 January 2018 17:36

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 9
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro