„Termină cu prostiile, ești băiat mare!”

Liana Vatamanu

27 November 2016

liana vatamanu (2)Pe Tudor îl știu de când avea cam un an și jumătate. Abia începuse să meargă bine. Ieșea cu bunica și verișorii lui ceva mai mari, afară, la copii. „Pepii” cum le zicea el. Îl vedeam doar în weekend, când eu mergeam la socrii mei. Tudor e mai mic decât fiica mea cu doi ani.

Acum are aproape 19 ani. E un copil mare. Mare și la propriu. Are 1.88 m.

Pe mama lui n-am văzut-o niciodată. A plecat în cele străinătățuri, unde s-a și căsătorit, tot cu român.

Nu știu dacă a fost dorința lor să îl aducă pe lume pe Tudor sau a fost doar o întâmplare. Știu însă că ea n-a fost mamă pentru el, pentru că la trei luni după ce l-a adus pe lume, l-a adus și plocon mamei ei. Care mamă mai avea în grijă trei băieți ai surorii ei (tot mici), la fel, plecată în lume, după un trai mai bun.

De Tudor nu știu să spun ce m-a apropiat încă de când era mic, poate faptul că bunica lui mi-l lăsa în grijă cât stateam cu fiica mea afară, la joacă. În scurt timp, Tudor a început să aștepte sfârșitul de săptămână ca să ne jucăm. Întotdeauna mă întreba: ai venit să ne jucăm?

Prima strângere de inimă am avut-o când fiica mea, lovindu-se la o mână, a venit plângând la mine „să pup” ca să-i treacă. Pe-atunci, ea avea vreo cinci ani spre șase și el vreo trei spre patru. A rămas uitându-se mirat, neînţelegând de ce fiica mea s-a oprit brusc din plâns, după ce venise la mine urlând ca din gură de șarpe. Atunci m-a întrebat de ce n-o mai doare mâna și a rămas mirat să afle că i-a trecut fiindcă am pupat eu locul dureros. În următoarea săptămână, a căzut el, lovindu-se la un genunchi. S-a uitat la mine, după care a venit cu lacrimile cât boabele de mazăre alunecându-i pe față și mi-a zis: pupi să treacă?

Și-am pupat. A fost atât de fericit, că lacrimile se amestecau cu râsul lui cristalin într-un contrast înduioșător.

Între timp, Tudor a crescut alături de cei trei verișori sub ochii atenți ai bunicii. Mama și tatăl lui veneau o dată pe an – cam două săptămâni – până a împlinit vreo opt sau nouă ani. Apoi au rărit-o, la doi ani, la trei… De, lipsa de timp, zicea bunica. Grea viață pentru bunica. Să crești patru băieți, când nu mai ai 30 sau 40 de ani…

Lipsă de bani nu ducea Tudor. Aveau și au grijă ai lui să îi trimită lunar „pensia”, cum zice el acum ironic. 200 de euro bunica și, din clasa a VIII-a, 200 de euro doar pentru Tudor. Să-și ia ce vrea. Dar ce vrea el nu se poate cumpăra cu bani. Vrea o mamă. Mama care i-a lipsit toți cei 19 ani ai lui. Mama pe care n-o cunoaște decât din convorbirile pe Skype și din cele două săptămâni pe care i le oferă o dată la doi sau trei ani.

Martin se întoarce la mama sa, Olanda

Și Tudor e la vârsta marilor întrebări. Are și el îndoielile lui, întrebările fără răspuns, frământările lui, probleme în dragoste ca orice tânar de vârsta lui… Vârsta căutărilor.

Și mai are și gândul că el e vinovat de faptul că părinții lui nu s-au întors acasă, pentru că așa i-au spus și încă îi spun mereu: pentru tine stăm aici, ca să ai tot ce-ți trebuie. Dar Tudor nu are ceea ce e mai important pentru el, dragostea și apropierea mamei. Mereu i-au lipsit. A crescut timid, interiorizat, complexat, vinovat că părinții lui sunt nevoiți să stea departe de el și de casă. De aceea, de prin clasa a VIII-a, când a început să primească cei 200 de euro „ai lui”, i-a dat tot bunicii care i-a strâns pentru el.

Bunica a îmbătrânit înainte de vreme. Nu-i ușor să faci din patru bebeluși, patru bărbaţi. Femeie simplă, a avut grijă să nu le lipsească mâncarea, să fie curați, să meargă la școală și să învețe bine, să-i învețe să fie cuminți și respectuoși, să n-o facă de râs la ședințele cu părinții…

Fără să-mi dau seama, pe măsură ce a crescut, am ajuns confidenta lui Tudor. Știu toate durerile lui. Îl sfătuiesc cum cred mai bine. Sunt mamă de fată, dar m-am adaptat cât de cât și celei de băiat. Datorită „statutului” de confident, am intrat în posesia câtorva rânduri, pe care el i le-a trmis mamei lui. Cu acordul lui pot să le fac (parțial, și selectat de el din textul integral) publice.

***

Mamă, draga mea mamă, sunt copilul tău și tu ești mama mea, așa mi s-a spus încă de când eram mic și am crescut cu gândul ăsta. Dar n-ai fost și nu ești niciodată lângă mine când am nevoie. Și am avut și am atâta nevoie, mamă. Nu știu cine sunt, cum nu știu cine ești tu, pentru că prea puțin m-ai lăsat să te cunosc. Daca stau să calculez, nu se adună un an în care să fi fost lângă mine în cei aproape 19 de când m-ai adus pe lume. Când vorbim pe Skype, nu ai niciodată răbdare și nu-mi dai ocazia să îți spun ce gândesc și ce mă doare. Mă întrebi dacă am nevoie de ceva și îți spun că am nevoie de tine. Răzi și îmi spui să fiu serios. Sunt foarte serios, mamă. Mă întrebi dacă sunt sănatos și-ți spun că da. Fizic sunt sănătos, dar sufletul meu e bolnav, mamă. Și-mi spui că vorbesc aiurea. Cine sunt eu, mamă? Ce vreau eu de la viață? Urmează bac-ul și eu nu știu încă unde să mă îndrept, pentru că nu m-ai ajutat niciodată să mă înţeleg, întotdeauna mi-ai zis „faci ce vrei”. Dar eu nu știu mamă, ce vreau. Ți-ai plătit lunar lipsa din viața mea, recunosc, dar asta nu m-a ajutat decât să cresc fără să mor de foame și fără să umblu în zdrențe. Dacă vrei banii pe care mi i-ai trimis „să fac ce vreau” cu ei, pot oricând să ți-i înapoiez. N-am putut să cumpăr cu ei dragostea de mamă pe care am căutat-o de când mă știu. Poate nu știi, dar iubirea nu se cumpără. Ești fericită acolo unde ești, se vede de la o poștă chiar și pe Skype, dar eu nu sunt și tu nu vezi. Am sufletul schilod, mamă…  Cum de nu vezi, când toată lumea vede că sufletul meu moare?”

Răspunsul ei? „Termină cu prostiile, ești băiat mare!

Pe Liana o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură

Viața unei femei divorțate

Gata, fac o aroganță!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,923 views

Your tuppence

  1. Belle d”Imagination / 28 November 2016 19:33

    Tudore, dacă citești asta și ai nevoie de ajutor, mi-aș dori să îți pot oferi un punct de sprijin sufletesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. delida / 27 November 2016 17:43

    Delia , draga, dupa cum ai observat ma adresasem direct lui Tudor…parerea ta nu ma intereseaza si cred ca lui Tudor nu-i face deloc bine daca-ti citeste comentariul..tu in mintea ta crezi ca daca copilul acesta trist iti citeste comentariul o sa fie fericit, tu in mintea ta crezi ca il linistesti cu comentariul asta??? Aberatii scoti tu pe gura fara sa gandesti … scri doar ca sa te afli in treaba negandind ce consecinte pot avea vorbele tale…TRIST

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. delida / 27 November 2016 13:05

    offffffffffffffffff………….Tudor, suflet drag, mama ta te iubeste…in felul ei..sa fi convins de asta..poate nu ca o mama obisnuita, dar ea e speciala..ea te iubeste in felul ei…

    Thumb up 3 Thumb down 3
    Reply
    • Delia / 27 November 2016 17:31

      De unde scoți aberația asta, delida?…Mama lui Tudor nu are cum să fie specială. E și ea un om schilodit sufletește, un om care nu știe ce e iubirea de nici un fel, dar nu e specială…O mamă care crede că poate suplini prezența ei în viața fiului cu banii trimiși….Ups… Din păcate, multe femei fac asta. Și e groaznic de trist!

      Thumb up 2 Thumb down 1
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro