The past

Em Sava

22 November 2015

Sava Em

– continuarea de la Am puterea să-mi părăsesc soțul? –

„Bună draga mea,

Întâlnirea cu Doru a scuturat în vânt puful de păpădie al liniștii mele aparente.
Există pe lume un sentiment mai apăsător decât vinovăția? Am încercat să adun argumente, ca să-mi justific mie însămi pasul făcut. Nu am găsit. Mă năpădeau doar amintiri frumoase și gândul că-i fac rău. Cerul rupt deasupra mea modela graffiti cenușii, care invadau neplăcut intimitatea livingului. Îmi era drag Doru, dar n-am fost niciodată îndrăgostită de el. În mintea mea, iubirea era ficțiune, un fel de Moș Crăciun pentru adulți. Între timp, am aflat că ori ești îndrăgostit, ori nu. Jumătățile de măsură nu funcționează.
Amalgamul acela de amintiri și vinovăție mi-a frământat toată ziua. Spre seară am luat o decizie care mi-a adus puțină liniște. Voi rupe orice legătură cu Payam. Indiferent în ce direcție vor evolua lucrurile am nevoie să fiu singură o perioadă, să-mi fac ordine în gânduri.

trecutul ok

Seara m-a sunat Payam. Inima mi-a pompat cu putere văzându-i numele pe ecranul telefonului, dar n-am răspuns. Vinovăția față de Doru s-a diluat simțitor  realizând că sacrificiul pe care doream să-l fac nu e deloc ușor. Nu eram sigură că pot fi atât de generoasă. Telefonul a tăcut, dar, după zece minute, a început din nou să sune. Payam încerca din nou. Îmi ardeau palmele să răspund. Îmi era atât de dor de vocea lui… dar, credincioasă hotărârii luate, m-am stăpânit.

Am închis telefonul cu un soi de satisfacție: mă caută, nu-i sunt indiferentă. Mi-am pus un film, încercând să mă concentrez la altceva, dar după o oră nu am mai rezistat. Când am deschis a reînceput să sune. Tot el. Am tras aer în piept și am răspuns. Payam mi-a vorbit prietenos ca de obicei, dar vocea îi trăda o ușoară nesiguranță. Nu a amintit c-ar mai fi sunat, ori lăsat mesaj. I-am răspuns politicos, dar rece și am scurtat convorbirea. Când am închis, inima bătea să-mi spargă pieptul. Mă durea sufletul de părere de rău și tremuram. Știam că procedez corect, dar nu era suficient ca să mă liniștesc. Am încercat să mă gândesc la Doru, la datoria față de încă-soțul meu. Degeaba. Nu îmi păsa decât de Payam. Sentimentul de vinovăție din week-end se evaporase. Doru era același om bun, frumos pictat în mintea mea, dar clasat în albumul cu oameni dragi, pe care îi văd de trei ori pe an și sunt perfect mulțumită cu atât.

Tu înțelegi cum pot fi atât de nestatornică? Vineri am fost distrusă în și de prezența lui Doru. Se pare că sentimentul de culpabilitate și dorința de a-l consola și împăca se dezactivează la o anumită distanță în timp și spațiu. Următoarea zi m-am mișcat ca teleghidată, fără chef. Seara m-a sunat din nou Payam, dar nu i-am răspuns. Aveam certitudinea că aceasta a fost ultima lui încercare. Știam și mi se rupea sufletul, cu atât mai mult cu cât eram autoarea nefericirii mele.

Ieri am ajuns acasă, cu aceeași oboseală cronică ce pare să nu mă mai părăsească în ultima vreme. Mi-am pus un pahar cu vin și m-am așezat în jacuzzi cu o carte. Întotdeauna mi-a plăcut să uit de mine în cada plină cu apă fierbinte și să citesc, până mi se încrețește pielea. A sunat telefonul, dar n-am avut nicio reacție. Am stat mai mult de o oră în vană, ascultând muzică și citind. M-am simțit relaxată și eram oarecum mulțumită că m-am detașat de gânduri.

Când a sunat la ușă, am crezut că e portarul să mă anunțe ceva. Blocul e foarte securizat, nu poate intra nimeni. Am deschis și în fața mea era Payam. Am înghițit în sec, simțind același fluid electric între noi, ca de obicei. M-a privit cu un fel de timiditate, pe care nu i-o cunoșteam, dar care-l făcea să pară vulnerabil, scuzându-se pentru apariția inopinată. Era o situație foarte stânjenitoare. Eu în ușă, în halat de baie, nemachiată, cu un prosop în cap… L-am invitat înăuntru și mi-am pus rapid niște jeans pe mine și un tricou. Stătea în picioare, foarte înalt și tăcea. Am așteptat amândoi o vreme, după care s-a apropiat de mine și mi-a sărutat buzele. Nu i-am răspuns. Am stat impasibilă ca o mobilă. Rațiunea era încă mai puternică decât pofta nebună de buzele lui cărnoase. L-am văzut umilit. S-a retras și s-a așezat pe canapea, cu privirea în pământ. Am tăcut din nou amândoi. Parcă se terminaseră brusc toate cuvintele. Și-a cerut din nou iertare. Apoi mi-a spus ceva care m-a surprins foarte tare. Mi-a spus că-i este dor de mine. Că dintotdeauna i-a fost foarte dor de mine. N-am știut ce să-i spun. Mi-a trecut prin minte că ar putea fi o tehnică de cucerire, dar am alungat gândul. L-am crezut. N-aș putea spune ce anume m-a convins, dar am simțit cu toată ființa mea că-mi spune adevărul. În secunda aceea era cel mai plauzibil, și palpabil, și firesc adevăr din viața mea. Mi-a luat mâna. Nu mi-am tras-o, am lăsat-o inertă în palma lui mare, ca și cum ar fi fost lipsită de viață. Mi-a ținut-o un timp, apoi mi-a întors-o cu palma în sus și mi-a sărutat foarte încet podul palmei. Gestul lui neașteptat, deși cuminte în aparență, a fost extrem de senzual. Atingerea aceea, oarecum nevinovată a atins niște coarde pe care nici măcar nu știam că le am. Apoi mi-a lăsat la fel de încet mâna și a plecat, fără să spună nimic.
???????
te pup
Ella”

Pe Em o găsiți cu totul aici

Citiţi şi

Iubirea e atunci când…

La naiba cu iubirile imposibile!

Căutări…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,002 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro