Ți-a trebuit? Descurcă-te!

Cristina Lincu

9 June 2015

De pe când doar visai la ce facultate mișto o să intri, la cât de grozavă o să fii, la ce viață studențească bogată vei avea și la cât de cunoscută vei ajunge în rândul elitelor universitare, realizai că traseul tău profesional va fi cel care îți va determina toate alegerile în viață. Și chiar așa s-a și întâmplat. Mai puțin partea cu gloria intelectuală, dar s-a compensat oarecum cu nopțile pierdute înainte și după examene, în vederea însușirii temeinice a tuturor manualelor și volumelor trecute pe la bibliografii.

Iar când poarta facultății s-a trântit definitiv în urma ta, ai înțeles că aveai înainte viața pe care o tot aşteptaseși. Și a început cu goana după un loc de muncă. Pentru care cam aveai nevoie de experiență, dar cum ai luat prea în serios facultatea, nu ai avut timp nici măcar de-o practică sau de vreun job de vară, cât să aduni o brumă de vechime în câmpul muncii, că ăia oricum nu erau bani pe care i-ai fi câștigat. Chit că experiența de picoliță nu prea s-ar fi pupat cu un job în management.

Brief, ai prins, nu se știe prin ce minune, un job de asistent de asistent de echipă într-o firmă mai mare. Cu alte cuvinte, ai luat o piatră în gură zicând „Doamne ajută” și ai dat chiar și-un bairam cu un pahar de cola călduț, în cinstea botezului primit în lumea corporatiştilor. Ai trăit orgasme mentale când ți-ai luat în primire biroul tău, cu telefon fix de uz propriu (asta dacă ai debutat pe la sfârșitul secolului trecut) și ți-ai anunțat toți prietenii că ești în cărți (dacă acțiunea s-a plasat mai încoace în timp, atunci sigur ai inundat rețelele de socializare cu poze de la noul loc de muncă și câteva selfie-uri grăitoare). După care a urmat o perioadă pe care memoria ta nu o va mai putea identifica și diferenția prea ușor: că era marți dimineață, că era vineri seară, la câteva ore după ce, teoretic, se încheiase programul, tot una. Hârtii, prezentări, rapoarte, poate și vreo cafea pentru clienții veniți în vizită sau pentru participanții la inevitabilele „meetinguri”, dosare și iar hârtii (cu variațiuni pe aceeași temă, în funcție de profilul corporației). Iar avansarea aia parcă se vedea venind, dar venea așa, cătinel, să nu obosească prea tare, că tu erai tânără și cu chef de muncă și timp la dispoziție berechet.

business woman

Și după ce a venit, parcă ai mai luat o gură de aer tare. Ai mai omorât niște prietenii vechi și căpoase, ai mai pus la locul lor câțiva pierde-vară cu timp liber cam mult, care au îndrăznit să te întrebe de sănătate și, că să nu creadă lumea sau chiar Cel de Sus că ești vreo ciufută obsedată de carieră, poate ai mai zâmbit cu îngăduință vreunui coleg inofensiv, și el la fel de setat pe business ca și tine.

Dar, din fericire, asta este numai o etapă. După 10 ani în care urci cu grijă câteva trepte într-o companie sau chiar două-trei – în funcție de ce oportunități nu ai ratat, te întrebi ce urmează. Asta nu poate fi totul… De obicei, această răscruce are două direcții mai bătute: familie sau antreprenoriat. Nu că s-ar exclude reciproc, dar e vorba de cui acorzi prioritate.

Ceasul tău biologic (devenit, între timp, ceas cu bombă) te obligă să alegi prima opțiune și, cât ai clipi, aterizezi direct la managementul cratițelor și, în cel mai scurt timp, al scutecelor, suzetelor, „bădiuţelor”. Antrenamentul nopților dormite pe unde scurte îți prinde bine în primele luni. Apoi te specializezi în păpici și căcuţe și preiei conducerea vreunui forum de mămici care, în puținele momente libere, se contrazic vehement pe internet în legătură cu vreun râgâit infantil și dezbat aprins nenumărate subiecte pe aceeași temă, de o importanţă covârşitoare pentru viitorul omenirii.

Aşadar, ești… casnică! Bu-hu-hu… te-ai speriat? Sau, dimpotrivă, te-ai cam obișnuit cu ideea? Fii pe pace, te poți întoarce la muncă, dar vezi că n-ai cum să spargi ușa la ora la care cică se termină ziua de muncă, ce, șeful te-a pus să-ți faci familie, başca și copil? Și atunci?

Descurcă-te!

Pe Cristina o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Alergarea bate Distonocalmul

MAMA – Învierea ei

Am zis „da”, că părea o idee bună

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,602 views

Your tuppence

  1. Una de peste 40 de ani dintr-o multinationala / 10 June 2015 12:04

    Se poate si-n firme mari. Poate nu în Romania, dar se poate. Parol !

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Dana / 10 June 2015 11:48

    “vezi că n-ai cum să spargi ușa la ora la care cică se termină ziua de muncă, ce, șeful te-a pus să-ți faci familie, başca și copil? ”

    Gresit. Se poate sa lucrezi intr-o firma normala, unde “seful” (si colegii) au si ei familii si stiu ce e aia un copil bolnav sau o serbare.

    E drept ca e vorba de firme mai mici, nu de mamuti depersonalizanti…dar alegerea iti apartine (nu “tie” personal, ci la modul abstract)

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro