Tigrul meu în viața lui Pi

Roxana Ilie

3 December 2013

Pentru cine n-a văzut filmul sau n-a citit cartea, nu am să fac vreo cronică doctă, nici n-aș ști cum. Am să admit doar că până la finalul (mult prea explicativ al filmului, când aflăm că tigrul și tânărul Pi erau unul și același), ei bine, până în acel moment mă simțeam al naibii de tare în pielea tigrului.

Un tigru căruia i s-a scufundat lumea și, trezit în mijlocul unui ocean de incertitudini, de temeri, își explorează resursele de adaptabilitate, de autoconservare, de agresivitate, creativitate sau serenitate, de recuperare a încrederii în sine și în semeni, fie ei hiene sau urangutani iubitori. Și singurul care te poate ajuta în asemenea momente e tigrul din tine. El știe să supraviețuiască, dar, cel mai surprinzător în asemenea momente, poate învăța să păsuiască, să-și cruțe slăbiciunea proprie și să o folosească pentru renunțarea ce-i va aduce salvarea.

Căci salvarea tigrului și a tânărului Pi a venit doar în momentul în care s-au împăcat fiecare cu sinele. În filmul meu tigrul și sinele mai au încă de dus lupte unul cu altul pentru a reuși să ajungă la țărmul salvator. Iar când între tigru și sine intervin, bine intenționați, alți degraba doritori întru îmblânzirea tigrului, țărmul pare chiar mai îndepărtat. De ce? Chiar și Pi a admis că doar apropierea tigrului l-a ținut în viață în largul oceanului, i-a ținut simțurile ascuțite și i-a dat hotărârea de a lupta.

Până acum tigrul meu a fost frumos, cutezător, incitant, curajos, deschizător de drumuri. E drept, acum e un tigru plutitor, dar tocmai el mă poate salva… Pe alocuri, barca mea se îndepărtează de cea a lui Pi, dar cui îi mai pasă, căci o carte, un fim sunt doar pretexte să ne trăim propriile simțiri în cadrul generat de alte minți creatoare.

Spre deosebire de Pi, eu nu mi-am turnat încă scenele de final. Tigrul meu nu m-a părăsit, căci n-am ajuns la țărm. Probabil că Pi este un norocos, tumultul tigrului din el l-a părăsit, fără a privi înapoi, după ce și-a găsit liniștea în marea furtună finală. Furtună care nu mai avea ce să-i mai ia, decât neliniștea…

Eu mai am încă de luptat, de pierdut, de câștigat. Așa că barca mea, tigrul și cu mine plutim încă…spre furtuna finală sau spre țărm.

Citiţi şi

O femeie nu ar trebui niciodată să se teamă de bărbatul iubit

M-am hotărât să devin fericit înainte de a te iubi

Oamenii nu se repară, oamenii se iubesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,025 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro