Tinerețea sufletească, o prostie!

Ovidiu Ivancu

28 September 2014

ovidiu ivancuLucrurile se întâmplă întotdeauna brusc pentru cel care le trăiește și întotdeauna firesc pentru cel care le observă. Tocmai de aceea, e și greu să îți dai seama că se întâmplă. Într-o bună zi, privești la televizor și toți oamenii de dincolo de ecran sunt mai bătrâni decât tine, pentru ca, mai apoi, privind către un alt televizor, cu o diagonală mai mare, cu niște culori ceva mai vii, să constați contrariul. Într-o bună zi, te afli în autobuz și toți pasagerii așteaptă ca tu să le cedezi locul, pentru ca, mai apoi, în altă zi, într-un autobuz mai confortabil, să te trezești poftit să iei loc. Într-o bună zi, privești în jurul tău și te enervează teribil că lumea e condusă de bătrâni lenți, molcomi, care nu înțeleg nimic, care se mișcă greoi, așa cum îți imaginezi că se vor fi mișcat dinozaurii, până în ultima zi a existenței lor, pentru ca, într-o altă zi, să te simți privit exact la fel de către ceilalți. Într-o bună zi, începi să obosești mai repede, în alta, îți vezi prietenii apropiați mai mult în fotografii decât în realitate și, în fine, știi că ceva ireparabil se va întâmpla cu tine destul de curând atunci când începi să faci drumuri din ce în ce mai dese către cimitir. De regulă, tot cam atunci începi să-ți vorbești limba de parcă ar fi o limbă străină: vorbești despre filme pe care ceilalți nu le mai cunosc, citezi replici amuzante la care nu mai râde nimeni, vorbești despre cărți pe care cei din jurul tău nu le-au citit și începi să ai amintiri care înseamnă din ce în ce mai puțin pentru ceilalți. Așa trebuie să se fi simțit Y., femeia care păstra întotdeauna la loc de cinste, în sufragerie, un portret al unei făpturi superbe, cu păr lung, negru, cu ochi adânci, care îți dau senzația că hipnotizează atât aparatul de fotografiat, cât și bărbatul care trebuie să se fi aflat în spatele lui. Fotografia înfățișează un bust de femeie nervoasă, temperamentală, căreia i-ai fi putut ierta orice doar pentru a o convinge să-ți accepte invitația la teatru sau cinema.

portret femeie tânără

Privirea mi se plimbă de la fotografie la persoana din fața mea. Nu mai ascult ce spune. Încerc să intuiesc corespondențele dintre portret și persoana reală. Sunt acolo, doar că trebuie să fiu atent la detalii, să fac un exercițiu de imaginație pentru a identifica începutul unui rid în fotografie și corespondentul lui, mult mai vizibil, pe fruntea femeii așezată acum, confortabil, într-un fotoliu elegant. Ochii au devenit ceva mai opaci, buzele nu mai sunt atât de sfidătoare, pielea nu mai transmite încrederea în nemurire, mâinile sunt rigide și neascultătoare. Cum s-o fi simțind Y., însă, pe dinăuntru?! Dincolo de obositorul clișeu cu tinerețea sufletească, exprimat banal, repetat până într-atât, încât a început să devină lipsit de sens, se află ceva care mă interesează în cel mai înalt grad. N-o pot întreba, nu am încă vârsta la care să îmi pot permite senin astfel de… impolitețuri. O las să vorbească, dând doar din cap, încercând astfel să îi ofer iluzia că ascult, că sunt prezent, că particip. Vorbește mult, ceea ce-mi convine de minune!

Toți amanții ei (mulți-puțini, câți vor fi fost ei), bărbații aceia viguroși cu care își va fi petrecut nopți despre care acum nu mai are cu cine să povestească, sunt astăzi oameni pe care îi privim ca și când ar fi fost dintotdeauna bunici bonomi, calmi, înțelepți, asexuați. Coetzee spune undeva (în Așteptându-i pe barbari), magistral: cu cât un om e mai bătrân, cu atât mai grotești ni se par imaginile cu el făcând sex, ca și când ar fi vorba despre spasmul unui animal pe moarte.

Y. își acceptă vârsta cu lejeritatea cu care orice om înțelept trebuie să accepte lucrurile implacabile, numai că, pentru mine, dintr-o dată, totul devine fascinant. Îmi imaginez omenirea ca pe un șir îndelungat de indivizi care, odată ce trec dincolo, trec dincolo cu lumea lor cu tot. E o imensă gogomănie să ne imaginăm că, trăind în lumea televiziunii, a cinema-ului și a internetului, putem imortaliza trecutul. Chiar dacă Y. și-ar fi trăit întreaga viață ca pe un reality-show, însoțită de camere de luat vederi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ea tot ar trece dincolo cu lumea ei cu tot. A cunoaște altceva decât prezentul în care trăiești e o simplă figură de stil. E ceva defect cu facultatea noastră de a imagina. Rațional, știu că Y. a fost tânără, mai știu și că ea a fost o femeie frumoasă (dovada: fotografia din sufragerie). Totul se oprește, însă, aici. Lumea în care ea a fost tânără e de neimaginat. Și, cumva, Y. simte asta. E nevoită să îmi explice lucruri care, în vremea tinerei din fotografie, ar fi fost de la sine înțelese; e obligată să găsească o formă de exprimare de care, în vremea aceea, nu ar fi avut nevoie.

La rândul meu, mă trezesc adesea, în fața elevilor mei, în aceeași situație. Între lumea copilăriei și adolescenței mele și cea a adolescenței celor născuți prin ’98, există o distanță pe care, deja, o acopăr din ce în ce mai greu. Și am (doar) 36 de ani! O părăsesc pe Y. cu convingerea că butada aceea, care ne spune că cine nu cunoaște istoria e condamnat să o repete, e o prostie fără margini. Nimeni nu poate cunoaște istoria. Avem un defect de fabricație: un soi de orbire selectivă. Suntem construiți să vedem în femei ca Y. exclusiv ceea ce ele sunt astăzi. Cumva, ne imaginăm că îmbătrânirea și consecința ei firească, moartea, sunt lucruri care nu ne privesc, care nu au legătură cu noi, care nouă nu ni se vor întâmpla. Cu iluzia aceasta va fi trăit și Y.!



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

În drum spre plajă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,732 views

Your tuppence

  1. OVANA / 2 November 2014 9:31

    Superb scris !
    Nici eu nu mi-as fi putut exprima mai bine sentimentele pe care le traiesc la 40 de ani…..eu zic,sper,ma simt tanara “sufleteste” ,dar il surprind atat de des pe fiul meu privindu-ma ca pe un om “batran”( putin),cand imi explica cate o chestie legata de tehnologia asta care ne inconjoara si eu nu pricep din prima….ce Dumnezeu doar el a fost atat de explicit :))
    Iar cand ii povestesc de adolescenta traita inainte de ’89…se uita la mine de parca i-as povesti ceva din 1800 toamna :))
    Din fericire este suficient de respectuos si elegant ca sa-si asculte mama ” batrana ” ,si poate putin ramolita ???

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  2. Constanta / 6 October 2014 9:35

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 3
    Reply
  3. Adi / 2 October 2014 13:31

    Am intrat să citesc articolul deranjat de titlu. Îl închei încântat de scriitură.

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro